Au trecut alegerile locale pentru funcția de primar dar și pentru Consiliul Local, pentru alegerea președintelui Consiliului Județean și pentru votarea consilierilor la acesta. Au trecut alegerile locale dar nu fără surprize! La Târgu Ocna pentru funcția de primar al orașului a fost ales Cristian Ciubotaru (PSD), în condițiile în care au fost voturi foarte multe și pentru candidatul Uniunii Salvați România, Bogdan Ababei dar și pentru candidatul Partidului Național Liberal, Mihai Rusu. ”Le mulțumesc colegilor mei de la PSD Târgu Ocna care au fost în campanie alături de mine. Am avut o campanie directă de la om la om, sinceră, bazată pe recunoașterea lucrurilor nerezolvate la nivel local. Oamenii vor lucruri concrete care să le asigure siguranța unui trai mai bun acolo unde trăiesc”, a declarat Cristian Ciubotaru după aflarea rezultatelor votării de la Târgu Ocna. În comuna Berzunți ”își continuă misiunea de primar” Ștefan Tifan iar la Sănduleni a fost ales în această funcție Petrea Clopotaru (apartenența politică a celor doi primari fiind PSD).
Gheorghe Baciu (PNL) a reușit la Slănic Moldova să devină din nou primarul acestui oraș – stațiune iar la Dofteana aproape 90 la sută din alegătorii prezenți la secțiile de votare l-au desemnat ca primar pe Ioan Bujor (PSD). El a declarat: ”vreau să duc reduta cât mai sus!”. La Dărmănești continuă în funcția de primar Constantin Toma (PNL) , aici în campania electorală fiind înregistrat un lucru inedit – Marius Diaconescu, organizatorul recentului festival de blues a fost prezent pe afișe prin care își arăta sprijinul pentru candidatul PNL Constantin Toma! ”În continuare îmi voi depune toată energia și tot sufletul meu în slujba comunității, pentru ca, la fel ca fiecare dintre dumneavoastră, să pot spune <<sunt mândru că sunt comăneștean!>>”, a menționat primarul orașului Comănești, Viorel Miron, ales pentru cel dce-al 5 –lea mandat! Pe Valea Muntelui, la Asău va fi primar Emilian Budacă (PSD), la Agăș – Doru Merlușcă (PSD), la Brusturoasa – Valeriu Atudorei (PSD), la Palanca – Adrian Paliștan iar în comuna Ghimeș – Făget va fi primar în următorii 4 ani Peter Olteanu (UDMR). Este de remarcat faptul că tânărul plin de inițiative al acestor meleaguri, Damian Pal (care a făcut ca pentru prima oară sunetul Stradivariusului – patrimoniu național ca și artiștii care dau viață Muzicii – Alexandru Tomescu și Omar Massa să fie prezenți la Ghimeș), și-a îndemnat concetățenii să-și exercite votul ”dând astfel dovada responsabilității, a implicării și a spiritului civic!”, adăugând acestui mesaj invitația să participe activ la propulsarea și răspândirea valorilor către comunitățile locale!
Mai aproape de Onești menționăm că primar al comunei Bogdănești a fost (re) ales Nicolae Andrușcă (PSD) iar o (mare) surpriză s-a înregistrat în comuna Gura Văii, unde alegătorii de aici l-au votat pe Silviu Tinei (PSD), liberalul Valerică Mihalcea fiind învins! Cozma Fănică (PSD) va fi și în următorii patru ani primar al comunei Buciumi, fapt identic pentru Ion Vlasie în comuna Ștefan cel Mare, Gabriel Orândaru (în comuna Căiuți) și Viorel Olariu în comuna Coțofănești ( toți fiind de la PSD). La Pârgărești, după patru ani a revenit în fruntea comunei Marius Gabriel Gheorghiță (fost primar între anii 2008 – 2016), cu dorința de a ridica standardele acestei localități și a satelor aparținătoare.
