Articol  realizat de  Profesor învățământ primar Rădulescu Paula-Maria, de la  Școala Gimnazială ,,Emil Racoviță” Onești

Copiii sunt tot ce avem mai scump. Bogăția noastră cea mai mare sunt copiii pe care i-am crescut și educat, căci asta este menirea educatorului pe pământ. Această menire de a crește și educa copiii este o mare responsabilitate. Democritus spunea: „A crește copiii e un lucru riscant, căci reușita depinde de multă trudă și grijă, iar nereușita întrece orice altă durere”. Ce-i drept, copiii se cresc greu, timpul trece foarte repede, și când te uiți – ei sunt deja copii mari. Să recunoaștem, de multe ori avem obiecții la comportamentul copiilor, și uneori chiar spunem: „copilăria noastră a fost deosebită, adică nu era așa ca acum”. Toleranța ne va face să gândim puțin altfel… nu era chiar așa, căci erau și alte timpuri. De aceea dascălul trebuie să manifeste toleranță în interacțiunea cu copiii. Toleranța față de opiniile celorlalți copii trebuie încurajată mai ales atunci când fiecare vrea să impună jocul sau regulile jocului (exemplu: dacă nu vrea să se joace cu Lego-ul azi, nu-i nimic. Lasă-l să se joace cu altă jucarie și arată-i Lego-ul mâine când sigur va fi interesat.  Cei șapte ani de acasă a copiilor pe care îi educăm, care se dezvoltă cu filme moderne, însoțite de violență, cruzime, și hrăniți cu dulceața „internetului”, ne provoacă „bătăi de cap” atât nouă cât și părinților. Suntem mereu gata, ca fiecare mișcare a copiilor să o observăm și chiar imediat să reacționăm, să interprindem măsuri. Uneori reușim, iar alteori nu, căci nu chiar totul depinde de noi. Probabil că uneori se uită, că și copiii au drepturi: dreptul la dragoste și înțelegere, alimentație, de a fi protejat împotriva tuturor formelor de neglijență, cruzime și exploatare, de a primi educație, de a-și dezvolta capacitățile în condiții de libertate și demnitate, de a fi crescuți într-un spirit de ințelegere, toleranță , prietenie și respect. Prin contribuția atât a noastră cât și a părinților la împlinirea acestor drepturi ne câștigăm respectul din partea copiilor . Însă să nu uităm că respectul se poate câștiga dar se poate și cultiva. „Este mare lucru de a fi dascăl – căci, chiar și atunci când suferă din cauza copiilor, el nu-i urăște” – scria Sophocles. „Oricum ar fi copiii, ei sunt dragi dascălilor”, spunea mai simplu filosoful. Copiii trebuie doriți și iubiți, ei merită aceasta, altfel ei devin capcană a abaterilor de la normă. Ce poate fi mai plăcut decât îmbrățișarea, mângâierea sau dezmierdarea unui copil care devine fericit alături de cei din jurul său. Dacă copilul este neglijat, atunci capacitatea de învățare și memoria lui pot fi grav afectate, și aceasta pe un termen destul de lung. Copiii merită o atenție deosebită, chiar dacă există unele greutăți cu care ne confruntăm. Toleranța presupune valoarea individului, autonomia lui, libertatea alegerii. O societate toleranta va tinde mai mult spre a fi creativă și inovativă, deoarece este deschisă față de noi descoperiri, adevărului și noi pătrunderi psihologice, îmbunătățind astfel experiența umană. O societate tolerantă este mai potrivită pentru a promova încrederea și colaborarea reciprocă. Într-o societate tolerantă va fi mai puțină cruzime și înșelăciune, mai puțin dogmatism și fanatism. Trecem timpuri grele acum, toți considerăm că am face mai multe dacă… dacă… dacă… și iar dacă… Cred că vor veni timpuri și mai bune. Pentru aceasta trebuie sa fim cu toții mai toleranți așadar să ne apucăm de treabă! Societatea modernă ce tinde spre o prosperare în pace și prietenie, toleranță, are nevoie și de dreptate. Noi trebuie să ne învățăm să fim corecți, să recunoaștem dreptatea, să demonstrăm și generației viitoare ca în acțiunile noastre am avut dreptate. „Cu cât o duceți mai ușor, cu cât sunteți mai puternici, mai bogați, mai fericiți, mai nobili, cu atât se cuvine să fiți mai drepți”, spunea Terantius.

 Articolul  a apărut în Anuarul  Învățătorilor din județul Bacău – 2020