INTERVIU CU PROFESORUL ARISTOTEL PILIPĂUȚEANU
PARTEA A II
– Să ne întoarcem la literatură… Dacă ar fi posibilă o întâlnire cu trei mari critici literari – Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Alex. Ștefănescu – ce i-ați întreba?
– Mi-ar fi imposibil să-l întreb ceva pe N. Manolescu. M-ar considera naiv. L-aș lăsa să vorbească și l-aș asculta ceasuri întregi! Dacă aș prinde curaj, i-aș cere o lămurire despre derapajul de ordin politic (Alianța Civică), incident cu totul ciudat și nefericit în viața fără cusur a unui literat excepțional. Pe Eugen Simion, pe care-l cunosc mai bine…
– Cum adică?
– În afară de protocolul de la ”Zilele Culturii Călinesciene” am avut fericitul prilej de a-l cunoaște și în alte împrejurări. Cu el și cu Gabriel Dimisianu am petrecut o seară minunată în familia inginerului oneștean Liviu Milea. Altădată, profesorul m-a primit într-o vizită de câteva ore în locuința lui din București. Așadar, l-aș întreba de ce n-a scris / nu scrie o Istorie a literaturii române? Sutele de ”Fragmente critice” publicate în ”România literară”, cele patru volume masive intitulate ”Scriitori români de azi”, ”Dimineața poeților”, cărțile despre Ion Creangă, Alexandru Odobescu, Eugen Lovinescu, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade constituie material arhisuficient.
Cu Alex. Ștefănescu sunt de aceeași vârstă. Am fi putut fi colegi. L-aș provoca la o discuție despre anii studenției: De ce, fiind din Suceava, a ales Bucureștiul și nu Iașul sau Clujul? Cum decurgea viața de tânăr în Bucureștiul aglomerat, respectiv în Iașul romantic? Debitul său verbal, umorul său irezistibil ar face din el un partener de dialog încântător.
– E greu de atins celebritatea pentru un scriitor? Să luăm cazul lui Mircea Dinescu și cel al lui Mircea Cărtărescu…
– Uniunea Scriitorilor din România numără 2600 de membri, așa că întrebarea mi se pare superfluă. Dar am prilejul să spun câteva cuvinte despre doi mari poeți ai vremii noastre, pe care i-am cunoscut și personal la ”Zilele Culturii Călinesciene”. Mircea Dinescu are un talent nativ pe care l-a cultivat corect, concretizându-l în poezii, care s-au bucurat de un enorm succes. În tinerețe plăcea și pentru nonconformismul său. La Revoluție și mai ales după, a optat pentru o altă cale de a-și exhiba celebritatea, astăzi fiind cunoscut mai mult ca proprietar al unei moșii din Oltenia sau ca realizator tv. Dimpotrivă, Cărtărescu s-a dovedit încă de tânăr un element studios, a urcat progresiv treptele universitare, a fost tradus în numeroase limbi. Recent a făcut un turneu în America de Sud, s-a întâlnit cu Vargas Llosa, având și alte proiecte asemănătoare. Face eforturi să obțină Premiul Nobel și-l va obține, în pofida unor piedici puse chiar de congenerii săi români. Nu este cu nimic mai prejos decât alți laureați al căror nume l-am auzit prima dată în momentul decernării premiului.
– Ce calități trebuie să aibă un scriitor pentru a fi cu adevărat bun?
– Calitatea numărul 1 este talentul nativ. Apoi puterea de performare. Orice aspirant la scriitură n-are decât să întindă mâna și să ia din raft volumul unui autor canonic, să citească o pagină / poezie și să se întrebe: ”Eu voi putea realiza vreodată așa ceva?” O altă însușire a scriitorului bun este să fie accesibil, chiar dacă aparține unui curent de ultimă generație. Amintesc ce spunea Eugen Simion; ”Prima calitate a unui critic este să fie clar”. Un scriitor bun nu este acela ”bine vândut prin artificii comerciale”, ci acela iubit, cu cărțile păstrate pe primul raft al bibliotecii personale și cu efigia gravată în sufletul cititorului.
– Mai există ”rezistență prin cultură”?
– Nici n-a existat vreo ”rezistență prin cultură”.
– Cum așa?
