Foto 1, Primele clădiri ale viitoarelor instalații

Rod al politicii de industrializare a regimului comunist, platforma petrochimică de la Borzeşti, formată din trei mari unităţi: Rafinăria Oneşti, Combinatul Chimic Borzeşti şi Combinatul de Cauciuc Sintetic şi Produse Petrochimice Oneşti, a fost o perioada cea mai mare unitate industrială a județului Bacău şi mândria industriei chimice comuniste. Vizitată de conducătorii comunişti ai vremii, Gheorghe – Gheorghiu Dej, Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu etc, aici au fost aduşi pentru a admira realizările societăţii comuniste româneşti lideri de state şi partide comuniste: Nikita Sergheevici Hrusciov, Walter  Ulbricht – fost preşedinte al RDG, Iosip Broz Tito -fost preşedinte al Iugoslaviei, dar şi regele Baudouin  al  Belgiei  însoţit  de  regina  Fabiola.

Astăzi, doar combinatul chimic, redenumit Chimcomplex SA Borzeşti, mai funcţionează. Celelalte unităţi sunt închise iar şansele de a mai fi revitalizate sunt foarte mici. În acest an s-au împlinit 60 de ani de la punerea în funcţiune a primei instalaţii tehnologice din cadrul Combinatului Chimic din Borzeşti, instalaţia de oxigen, prilej de a face o scurtă incursiune în istoria “Uzinei de sodă caustică electrolitică”, aşa cum s-a numit iniţial societatea.

Totul a început în 1952 când o  echipă  de  geografi  şi  urbanişti  condusă  de  ing.  Mihail  Florescu, ministrul Industriei Chimice de atunci, s-a deplasat pe Valea Trotuşului, pentru a  stabili  locul de amplasare a unui oraş şi a unui mare combinat  industrial. După analize multiple, studii de amplasament, consultări cu diferite ministere, institute şi intreprinderi, în final a fost aleasă lunca Trotuşului situată între localităţile Borzeşti şi Oneşti. Principalele motivele care au stat la baza acestei hotărâri au fost următoarele: zona este amplasată la confluienţa a patru râuri, Trotuş şi cei mai importanţi afluenţi ai săi: Caşinul, Oituzul şi Tazlăul; este aşezată la o convergenţă de drumuri în patru direcţii principale: spre Braşov, prin pasul Oituz;  spre Miercurea Ciuc prin pasul Ghimeş;  spre Bacău, prin depresiunea subcarpatică Tazlău şi  spre Adjud, pe valea inferioară a Trotuşului, şi nu în ultimul rând existenţa unor rezerve uriaşe de sare la Tg Ocna şi resurse de petrol în regiunea Moineşti-Comăneşti.

În 1952, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1635, s-a decis să se construiască Grupul Industrial Borzeşti şi oraşul muncitoresc aferent, Oneşti.  Zona industrială a fost construită la nord – est de fostul sat Borzeşti, între calea ferată şi râul Trotuş, suprafaţa ei depăşind-o pe cea a celorlalte zone ale oraşului. Din acest an încep să  se construiască coloniile  pentru  muncitorii constructori şi apoi s-au săpat temeliile primelor blocuri.

          Iată cum îşi aminteşte inginerul Aurel Teodoru, fost director general al Combinatului Chimic Borzeşti, acele vremuri de început :“În anul 1952, ca tânăr absolvent al Institutului Politehnic din Iaşi, am fost angajat la Combinatul Chimic Târnăveni. În luna mai 1953 am fost transferat în cadrul Colectivului Tehnic pentru Unităţi Noi (CTUN) din subordinea Ministerului Industriei Chimice, în funcţia de inginer şef pentru coordonarea proiectării şi construirii unei uzine de sodă caustică electrolitică în Moldova. Raţiunea principală a acestei uzine era lipsa acută de sodă caustică din România acelor vremi, precum şi a altor produse ca pesticidele şi solvenţii cloruraţi.   Sarcina mea era să coordonez realizarea unui studiu de profil şi amplasament care să stea la baza adoptării unei decizii prin hotărâre a Consiliului de Miniştri. După multiple consultări cu diferite ministere, institute şi întreprinderi, am reuşit să întocmim câteva variante pentru profilul de fabricaţie a viitoarei uzine. Partenerul principal în această etapă a fost institutul IPROCHIM Bucureşti, unde am colaborat foarte bine cu inginerii Ion Mureşanu şi Nicolae Petcov. Consiliul tehnico-ştiinţific al Ministerului Industriei Chimice a analizat propunerile şi a avizat o varianta care a fost introdusă în studiul de profil şi amplasament. Principalelele produse erau reprezentate în principal de gama clorosodicelor (sodă caustică, clor, acid clorhidric), solvenţi cloruraţi (tricloretilenă, clorură de metilen), cloruri anorganice (clorură de var, clorură de aluminiu), pesticide (DDT, hexacloran, criptodin), acid monocloracetic şi alţi produşi intermediari. A doua problemă importantă era amplasarea. Aveam doar o indicaţie: uzina trebuia construita în Moldova. Cunoscând că pe Valea Trotuşului era deja în construcţie o centrală termoelectrică şi o rafinărie de ţiţei, am luat legătura cu specialiştii ministerelor implicate şi am considerat indicat ca şi uzina de sodă caustică să se construiască în apropierea  localităţii Oneşti. Propunerea a fost acceptată şi de ministrul industriei chimice, inginerul Mihail Florescu. Un mare sprijin în această problemă l-am primit din partea colectivului denumit “Grupul Industrial Borzeşti” (GIB) având ingineri de diverse specialităţi şi condus de inginerul Papadopol de la Ministerul Petrolului. Colectivul nostru era format din specialişti de la IPROCHIM – profesorul Ganea, arhitectul Prayer şi alţii, precum şi ingineri de la alte institute de specialitate. În urma studiilor geologice, topografice, hidrologice comandate anterior, am analizat o serie de posibilităţi de amplasare a uzinei în perimetrul Adjud – Comăneşti şi am ales ca amplasament optim localitatea Borzeşti.”( conform cu  Aurel Teodoru – Amintiri despre Combinatul Chimic Borzeşti, în broşura Chimcomplex S.A. Borzeşti. Tradiţie şi succes în industria chimică 1954-2004).

