”În calitate de consilier județean vă asigur că toată activitatea mea va fi dedicată apărării și promovării intereselor dumneavoastră, pentru ca județul nostru să devină un reper de bună practică în slujba cetățeanului, un model de dezvoltare economico-socială și un loc atractiv pentru investitori”, a menționat într-o postare publică după depunerea jurământului de consilier județean oneșteanul Florentin Iftime. El a declarat:”Am fost învestit în funcția de consilier județean din partea USR și am depus jurământul cu speranța că, în următorii patru ani, Consiliul Județean Bacău va trata în mod egal fiecare UAT, indiferent de culoarea politică a primarilor și doar în interesul cetățeanului!
Le mulțumesc tuturor celor care au considerat că sunt persoana potrivită să-i reprezint la acest nivel acordându-mi votul. Atât lor cât și tuturor băcăuanilor le promit că, din calitatea de consilier județean, voi lupta pentru binele comunității noastre, pentru un nivel de viață mai ridicat”.
Aceste declarații au fost întâmpinate cu felicitări și urări de mult succes venite din partea celor care l-au susținut pe tânărul politician Florentin Iftime. ”Așteptăm cu entuziasm, proiecte de mare anvergură”, ”știm că vei face tot ce este posibil pentru a îndeplini cu onoare mandatul încredințat!”, ”succes și realizări frumoase” – sunt câteva din mesajele de încurajare în timp ce un alt susținător al lui Florentin Iftime a notat: ”ai primit foarte multe <<palme>> în cariera ta politică, ai demonstrat foarte mult bun simț politic. Păcat că foarte mulți colegi nu te-au apreciat la valoarea ta adevărată!” Florentin Iftime a mulțumit pentru susținerea acordată, apreciind că ”acest fapt mă onorează și mă responsabilizează!”
Un mesaj deosebit a transmis noului consilier județean Camelia Roșu (organizatoare a unor manifestări folclorice și culturale de mare anvergură nu numai în Bacău ci și pe valea Muntelui), care a subliniat:” Felicitări! Vă dorim succes în activitatea de conducător ales și avem speranța că veți susține și cultura băcăuană- în special folclorul și tradițiile din județul Bacău, acestea fiind baza unei societăți frumoase!” Nădăjduim că acest mesaj a adus și ”un prim pas”, consilierul județean Florentin Iftime (ce face parte din Comisia Educație, cultură, artă șiu religie) răspunzând :”folclorul, datinile și obiceiurile populare sunt identitatea noastră! Vă aștept cu idei și propuneri să le pot susține în Consiliul Județean!” În urmă cu un an, prin inițiativa Asociației Culturale ”Ca La Noi” din Bacău, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Festivalului de Folclor ”Zestrea” (”sufletul” acestei manifestări fiind Camelia Roșu), băcăuanii s-au putut bucura de o emblematică paradă populară, în fruntea căreia s-a aflat ”Marele Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (venit de la Vicovu de Sus – Suceava), coborât parcă de pe statuia din faţa Catedralei Ortodoxe Înălţarea Domnului” – după cum nota ziaristul Gheorghe Băltățescu într-un frumos articol apărut în ziarul ”Deșteptarea”.
Început nou la Consiliul Județean Bacău
Cu Valentin Ivancea ”la timonă”, Consiliul Județean Bacău și-a început activitatea într-o nouă formulă, rezultată în urma alegerilor locale de la 27 septembrie. Între cei 37 consilieri județeni (aici fiind inclusiv președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea), menționăm că 18 consilieri au fost aleși pe listele Partidului Social – Democrat, 8 pe listele Partidului Național Liberal, 3 reprezintă Partidul Mișcarea Populară, 3 – Partidul PRO România. Trei consilieri județeni vor reprezenta Alianța USR – PLUS iar doi consilieri județeni au fost aleși pe listele Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE. Este de subliniat faptul că municipiul Onești are în mandatul 2020 – 2024 un număr de cinci consilieri județeni (Gelu Panfil și Daniel Munteanu – de la PSD, Cezar Olteanu – de la PNL, Valerian Vreme – de la PMP și Florentin Iftime, de la USR).
Un lucru demn de remarcat este că într-o primă etapă pentru formarea unei majorități în Consiliul Județean Bacău s-a constituit o alianță formată din consilierii județeni desemnați de Partidul Național Liberal, Partidul Mișcarea Populară, Partidul PRO România precum și de la USR – PLUS și ALDE. Asupra unor aspecte legate de alianța nou constituită și a unor lucruri puțin previzibile care s-au întâmplat la Consiliul Județean Bacău Florentin Iftime ne-a declarat:” Alianța constituită din cei 19 consilieri ai partidelor menționate a fost stabilită în seara dinaintea primei ședințe a Consiliului Județean, care a avut loc în ziua de 28 octombrie. Această alianță a stabilit ca și propuneri pentru funcțiile de vicepreședinți ai Consiliului Județean pe consilierii județeni Cosmin Necula (de la Partidul PRO România) și Valerian Vreme (de la Partidul Mișcarea Populară). Nu am participat la acele negocieri și nu știu pe ce criterii au fost aleși cei doi, dar am zis cu toții că o majoritate trebuie formată și e bine dacă facem și noi, USR-ul, parte din ea. Doar așa ar putea trece și proiecte propuse de noi pentru a susține consilierii locali și nevoile din teritoriu. Din păcate, la ședința din 29 octombrie unul din cei 19 consilieri județeni (de la ALDE), a trădat și s-a ajuns la situația actuală. De 30 de ani, în Consiliul Județean Bacău doar PSD a avut majoritate și a direcționat banii doar preferențial și cu precădere primarilor din acest partid iar acum ar fi o șansă să schimbăm această situație, doar ca e foarte foarte greu să ții o majoritate cu o alianță din atâtea partide. Cred că ar trebui stabilită din nou o întâlnire între toți consilieri județeni din aceasta majoritate împreună cu președinții de partide pe județ și să hotărâm în ce condiții mergem mai departe cu această alianță în Consiliul Județean.” Amprenta de Onești