DARUL   AMPRENTEI   DE  ONEȘTI  DE   ZIUA  MĂRȚIȘORULUI  

Natura şi-a îmbrăcat sufletul în verdele speranţei, oglindindu-şi frumuseţea în ochii care ne-au mângâiat visele, în tril de primăvară, pe o bancă uitată de timp. Astăzi, în inima mea s-a adunat frumuseţea apusului şi explozia nesfârşită a răsăritului, înrămate cu dragoste ca într-o primăvară fierbinte, petrecută-n doi – Femeie şi Bărbat. Astăzi, sufletul meu îşi plânge cu lacrimi de floare anotimpurile, privind cerul, stelele, ca şi cum aş dori să ating în noapte un sărut, o lacrimă! Astăzi, prietene, îţi voi vorbi despre Femeie, acest Amurg în care ne scăldăm trupul ostenit de truda zilnică, ea ne dă vigoarea şi puterea de a merge mai departe, de a-nvinge necunoscutul, de a ne construi visele în această lume de gheaţă prinsă cu clipsuri pe un drum sinuos, între Viaţă şi Moarte… Pe acest drum unde, în fiecare clipă, numai Femeia ne dă puterea de a-l străbate, umplându-ne de lumina iubirii, a frumuseţii şi a dorului de absolut, trăind tainele nebănuite ale miracolelor, pentru că ele se întâmplă în fiecare zi, cu voia sau fără voia noastră… În primul rând aş vorbi despre Femeia care este frumoasă, puternică, sensibilă, războinică, cea care educă un copil, îi schimbă obiceiurile proaste, îl învaţă să lupte, să fie cinstit, credicios şi mândru, drăgăstos, ocrotitor, pasional, puternic, misterios uneori, serios, discret, cu sufletul curat, îmugurind mereu într-o veşnică aşteptare… Despre ea aş vrea să vorbim, prietene!

Şi iată că, astăzi, pe cărările noastre de suflet, bătătorite de vise şi aşteptări, vine un nou şi perpetuu martie cu zvon de muguri şi ghiocei, de toporaşi şi viorele, încuindu-ne într-un colţ de inimă chipul Femeii din inima noastră… Astăzi, mi-aş dori doar să-i zâmbim altfel… mi-aş dori să-i cânt cu inima mea îmbătrânită şi hăcuită de cuţitele vieţii, Simfonii mute de dor, desprinse din zborul păsărilor şi fluturilor, din zborul Îngerilor de veghe… mi-aş dori ca de astăzi să nu mai cadă ploi şi lacrimi pe obrajii niciunei Femei, mi-aş dori să-i pot aduna, în sufletul meu, fiecare durere, oftat, lacrimă, dorinţă, atingere, gând, cu ele să continui să trăiesc în lumea aceasta ce stă să cadă de pe pragul Iadului… O primăvară frumoasă!

 

CHIPUL  FEMEII

 

Chipul femeii-

Icoană și înger,

Luceafăr în noapte,

Stele pe cer,

Rouă pe  frunza

Ce tremură toată,

Când vântul adie

Și cade-n mister!

 

 

 

Chipul femeii –

Izvor de lumină,

Freamăt și șoaptă,

Nesomn și tăcere,

Lacrimă vie

Pe stropii de ploaie,

Ce înalță iubirea…

Mai sus de-o avere!

 

 

NINGE  CU   IUBIRE

 

 

Mă vezi?

Stau și gândesc.

Între timp zâmbesc.

Nu știi de ce?

La tine mi-e gândul,

Iubire!

Te văd, te simt,

Și-ți spun că te iubesc!

Lumea e atât de mare,

E mică…

Tu-mi dai lumină

Și-mi întinzi o mână,

Pașii sunt ace ice

Ne –aduc împreună…

Ninge, ninge peste noi

Cu stele,

Cu visuri, cu gânduri noi…

Ninge și plouă cu săruturi

Peste noi…

Cad șoapte din stele

Universul ne cântă…

Privește-mă!

Zâmbesc!

Acum știi de ce

Gândul mi-e la tine!

Ninge peste noi cu iubire

Ninge ca-n basme,

Din Raiul ceresc

Ninge poetic,

Cu fraze,

Divine așteptări trăiesc,

Ninge cu lacrimi

De amor… Viață te iubesc!

 

 

GÂNDUL  MEU

 

Gândul meu

Nu-l poți vedea,

Fulger e în mersul său,

El te mângâie ușor

Și apoi… încetișor…

Se întoarnă.

Nu mai știu de l-ai simțit

Gândul meu e amețit,

Tulbure de – atâta dor

S-a oprit din al său zbor…

Vrea să doarmă.

De se culcă, se preface,

Stă pe pernă ca pe ace,

Se aruncă-ntr-o mișcare,

El astâmpăr nu mai are

Iar pornește către tine

Și e bine,

Ce zici tu?

 

 

GÂNDUL   ȘI   NOROCUL

 

 

Gândul plin de –nțelepciune

Pus pe jarul unui foc

Strânge-n pumn cuvinte bune

Să le-arunce-ntr-un noroc!

 

 

Sus pe cal norocu-n vale

Saltă, sare ne-ncetat,

Gândul vrea să-i iasă-n cale

Dar… din nou s-a –mpiedicat!

 

 

Iar norocul râde-n hohot

–  Gândule, ce ai pățit?

Gândul  plânge  ca un clopot –

Dangăt lung și chinuit!

 

 

– Anii trec, norocul fuge,

Oare nu este de plâns?

Tot alerg nu-l pot ajunge

Tu, noroc cel de – nenvins!

 

 

Gândul ce se lasă-n noapte

Mă cuprinde – ncetișor

Ca să-mi spună ”Noapte bună”

Mai apoi și ”Somn ușor”

 

 

Mă atinge cu o mână

Gândul ce coboară-ncet

Geana nopții o alină

Și adoarme într-un caiet!

RÂNDURILE  DIN SUFLET  LA  ACEASTĂ  FRUMOASĂ  SĂRBĂTOARE  A PRIMĂVERII  DAR ȘI  VERSURILE  CE LE URMEAZĂ  AU  FOST  SCRISE  DE  MARIA  TOMIȚA  CORINI,   O  BASARABEANCĂ   DIN ANTONEȘTI (RAIONUL  CANTEMIR), A CĂREI VOCE LIRICĂ  ESTE   APRECIATĂ  ÎN  ROMÂNIA (UNDE A  PUBLICAT  RECENT  – LA EDITURA ”ARMONII CULTURALE” DIN ADJUD –  VOLUMUL ”TREPTE  DIN GAMA SĂRUTULUI” )  

”Maria Tomița  Corini  este  poeta  expresiei prin poeme, care trădează anumite  mărci ale  feminității metamorfozate  dezolant prin lipsa regretelor”. Prof. univ. Vitalie Răileanu, critic literar și poet

 

MĂRȚIȘOARELE    SUNT   DĂRUITE   DE  DOAMNA   MIHAELA  STANCIU, MEDIATOR  ȘCOLAR  LA ȘCOALA  GIMNAZIALĂ  ”RĂDUCANU  ROSETTI”  CĂIUȚI