Pentru asigurarea energiei electrice şi termice pentru combinatul ce urma a se construi pe platoul din dreapta râului Trotuş, în 1953 a început construcţia Termocentralei Borzeşti. Era prima mare centrală de termoficare din ţară, ce putea alimenta, în condiţii favorabile, cu abur şi energie electrică, consumatorii. Astfel, Oneştiul  a devenit primul oraş din ţară complet termoficat.

Actul de naştere al Combinatului Chimic Borzeşti a fost semnat acum 65 de ani, în anul 1954, când prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.2068/1954 a fost decisă înfiintarea Uzinei de Sodă Caustică Electrolitică.

 Foto 2, Primele gropi, la temelia viitoarelor instalații

Pe 1 august 1956 a intrat în funcţiune Rafinăria Nr.10 Oneşti, cea mai mare rafinărie din Moldova, cu o instalaţie de distilare atmosferică şi în vid şi o staţie de desalinare electrică a ţiţeiului. În acelasi an a început construcţia Combinatului Chimic Borzeşti. “Tehnologiile care au stat la baza primei etape (anterior anului 1960) erau primite în majoritatea din Uniunea Sovietică, unele fiind ale sovieticilor, altele preluate  din Germania, aflată sub ocupaţie. Utilajele au venit o parte din Uniunea Sovietica şi Germania, iar altele erau făcute în ţară. Celulele de electroliză cu diafragmă şi anozii de grafit tip BGK-17 erau fabricate în Uniunea Sovietică, fiind o copie mai mult sau mai puţin reuşită a celulelor americane Hooker. Nu aveam nici un fel de cunoştiinţe despre alte tehnologii decât cele puse la dispoziţie, activitatea de import-export în acest domeniu fiind derulată la începutul anilor 1950 aproape în exclusivitate cu Uniunea Sovietică. La 1 ianuarie 1956 s-a deschis şantierul de construcţii a Uzinei de sodă caustică electrolitică Borzeşti, antreprenor general fiind Întreprinderea de Construcţii Bacău, şef de şantier fiind inginerul Gheorghe Nicolau. S-a început bineînţeles cu lucrările de terasamente şi o serie de barăci. Îmi amintesc că pentru nivelarea terenului, Întreprinderea de Construcţii Bacău a trimis nişte utilaje dezasamblate (screpere, gredere) care au zăcut mult timp pe câmp. Se zicea că sunt defecte. Personal cred că nimeni nu se pricepea să le asambleze şi să le utilizeze. După o serie de bâlbâieli, constructorul nereuşind să execute aceste lucrări, s-a recurs la pitoreştile “screpere cu barbă”, care erau lipoveni cu căruţe şi cai, specializaţi în lucrări de terasamente. Au fost aduşi o sută de căruţe cu cai frumoşi, bine hrăniţi şi o sumedenie de lipoveni roşcovani şi bărboşi. Se muncea zi lumină şi lucrările de terasamente au fost realizate în termen şi în bune condiţiuni”, îşi aminteşte inginerul Aurel Teodoru.

 În luna martie 1958 este ales un director pentru viitoarea Uzină de sodă, Costache Sava care venea de la Întreprinderea Marginea-Reşiţa (dupa cum menționează ing. Aurel Teodoru) , unde fusese tot director. În scurt timp avea să fie numit director general al combinatului. “Cu o pregatire de bază sumară, era un excelent organizator, bun psiholog, cinstit şi cu mare dragoste de oameni. Cât timp am lucrat împreună, dumnealui  director general iar eu (n.n. Aurel Teodoru) director tehnic, am colaborat perfect, el preluând toate problemele de ordin politic, administrativ, aprovizionare-desfacere, putând să mă dedic în întregime aspectelor tehnice şi de producţie. Prin 1964-1965, Costache Sava a fost transferat la Combinatul Petrochimic Piteşti care era în construcţie (…)” (pagina  13, Aurel Teodoru – Amintiri despre Combinatul Chimic Borzeşti, în broşura Chimcomplex S.A. Borzeşti.Tradiţie şi succes în industria chimică 1954 – 2004)

În 1959 intra în funcţiune prima instalaţie din cadrul Combinatului Chimic Borzeşti, fabrica de oxigen, care asigura oxigenul  necesar  lucrărilor  de  construcţii  de  pe  platforma  industrială  şi  de  pe şantierele din oraş. Au urmat apoi noi instalaţii, având la bază tehnologie rusească: Detoxan şi Monoclorbenzen (pornite în aprilie 1960) iar în august 1960 -Uzina de Sodă (care utiliza ca materie primă sarea de la Tg Ocna) cu următoarele  instalaţii:  electroliza  cu  diafragmă,  clor  lichid,  acid  clorhidric  sinteză,  evaporare-topire, clorura de var şi hexacloran.   Ing. Dorel Bălăiță, Chimcomplex SA  Borzești, Articol apărut în revista ”Context” (nr. 3) , realizată de  Filiala Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști  din România (UZPR) . Partea a doua a acestui articol (scris în anul 2019) va fi prezentată   de site-ul ”Amprenta de Onești” în cursul săptămânii viitoare.

Foto 3, Instalația de Monoclorbenzen – 1960