”Undă verde” pentru reabilitarea străzii Industriilor din municipiul Onești

”Undă   verde”  pentru reabilitarea  străzii Industriilor  din municipiul  Onești

Reabilitarea  străzii Industriilor din municipiul Onești, care  a intrat în atenția autorităților de mai multe luni, trece de la pasul declarativ al bunelor intenții arătate  de cei care vremelnic ocupă o funcție de conducere în fruntea comunității locale la un reper de urmărit, cu executarea lucrărilor  necesare pentru a fi o arteră durabilă în această zonă.

Gradul de impactare a acestui drum a făcut  ca la nivelul Consiliului Județean Bacău să fie luată inițiativa privind asocierea Județului Bacău cu Municipiul Onești în vederea finanțării și realizării în comun a obiectivului de investiții ”Reabilitare Strada Industriilor, Municipiul Onești”. Această stradă, ce pornește din fața fostei societăți comerciale UTON (din  Cartierul TCR), străbate  zona industrială a platformei petrochimice Borzești și ajunge până  pe malul râului Trotuș (la Stația de Epurare a Apelor Jăvreni). Dacă în zona fostului Carom – Rafo – Chimcomplex au mai fost efectuate  cu ani în urmă lucrări sporadice de ”cosmetizare” a acestei străzi, pe porțiunea Poarta 3 Chimcomplex – Stația de Epurare Jăvreni ea se află în cel mai critic stadiu – plină de gropi și doar cu urme de asfalt!

În aceste condiții este remarcabilă inițiativa Consiliului Județean Bacău de a-și îndrepta atenția asupra acestei străzi (ce are o lungime de peste 10 km și se constituie și ca o centură de ocolire a municipiului Onești). Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea  a declarat la dezbaterea acestui proiect de hotărâre:”Rolul Consiliului Județean este de a  ajuta mediul de afaceri. Dorim ca Platforma  industrială Onești să devină  un  motor de dezvoltare, nu numai pentru această zonă ci  și pentru județ. Astfel, la realizarea acestui obiectiv de investiții Consiliul Județean Bacău contribuie cu 90 la sută  iar cu 10 la sută va contribui Consiliul Local Onești”.

Prin prezența pe ordinea de zi dar și a dezbaterii și adoptării acestui  proiect, care este unul deosebit pentru comunitatea oneșteană, este  dovedită  împlinirea  dorinței  vicepreședintelui Consiliului Județean Bacău, Gelu Panfil, de a se implica în ducerea la capăt  a proiectelor și acțiunilor  care vizează nu numai Oneștiul ci și întreaga zonă limitrofă a municipiului de pe Trotuș.

Este de remarcat faptul că în cadrul ședinței Consiliului Județean Bacău la care a fost votat acest proiect de hotărâre au luat cuvântul mai mulți aleși ai județului. Din partea Partidului Mișcarea Populară  au luat cuvântul consilierii județeni  Ion Melinte (fost parlamentar în legislatura 2012 – 2016)  și Valerian Vreme ( fost parlamentar, desemnat Ministru al Comunicațiilor în Guvernul României, între septembrie  2010 și până în februarie 2012). El l-a felicitat pe vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Gelu Panfil pentru   că și-a dat toată silința  pentru acest proiect de hotărâre, menționând faptul că ”cel mai mult contează ca  rezultatul  să  vină în sprijinul cetățenilor”. Reprezentând Partidul Național Liberal consilierul județean Cezar Olteanu a declarat:”Mă bucur să văd pe ordinea de zi acest proiect. Era o nevoie reală, pentru că e o problemă  ce trenează de mult timp  reabilitarea străzii Industriilor din municipiul Onești. Acest drum  a fost proiectat în anul 1960. Reabilitarea  acestei străzi este un lucru bun  dar nu suficient, pentru dezvoltarea  afacerilor la Onești! Platforma industrială Borzești  este întinsă pe 10 kilometri pătrați, având o suprafață de 1038 hectare. Este a 22 000 a parte din teritoriul țării, dar condiții obiective și subiective  au dus la căderea acestei platforme. Acum, cu timiditate încep investitorii ca să investească, fiind niște proiecte la vechiul Carom, la Rafo precum și la CET Borzești, unde  se dorește construirea  unui HUB energetic de 1000 KW . Trebuie  și un plan de măsuri, taxe și impozite minime”.

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău a dat un răspuns acestei interpelări arătând că ”platforma industrială Borzești nu mai poate fi ceea ce a fost, acum noi  căutăm să ne transformăm într-o Europă Verde! Platforma industrială poate  fi locul pentru producția combustibilului alternativ. Vom prelua  și alte propuneri ale oamenilor de afaceri din Onești și ne străduim să găsim soluții  de acces spre și la Autostrada 13 (Bacău – Brașov)”.

În cuvântul său vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Gelu Panfil a apreciat faptul că ”platforma  industrială Onești a ajuns  într-o zonă a capitalului românesc și sunt investitori ce își doresc să investească aici. Reabilitarea străzii Industriilor  din Onești va fi o lucrare  serioasă, ca să reziste zeci de ani!”

Este de remarcat faptul că  la  Onești  consilierii locali ai municipiului  au aprobat, la ședința ordinară care a avut loc luni 19 aprilie  Proiectul de hotărâre  privind aprobarea asocierii între Municipiul Onești și Județul Bacău în vederea finanțării și realizării în comun  a obiectivului ”Reabilitare Strada Industriilor, Municipiul Onești”.

Într-o postare  pe  pagina sa a unei rețele de socializare primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină a notat:”Prin inițierea proiectului de reabilitare a străzii Industriilor, reprezentanții Consiliului  Județean Bacău  au răspuns pozitiv la solicitarea noastră. Ar trebui să fiu ipocrit să nu le  recunosc disponibilitatea și să nu le mulțumesc. Am văzut și persoane sceptice în privința realizarii acestei investiții. Este cu adevărat o investiție mare, valoarea ei va depăși 10.000.000 lei, însă vreau să vă asigur că noi avem resursele  pentru partea noastră și am credinta, luând în calcul experiența anterioară, că CJ Bacău – inițiatorul acestui proiect de hotărâre, își va onora partea de finanțare”.

Mulțumindu-le și felicitându-i  pentru seriozitate atât  pe inițiatorii proiectului, pe  președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, pe vicepreședintele CJ Gelu Panfil cât și echipa PSD,  în aceeași postare  Laurențiu Neghină, primarul municipiului Onești a mai notat: ”Este normal și adevărat că îmi doresc și alte finanțări de la CJ Bacău, deoarece  Oneștiul se confruntă cu multe lipsuri”.   AMPRENTA  DE  ONEȘTI

 

 

 

 

Distribuie articolul!