Luptă de la egal la egal PNL – PSD pentru funcția de primar al comunei Căiuți

Luptă de la egal la egal PNL – PSD pentru funcția de primar al comunei Căiuți

O luptă de la egal la egal se anunță în comuna Căiuți între organizațiile locale ale Partidului Național Liberal și Partidului Social Democrat, la alegerile locale din ziua de 27 septembrie. Laurențiu Matei, candidatul PNL la funcția de primar al acestei comune, împreună cu echipa sa de consilieri locali este decis să aducă o schimbare bună, adevărată în această comună.

Menționăm  faptul că Laurențiu Matei a fost viceprimar al comunei Căiuți  între anii 2004 – 2008, când în această localitate  trotușeană s-a simțit un suflu nou prin organizarea  unor evenimente culturale deosebite și prin implicarea sa în numeroase proiecte. Laurențiu Matei  nu s-a regăsit în ideologia social – democrată (Partidul Social – Democrat  luând-o pe o cale greșită, fapt ce se vede în rezultatele dezastruoase de azi) și este membru al PNL din anul 2008, fiind convins că echipa PNL poate face  acea schimbare  pe care  toți o așteaptă și de care  au nevoie  toți cei ce vor binele comunei Căiuți. Mărturisind că nu o să-i  dezamăgească el are pentru alegători un mesaj mobilizator de a se prezenta la vot:” Este în puterea noastră să facem Căiuțiul înfloritor! Cu speranța de mai bine, umăr la umăr, să arătăm că știm ce vrem! Ne implicăm la vot și astfel decidem soarta comunei Căiuți! Binele comunei  doar așa îl vom avea!”

Este de evidențiat faptul că în campania electorală candidatul PNL  Căiuți la funcția de primar, Laurențiu Matei, a primit asigurări că are sprijin în implementarea proiectelor sale  de la  Ministrului Tineretului și Sportului (prin ministrul Ionuț Stroe),  Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor (prin secretarul de stat  de la acest  minister, Mircea Fechet) și  al  parlamentarului de Bacău Daniel Fenechiu. Fiind convins că Laurențiu Matei și echipa PNL va câștiga  alegerile  locale la Căiuți,  Ionuț Stroe, Ministrul Tineretului și Sportului  își dorește să fie prezent la investirea noului primar al acestei comune. ”Este  o ocazie unică de care trebuie să profităm pentru binele comunei, al tinerilor de azi și de mâine. Dacă nu facem nimic pentru tineri aceștia vor pleca și satele vor rămâne tot mai goale”, a declarat Laurențiu Matei. El a făcut cunoscut faptul că Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe a anunțat că în acest an va fi lansat un apel de proiecte  pentru integrarea pe piața muncii a tinerilor  care au vârste cuprinse între  16 – 29 ani, bugetul alocat fiind de 300 milioane de euro, valoarea grantului acordat pentru acţiuni antreprenoriale va fi de 25.000 de euro pentru susţinerea creării de locuri de muncă.

În  urma unei discuții  a lui Laurențiu Matei  cu Mircea Fechet, secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, aflând de potențialul turistic al comunei Căiuți (unde  cabanele silvice sunt mereu  luate cu asalt de către turiști),  acesta și-a  manifestat dorința  de a-i da tot  sprijinul pentru  dezvoltarea turismului local. ”Schimbând o față de pernă și un cerșaf poți salva  de la tăiere un metru cub de lemn”, a menționat secretarul de stat Mircea Fechet.

Candidatul PNL Căiuți pentru funcția de primar al acestei comune,  Laurențiu Matei  consideră  că  prin promovarea turismului se poate trăi ”pe spatele pădurii”; învecinându-se cu comunele Mănăstirea Cașin(în jud. Bacău) și cu comunele Câmpuri, Răcoasa și Fitionești (în jud. Vrancea) în com. Căiuți se poate face turism, prin marcarea unor trasee turistice (care pot fi străbătute  pedestru dar și călare pe cai ori cu bicicletele), se  pot construi  pensiuni și baze turistice.

Împreună cu doi colegi din cadrul echipei PNL Caiuți (Orheianu Neculai și  Alexandru  Gheorghe), candidatul la funcția de primar al comunei Căiuți Laurențiu Matei, a participat  recent la o discuție cu Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boroș și cu  vicepremierul Raluca Turcan, ce au fost prezenți la Onești.  Pe lângă multe alte discuții tehnice s-a evidențiat  faptul că sunt 80 de miliarde de euro, bani pe care președintele României Klaus Iohannis i-a obținut de la Uniunea Europeană, ce pot fi folosiți și pentru infrastructură.

Finalizarea  acțiunii de modernizare și reabilitare a drumurilor comunale, asfaltarea drumurilor Căiuți – Heltiu, Vrânceni – Florești, Heltiu – Boiștea, Căiuți – Mărcești precum și porțiunile de drum rămase  neasfaltate din satele Popeni și Blidari dar și  repararea  podului de  peste Trotuș sunt obiectivele  pe care și le-a propus să le înfăptuiască Laurențiu Matei. El  este surprins de faptul că  deși magistrala de gaz metan trece prin comuna Căiuți,  nimeni  nu este racordat la gaz metan!  Laurențiu Matei  dorește să sprijine  întreprinzătorii, cu care  va face consultări, ascultând specialiști din toate domeniile. Gândul său se îndreaptă și spre cei aflați la muncă în străinătate, dorind  ca  aceștia să se reîntoarcă pe meleagurile  comunei Căiuți.

Senatorul  liberal Daniel Fenechiu îl recomandă pe Laurențiu Matei ”un liberal vechi, ce cunoaște foarte bine  această localitate. El este respectat la locul său de muncă și este singurul care are  un proiect realist pentru comuna  Căiuți. O comună ce are nevoie de  investiții, de locuri de muncă și de  viziune!”       Amprenta  de Onești

Sorin Damian: Este momentul ca populația Căiuțului să aleagă ceva mai variat. SE POATE DEZVOLTA   CĂIUȚIUL,  deoarece  echipa din spatele lui Laurențiu Matei are pregătire  în domeniul financiar, economic, social și tehnic, ceea ce conferă un real avantaj față de opoziție. ASTĂZI, NU POT FI ACCESATE PROIECTE DECÂT  CU  ABILITATI DE MÂNUIRE  A  TEHNICILOR ACTUALE. Cred că nu există vreun alegător care ar putea acuza de furt pe cineva din echipa PNL CĂIUȚI. 

 

ARTICOLELE  ELECTORALE  PENTRU  ALEGERILE  LOCALE  2020  PUBLICATE  DE  AMPRENTA  DE  ONEȘTI  (SITE  CE NU ESTE AFILIAT  NICIUNEI  FORMAȚIUNI  POLITICE), VIN ÎN SPRIJINUL  ALEGĂTORILOR, PENTRU  INFORMAREA  ACESTORA.  OPINIILE ȘI  PUNCTELE DE VEDERE  EXPRIMATE APARȚIN  CANDIDAȚILOR.

MENȚIONĂM  CĂ  PROFILUL  DOMINANT  AL  CITITORILOR  SITE-ULUI  ”AMPRENTA  DE ONEȘTI” ESTE  AL OAMENILOR  DORNICI   DE CUNOAȘTERE, CU STUDII  ȘCOLARE, MEDII  ȘI  UNIVERSITARE, CU VÂRSTELE  CUPRINSE  ÎNTRE  16  ȘI  PESTE  50  ANI.  

 

 

 

Distribuie articolul!