Ne mor lăutarii,  se sting și se duc în lumea cea fără de veste interpreții de folclor, lăsându-ne  mai săraci și mai triști. La Cernăuți ”plânge durerea din suflet, pe strune de vioară, părăsindu-ne maestrul Ion Bodnar – tânăr dăruit cu mult har, talentat interpret și viorist, conducătorul artistic al vestitului Taraf  <<Trandafir>> din Voloca  și dirijorul corului gospodarilor din această comună” (după cum scrie ziarul ”Zorile Bucovinei”).

În urmă cu câteva ore s-a stins din viață  vilonistul botoșănean Doru Farcaș,  care a făcut parte  din Orchestra Populară ”Rapsozii Botoșanilor”  și din Ansamblul artistic ”Ciprian Porumbescu din Suceava. În mâna sa arcușul viorii vibra de la acordurile  nemuritoarei ”Rapsodii Române” de George Enescu până la strunele inegalabile ale ”Ciocârliei” ! Aplaudat câte 5 minute în șir , acum vestea trecerii sale din lume aduce o  tristețe fără margini, el cântând doar în sufletele  iubitorilor de folclor.

Acum câteva zile, la locuința sa din Bacău a murit cunoscutul interpret de muzică populară Anton Achiței (la vârsta de 74 ani). El este  autorul a peste 100 de cântece de muzică populară, fiind unul din cei mai apreciați cântăreți. ”Un mare OM şi un mare ARTIST, îndrăgit de toată lumea din Ţinutul Bacăului şi nu numai!” ; ”Un om de o sinceritate rar întâlnită, un artist autentic, ce a șlefuit cu măiestrie sutele de cântece care erau pe buzele multor români,  ce l-au iubit și l-au ascultat cu plăcere de câte ori au avut ocazia”. ”Un artist dar și un Om în adevăratul sens al cuvântului” ;  ”Ramâne aici prin  cântecele lui alese si inegalabile! ” – sunt câteva din gândurile  celor care  l-au apreciat pe Anton Achiței. ”Este tare greu să vorbesc despre Tata la trecut… Tata iubeşte Viaţa şi ne ştie Sufletul din Lumea lui plină de dor, de cântecul Lui măiestrit şi luminat”, a scris în aceste clipe de durere fiica sa.