Onești, Onești…
Pentru a deveni primar al Oneștiului, candidatul Partidului Mișcarea Populară, Laurențiu Neghină a fost votat de 6147 alegători (42.71 la sută), el devansând pe social – democratul Nicolae Gnatiuc (care a obținut 3935 voturi) și pe candidata Alianței PNL – USR – PLUS, Elena Pașcu Apăvăloaie (votată de 3457 oneșteni, 24.02 la sută din numărul alegătorilor prezenți la vot). ”Împreună cu dumneavoastră am învins pentru viitorul Oneștiului! Această victorie mă motivează și mă responsabilizează! Veți găsi în mine același prieten, același om, același primar implicat în problemele comunității. Vă mulțumesc pentru susținere, încredere și vot!”, a scris Laurențiu Neghină pe o pagină de socializare, la această postare a sa sosind peste 1000 de comentarii! ” Viața înseamnă salturi cu parașuta încrederii, înseamnă riscul succesului, înseamnă să cazi și să te ridici, înseamnă alpinism de dorințe, realizări ce te înjosesc, înfrângeri care te inalță! Felicitări domnule Neghină! Mult succes pe mai departe!” – este unul din aceste mesaje, oneștenii dorindu-i ”multă putere de muncă”… și ca un gând bizar –”Dumnezeu să vă ferească de cei necredincioși!”
Candidatul Partidului Social Democrat la funcția de primar, Nicolae Gnatiuc , a fost ”marele învins” al scrutinului electoral de la Onești, el fiind primarul în funcție din anul 2016. Într-un mesaj pe o rețea de socializare el a mulțumit cetățenilor care s-au prezentat la secțiile de votare ”indiferent de opțiunea de pe buletinul de vot” dar și echipei sale de campanie – ”colegi de care sunt foarte mândru și alături de care aș porni oricând la drum!” Acest moment trist pentru Nicolae Gnatiuc ”a fost compensat” prin primirea unui sfat de la oneșteni :” Pentru că a fost ales alt primar, asta nu înseamnă că va fi scăzută aprecierea și respectul față de dumneavoastră. Luptați în continuare pentru a înfăptui lucruri bune și care rămîn în fapt nu doar promisiuni”.
Participarea cu o mare tenacitate la aceste alegeri a candidatei Alianței PNL – USR – PLUS, Elena Pașcu Apăvăloaie a fost apreciată de către oneșteni. ”Știu că 3500 de oneșteni ( care înseamnă aproape un sfert din votanți) mi-au dat votul și au avut încredere în mine. Iau acestă înfrângere ca pe o victorie. Am înțeles că nu sunt singură, ci cu 3500 de suflete lângă. Pentru voi, o să lupt, pentru că meritați să o fac!”, a notat pe o pagină a rețelelor de socializare Elena Pașcu Apăvăloaie. Felicitată pentru perseverență și pentru faptul că are încredere într-un Onești ”de viitor”, frumos, cu un viitor puternic, ea a primit cele mai multe mesaje, ce sunt deopotrivă de consolare dar și de încurajare, pentru curajul avut și pentru prestanță. Într-un cuprinzător mesaj se menționează:”Onestiul Vibrant, Onești creator, Onești sănătos, TEHNOCITY ONEȘTI, OneHUB, burse de merit pentru elevi, Centura Verde in jurul Oneștiului, Șoseaua de centură, Registrul spațiilor verzi, Parcul Catedralei, << SMART CITY>>, digitalizarea serviciilor, transparența in cheltuirea banilor publici, Performanță în toate domeniile, Bugetarea participativă, amenajarea albiei răului Casin, reabilitarea Casei de Cultură, modernizarea Parcului Central, ofertă generoasă pentru noi toți onestenii, nu renunțați! Din poziția de Consilier local puteți face multe pentru noi! E Calea spre prosperitate!”
Menționăm că în noul Consiliu Local al municipiului Onești vor activa 8 (opt) consilieri ai Partidului Mișcarea Populară, 7 (șapte) consilieri al Alianței PNL – USR – PLUS și 6 (șase) consilieri ai Partidului Social – Democrat. AMPRENTA DE ONEȘTI
*Pentru a continua ”pilda” din titlu (”alcătuită” tot de internauți), la început de drum pentru cei ce s-au bucurat de succesul de a fi aleși în structurile executive ale localităților facem cunoscute câteva versuri ale unui cântec creștin: ”Fără luptă nu-i cunună / Fără fapte nu-i arvună / Fără dragoste nu-i har / Le zidești dar în zadar…”
Sperăm să fie utile!