Chimcomplex majorează din luna iunie salariile angajaţilor cu 24,5 la sută și continuă să fie un jucător competitiv pe piața muncii
Chimcomplex, cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est, anunță majorarea semnificativă a salariilor angajaților săi începând cu luna aceasta – iunie 2022. Compania a aprobat cea mai mare creștere salarială de până acum, astfel că venitul mediu brut lunar (cu tichetele de masă incluse) crește de la 5.750 la 7.150 lei, adică cu 24,5 la sută.
Dacă sunt incluse în această medie și veniturile managerilor și primilor 30 de specialiști salariul mediu pe companie crește de la 7.200 la 8.980 lei.
În anul 2021 pe lângă prima suplimentară netă de 3.000 lei pe care a primit-o fiecare angajat, s-au acordat creșteri salariale cumulate de 5,5 la sută, începând cu această lună ( iunie 2022) se va aplica o creștere cu 13 la sută, adică cu 700 lei. Aceasta se întâmplă în contextul în care angajatorii din privat îşi menţin bugetele de creşteri salariale de 5 – 7 la sută pentru 2022, iar cele mai mari creșteri salariale din industriile petrolului, chimiei și energiei nu depășesc 10 la sută. În primul trimestru 2022 compania a mai acordat indexări de 2 la sută, ceea ce duce în final la o creștere reală de 15 la sută.
Creșterea veniturilor este avută în vedere și în anul 2023, astfel începând cu semestrul 2 se va adăuga trimestrial și minim 50 la sută din rata inflației sau se indexează 100 la sută rata inflației dacă se ating indicatorii de performanță ai companiei. “Prin propunerea financiară pe care am agreat-o urmărim creșterea performanței companiei prin creșterea și încurajarea performanței fiecărui salariat. Avem încredere în marea capacitate a acestei companii și în cele aproximativ 2500 de talente și dorim să realizăm împreună proiecte de anvergură care să ne aducă satisfacții personale și profesionale. Le mulțumesc colegilor din Chimcomplex pentru tot ceea ce fac în cadrul companiei!” a declarat Ștefan Vuza, Președintele Consiliului de Administrație Chimcomplex.
“Dacă compania va atinge aceleași performanțe din 2021 și în anii ce vor urma, conducerea va premia din nou salariații cu bonusuri peste cele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă (CCM), așa cum s-a întâmplat în anul 2021.” a mai adăugat Ștefan Vuza.
În noul CCM Chimcomplex a optat pentru prime, beneficii și bonificații cumulate în valoare de 4.220 lei / an / angajat.Aceștia vor primi în valoare cumulată de 2.000 de lei: tichete de vacanță și beneficii, la alegere, prin fondul de acțiuni social culturale (putând opta pentru asigurare medicală, cheltuieli de transport, etc). Anual fiecărui angajat, i se acordă prime nete / cadouri în valoare totală de 2.220 lei cu ocazia sărbătorilor și diferitelor evenimente din organizație. De asemenea, compania continuă acordarea de cadouri în bani pentru evenimente deosebite, cum ar fi zilele de 8 Martie sau 1 iunie, când se acordă fiecărui angajat cu copii cu vârsta de până la 18 ani un cadou în bani în valoare de 150 lei.
Totodată compania a aprobat în avans creșterea valorică cu 50 la sută a tichetelor de masă de la 20 la 30 de lei / zi. Chimcomplex așteaptă adoptarea, începând cu 1 iunie 2022, a proiectului de lege pentru creșterea valorii tichetelor de masă, la 30 de lei. Acum, valoarea totală lunară a tichetelor de masă acordate lunar (pentru 21 de zile lucrătoare) este de 420 de lei. Dacă va fi majorată la 30 de lei, valoarea lunară ar urma să fie de 630 de lei / angajat.
Pe lângă acestea, au fost avute în vedere și creșteri ale sumelor acordate angajaților pentru susținerea unor cheltuieli cu caracter social, iar numărul de zile de concediu care se vor acorda va fi în creștere, până la maxim 25 de zile pe an.
