Pentru remedierea unei avarii apărute în această seară pe strada Cuciur, RAJA SA a fost nevoită să scadă presiunea apei potabile astăzi, sâmbătă, 30 ianuarie, începând cu ora 22,00 până mâine, duminică, 31 ianuarie, ora 12,00.
Sunt afectați de scăderea presiunii apei potabile locuitorii cartierului Sat Catolic din municipiul Onești.
Ne cerem scuze față de abonații care vor suferi de scăderea presiunii sau lipsa apei potabile și îi asigurăm ca echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri, în cel mai scurt timp.
RAJA S.A. Constanța
Centrul Zonal Onești
Biroul de presă