 În universul mitic al cotidianului  liric

Mai este  un fapt deosebit de menționat:  Anton  Achiței  este  și autorul a două volume de poezie :  ”Zbor în anotimpuri” (Editura Plumb, Bacău, 2000) şi „Iscălitura mamei” (Editura Fundaţiei Culturale Cancicov, Bacău, 2012). Despre aceste volume  scriitorul sucevean Ion Drăgușanul a scris: ”Prima carte a lui Anton Achiței <<Zbor în anotimpuri>>, adună poezii adolescentine, scrise la Câmpulung Moldovenesc şi supuse, tot pe atunci, judecăţii cenaclului din Suceava, condus de Platon Pardău, poezii care, începând cu prima pe care a scris-o, <<Toamna>>, conturează nu doar o uşurinţă a versificării, ci şi un instinct vizual al miticului, care avea să-l călăuzească spre esenţializări moderne, surprinzătoare:  <<Ferestre largi / prin care păsări / se-aud cum mă cheamă, / ferestre luminoase / prin care cântecele mele / vor zbura către inimi. // Aromă proaspătă / de var şi vopsele, /grăunţe de cristal / clipesc în mozaicuri, // Aici vor cuibări / doruri şi vise / în cântec de privighetori, / iar curcubeie se vor adăpa / cu roua florilor de la ferestre>> (Casa nouă). Am citat integral acest poem (şi sunt câteva zeci care merită o astfel de recunoaştere), ca să înţelegeţi singuri cât de liric, de profund liric, putea saluta condiţia umană un tânăr elev al Şcolii profesionale de construcţii din Câmpulung, pe nume Anton Achiţei, care doar din căldura sufletului crea şi se bucura de un adevărat univers mitic al cotidianului:  <<Ca o năframă de borangic / ţesută în luceferi / noaptea se strecoară uşor / printre florile de cărămidă / ale oraşului / înfierbântat de macarale / şi mistrii. // În seara asta / am să rămân deasupra, / aici, pe coama blocului înalt, / o să ascult cum vorbesc cărămizile, / cum zâmbesc aştrilor / aprinzându-se mai tare în ziduri. / Suspendat între pământ şi stele, / voi simţi sărutul universului >>(Sărut). Fără îndoială, cea mai proaspătă inspiraţie lirică ţine de vârsta fragedă a fiecărui om, dar eu, care ştiu ce şi cum se scria, discuta şi publica pe la cenaclul sucevean al lui Platon Pardău, frecventat de Traian Chelariu, Teofil Lianu, Eugen Fetchin-Frunză, Pan Solcan, Eusebiu Camilar, George Sidorovici, Traian Filip, Dragoş Vicol, Arcadie Arbore, George Damian, Constantin Ştefuriuc, de tânărul evreu Norman Manea, întors din lagărele de exterminare transnistrene, nu pot să nu apreciez lirica vie şi curată a tânărului, pe atunci, Anton Achiţei, care vizualiza splendidul pictural al condiţiei umane, în respiraţii pline de sinceritate, dar şi de imaginaţie:  <<Oaze albastre / de dor şi lumină / sunt cântecele mele / ce-n suflet le port, // E arşiţă-n suflet, / e vânt şi furtună, / dar păsări măiastre / se-aud peste tot>> (Păsări măiastre).

*

Cea de-a doua carte de poezie a lui Anton Achiţei, care beneficiază şi de o prefaţă inspirată,  <<Un om – fluviu>>, semnată de Petre Isachi, conţine doar poeme scrise cu o maturitate lirică remarcabilă, în care  <<fiecare lacrimă e o stea>> (Poveste nepereche), dar şi un impuls mitic de nestăvilit:  <<Un gând mă îndeamnă / să mă ascund / sub aripa Păsării Timpului, / să zbor cu ea / pe tărâmuri albastre, / să văd de aproape / minunea lumii, / izvorul vieţii>> (Pasărea Timpului). Aici, în această carte există elemente de unitate a vieţii şi a universului, sintetizate sacerdotal în trăsăturile inconfundabile ale Mamei, în care se unesc Cerul şi Pământul, în care interacţionează cosmogonii primordiale (nicidecum arhetipale, pentru că presupun făptuiri stilistice şi nu instincte), în formulări care nu s-a mai folosit:  <<Tu nu ştiai, mamă, să scrii / frumosul tău nume Anica / dar atingeai / cu un deget hârtia / şi cu lumina sufletului tău / îţi scriai povestea vieţii / într-o cunună / cu şase flori de sânziene… / Noi eram, mamă, / iscălitura ta>> (Iscălitura mamei).

Există un adevărat diametral între creaţia folclorică a lui Anton Achiţei, marcată de nostalgie, şi creaţia lui poetică, profund vizionară în reverberaţiile imaginaţiei. Poezia lui are o  <<sfinţenie de sanctuar celest, / cuvintele-nfloresc în nopţi de dor >> (Casa  Pogor), are  <<Viaţa – calendar / cu file de vânt răsfirate /  din care / nu ştim niciodată / când ia vântul ultima filă>> (Calendar), are  <<lumină de ruguri aprinse>> (Amarul geniului), are,  <<pe cărări lumină / şi lacrimă>> (Gânduri pentru părinţi), concluzivul pentru acest scurt material despre minunata lirică a lui Anton Achiţei existând, fireşte, tot în filele cărţii lui:  <<Puteri nu am / să zbor spre mai înalt, / dar şi aici / durerea naşte flori>> (Flori)”.