DRAGOSTEA FAȚĂ DE APROAPE NU ARE MARGINI

DRAGOSTEA   FAȚĂ  DE  APROAPE  NU ARE  MARGINI

 

MINUTUL   DE  CULOARE  ȘI    EMOȚIE

COMĂNEȘTI

 

De la Damaris Brumă,  Voluntar la Subfiliala Comănești a Societății Naționale Crucea Roșie

 

Când ne-am propus să strângem pachete pentru refugiații din Ucraina, nu aveam în minte un număr țintă de kg de alimente, pachete, baxuri de pampers sau baxuri de conserve. Nu ne gândisem la un număr de pături și nici nu ne gândeam că vom așeza bax peste bax, peste bax, peste cutie.. Când v-am văzut că stați la coadă pentru a lăsa donații, că vă întoarceți a doua oară cu pachete, sau chiar a treia oară, am realizat că dragostea față de aproape chiar nu are margini, așa că și pentru un pachet în plus merita să aducem cea de a doua mașină.

Ați umplut, în mai puțin de 24 de ore 2 autobuze pline cu alimente, pampers, hrană pentru bebeluși, haine, produse de igienă, pături, jucării, apă, lenjerii de pat și prosoape. Ați plecat întrebând când să mai veniți.

Ieri (27 februarie), în jurul orei 17:00, am ajuns în Suceava, la Fight for Freedom, unde am descărcat toate pachetele. Acolo cazează, gătesc, organizează transporturi de la vamă, convoi umanitar spre Ucraina și oferă ajutor refugiaților. E un flux continuu de oameni care caută cazare, apeluri ce solicită informații și multe nevoi la care poate nici nu ne gândim.

Activitatea  acestei asociații o puteți vedea pe pagina lor de Facebook sau Instagram. Dacă vreți să faceți donații, conturile le găsiți tot pe pagina lor de Facebook. Sunt multe produse ce trebuie cumpărate proaspete, combustibil sau cheltuieli precum apă caldă, curent și altele. Se lucrează la amenajarea a mai multor spații de cazare. Din ce mi-au spus, au făcut rost de paturi, e nevoie de saltele.

Mulțumirile lor și ale noastre sunt pentru voi.

Dumnezeu să vă răsplătească!

Fight for Freedom

   Dragilor,  munca depusă în ultimele patru zile a fost titanică, dar ne-a arătat încă o dată cât de bun e Dumnezeu cu noi și cu poporul ucrainean. Credem că Dumnezeu va pune în curând capăt suferinței acestor oameni nevinovați!!!

Distribuie articolul!