Bucuria neasemuită a dăruirii

Bucuria   neasemuită a  dăruirii

”Spiridușii  sunt la muncă și  continuă să împartă  darurile de la Moș Crăciun” – acesta a fost mesajul cu care  au întâmpinat marea sărbătoare religioasă ”Nașterea Domnului”  membrii Asociației ÎMPREUNĂ PENTRU VIITOR BACĂU. Prin  cel mai cunoscut imbold al  acestei asociații (”Implică-te, indiferența nu e o soluție!”) au fost sprijiniți în zilele premergătoare Crăciunului copiii din familii cu posibilități materiale  din mai multe localități  de pe văile Trotușului și Tazlăului. ”Am vizitat familiile  cu mulți copii la care ajungem în mod constant în pragul marilor  sărbători religioase. Am cunoscut și alte familii  cu mulți copii care se zbat în multe nevoi. Am adus bucurii acestor copii, ajungând în multe locuri-   din vârful unui deal din Moinești, în orașul Comănești, în comunele Dofteana, Târgu Trotuș, Bârsănești, Helegiu și Buciumi dar și  la copiii năpăstuiți din municipiul Onești!  În orașul Comănești am întâlnit o familie  care nu avea curent electric și nici geamuri la casa în care locuiau! Deși suntem în era tehnologiilor moderne parcă ne întoarcem înapoi! Oamenii sunt cuprinși din ce în ce mai tare de sărăcie!”, a declarat Florentin Iftime, vicepreședinte al Asociației ÎMPREUNĂ  PENTRU   VIITOR  BACĂU. El  a mai menționat că ”datorită pandemiei cu Coronavirus  această campanie  a fost una atipică, respectându-se normele de distanțare socială și toate  regulile  impuse  în astfel de situații”.

Desfășurată  în colaborare cu  supermarket-urile  ”Penny” din mai multe localități de pe valea Trotușului ( din Onești, Comănești și Moinești)  recenta  campanie a Asociației ÎMPREUNĂ  PENTRU VIITOR BACĂU, venită în sprijinul persoanelor nevoiașe, a adus  multe raze de bucurie. Astfel, alături de dulciuri și de produse alimentare, o fetiță din Dărmănești, care alături de frățiorul său  plânge  pentru faptul  că au rămas orfani de tată (ce a fost răpus de virusul ucigaș cu care ne confruntăm de mai multe luni), s-a bucurat de un laptop dăruit de membrii asociației! Cu sufletul larg deschis  ajutorării familiilor  defavorizate, Cristina Gușu, președinte a  acestei asociații, a menționat: ”Copiii sunt viitorul. Ajutându-i să aibă acces la informație și către educație, inspirându-i și ajutându-i să crească frumos, iși vor permite să aibă încredere în ei și să viseze. Astfel, credem în ei și ne dorim să ducă povestea mai departe”.

Cristina Gușu ne-a vorbit și de clipele frumoase pe care le-au trăit  Ștefănuț  și bunica sa Aglaia (din comuna Dofteana), la aceste momente ale  Sărbătorilor  Crăciunului. După bucuria făcută în luna septembrie când  membrii Asociației ÎMPREUNĂ PENTRU  VIITOR  BACĂU  au fost prezenți la sfințirea casei pe care ei au renovat-o și modernizat-o cu sprijinul a numeroși sponsori, acum în decembrie Ștefănuț a împărțit cu bunica sa și cu prietenii din  asociație un frumos tort la  sărbătoarea numelui său! Bucuria lui Ștefănuț a fost una  imensă, cunoscut fiind faptul că acum el și bunica sa  își duc traiul într-o locuință deosebită, care având înainte  imaginea unei case derăpănate, i-au fost refăcute fațada și camerele interioare, realizându-se și o alee betonată de acces. Această locuință are acum o bucătărie modernă, mobilier nou, baie și mașină de spălat, parchet în toate camerele.

Dacă plecăm de la  vorbele Maicii Tereza – ” Este Crăciun de fiecare dată când îl laşi pe Dumnezeu să îi iubească pe alţii prin tine” , cuvinte  care pentru membrii acestei cunoscute  asociații pe întreaga vale a Trotușului dar și în județul Bacău  au constituit un adevărat imbold,  ne bucurăm să consemnăm  că ea este și un exemplu de a arăta dragostea față de semeni! Și nu a fost ușor ”pentru spiriduși, pentru Moș Crăciun și Crăciunițe” să ajungă, prin locuri uitate de lume și pe dealuri cu povârnișuri abrupte,  cu daruri pentru copiii din familii numeroase! Pentru aceasta le-au fost de folos și  ATV-urile, cu ”110 reni putere”, care au urcat în toate locurile unde au fost așteptați! Tuturor ”spiridușii, Moș Crăciun și Crăciunițele” ce au dat un puternic exemplu pentru ca oamenii să fie mai buni, le-au urat succes și sănătate,  împlinirea  tuturor dorințelor  și o sinceră urare ”La Mulți  Ani!”    Ion Moraru

   

Distribuie articolul!