Compania propune din luna iunie și două instrumente inovative de motivare și recompensare a salariaților perfomanți:
– Primă cu structură variabilă la alegerea salariatului, în funcție de interesele sale personale. Astfel din totalul primei de 2.000 lei brut / an, salariatul va putea să aleagă singur cum cheltuie acești bani lunar. Va putea alege între vouchere de vacanță, asigurare medicală, cheltuieli de transport, tichete culturale, abonamente la telecomunicații, servicii de turism, abonamente de sport și relaxare, etc (în total 7 categorii de plăți și 500 de avantaje din discounturi).
Chimcomplex încurajează ca fiecare angajat să decidă ce este prioritar pentru sine și nu mai dorește o nivelare a drepturilor.
Prima de fidelizare în procent de minim 10 la sută din salariul anual individual și până la 120 sută, pentru o vechime în creștere de la an la an, începând din 2022. Prima va constă în oferirea de acțiuni gratuite acordate angajaților, cu precădere celor care au indicatori de performanță dar și a celor din eșalonul doi. Noul CCM va fi valabil 24 de luni și va produce efecte de la data înregistrării lui la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Chimcomplex continuă integrarea diviziilor și anunță achiziția Sistemplast S.A. Râmnicu Vâlcea
Chimcomplex, cel mai mare producător local de produse chimice achiziționează un pachet de 2.138 de acțiuni, reprezentând 94,4 la sută din capitalul social al Sistemplast S.A. Râmnicu Vâlcea. Compania localizată pe platforma Oltchim este specializată în furnizarea de soluții integrate de mecanică, proiectare, construcție, verificare și monitorizare lucrări industriale. Valoarea totală de achiziție este de 14.966.000 Lei.
Conform anunțului public de la începutul lunii decembrie 2021 Chimcomplex intenționează aprofundarea și exploatarea tuturor sinergiilor, optimizărilor și integrărilor diviziilor la nivel de grup, sub umbrela CRC (acronim al sintagmei Compania Română de Chimie).
Această achiziție marchează o altă piatră de hotar pentru Chimcomplex, susținând strategia sa de creștere și de a investi în capacități care oferă soluții industriale. Prin acestă tranzacție Chimcomplex continuă reintegrarea fabricilor de pe platforma Oltchim și extinde în mod semnificativ portofoliul de servicii Chimcomplex, crescându-și astfel prezența și în alte sectoare industriale.
„Aristotel spunea că întregul reprezintă mai mult decât suma părților componente. Și acest citat cu siguranță se aplică la noi. Proiectele de investiții industriale, lucrări de mentenanță, modernizări tehnice și tehnologice sunt esențiale pentru evoluția performanței activelor și operațiunilor Chimcomplex și ale partenerilor săi. Pentru a alimenta creșterea și succesul afacerii, ne vom baza pe experiența și expertiza Sistemplast de peste 20 de ani de a coordona și realiza proiecte industriale de anvergură. Vedem o oportunitate extraordinară de a continua să ne unim forțele și să dăm un semnal puternic industriei românești. Când vine vorba de viitor suntem cu ochii în permanență pe imaginea de ansamblu”, a declarat Victor Avram, CEO Chimcomplex.
Începând cu data de 17 ianuarie 2022 acțiunile Chimcomplex SA Borzesti sunt liber tranzacționate la categoria Standard a Bursei de Valori București, sub simbolul de piață CRC, continuându-și parcursul pe piața de capital început în 1996 pe Piața Aero.
Despre Chimcomplex
Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și Oxo-Alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice cu două platforme industriale, la Onești și Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie chimică cu o tradiție de aproape 70 de ani, care dezvoltă produse de calitate pentru o viață mai bună și un viitor sustenabil. În anul 2021 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,244 miliarde de lei.
Articol de Georgiana Stavarache, Director Comunicare,
Chimcomplex S.A. Borzești
Piața Presei Libere nr. 3-5,
City Gate, Turnul de Sud, Etaj 17,
Sector 1, București