– Este un concept inventat pentru a ne spăla obrazul în fața lumii ținând cont de izoletele și anemicele cazuri contestatare. Să nu uităm însă că dictatura din România era mult mai represivă decât a autorităților din Polonia sau Cehoslovacia. La noi, zice Nicolae Breban, nu era posibilă nici cea mai palidă umbră de discuții, de idei autentice. Totul devenise diversiune și manipulare. Cred că ar trebui să vorbim mai degrabă de o supraviețuire a culturii în perioada post- revoluționară. Desființarea a aproape jumătate din librăriile țării, pierderea dorinței de a citi, slaba frecventare a bibliotecilor sunt semne extrem de grave. Și nu singurele. Faptul că la Onești nu există o revistă de cultură deși avem o tipografie excelentă (”Magic Print”) iar autorii locali își caută posibilități de publicare în alte județe constituie o anomalie!
” Școala de azi nu se ridică la nivelul celei de altădată…”
-Sunt curios ce credeți și despre actuala situație din învățământ…
– Cu oarecare tristețe mărturisesc faptul că lucrurile s-au schimbat și nu în bine! Este clar penttru cei care în 1989 aveau anii maturității că școala de azi nu se ridică la nivelul celei de altădată… Azi se neglijează studiul individual – conform ideii fanteziste că elevul pleacă din clasă cu lecția învățată, se combate memorarea ca procedeu de învățare, după opinia mea, o gravă eroare! În fine, este o îngăduință nepermisă în notare. Zeci de elevi cu media 10 pe linie în școlile rurale, invadează liceele de elită, ei părăsindu-le doar numai după câteva luni! La fel se întâmplă și cu unii absolvenți de liceu, când forțează porțile facultăților. Dacă aș fi un influent factor de decizie, aș organiza o admitere simplă și eficientă: o comisie formată din profesori de la toate specialitățile și examinarea, printr – un interviu prin intermediul căruia candidatul își pune în valoare calitățile! La final, comisia reține cele mai valoroase prezențe. Este evident, este nevoie de profesori incoruptibili, deci oameni de caracter și bine plătiți, deci de un buget acordat învățământului de cel puțin 6 la sută din Produsul Intern Brut (PIB), lucru care nu s-a realizat niciodată în in ultimii 32 ani! În 2021 Ministerul Educației a primit un buget de 2.5 la sută din PIB! Nici la secvența Educație nu o ducem prea bine, dovadă fiind modul aberant, incredibil în care se comportă unii dintre tinerii noștri, frizând adesea nesimțirea și infracționalitatea. Îmi amintesc cu strângere de inimă ce spunea cândva un demnitar francez în vizită în țara noastră – ”Nu vreți să investiți bani în învățământ ? Nu-i nimic! Peste zece ani o să-i investiți în pușcării!”
– Iubiți călătoriile? Care au fost cele mai minunate?
– Pe la mijlocul vieții am alcătuit un clasament al preferințelor… le-aș putea spune plăcerilor personale: 1, eternul feminin; 2, călătoriile; 3. discuțiile cu prietenii; 4, filmele (la cinematograf) și 5 – lectura. Oricând aș fi renunțat la una dintre ele pentru alta superioară. Singura călătorie în străinătate și cea mai minunată am făcut-o în 1978 pe ruta Budapesta – Bratislava – Viena. Ar însemna să vorbesc prea mult despre ea acum…poate voi scrie niște impresii, publicându-le în ”Amprenta de Onești”. Dar nu mai puțin plăcută a fost hălăduiala prin munții noștri cu grupurile conduse de neobosiții Gheorghe Istrate și Radu Pușcarciuc. Vârfurile Șandru Mare, Cărunta, Măgura Berzunțiului, trecerile de la Hanul Oituz (Hanul Lina), Poiana Sărată sau Hârja spre Slănic Moldova, de la Pralea la Mânăstirea Mușuroaiele, cheile Doftenei, Cascada Zimnicioara și atâtea altele mi-au oferit momente de încântare, pe care le rememorez acum cu plăcere.
– Așa este! Vine o vreme când rămâi doar cu amintirile…
– Nu chiar. Acum fac alt gen de călătorii: spre orașele mari (în ordinea preferințelor : Oradea, Timișoara, Cluj, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Arad), unde rămân două – trei zile bucurându-mă de obiectivele turistice, dar mai ales de pestrița ”floră” umană, cu multicolorele ei manifestări și năravuri.
– Așteptați vreo întrebare ce nu a fost adresată?
– Obișnuita ”Ce proiecte de viitor aveți?” sau mai rău ”Cum vă vedeți peste 10 ani?” N-am nici un fel de proiecte. Cum spunea Lucian Boia (pe care-l lecturez cu păcere, deși nu subscriu la ideile sale, ”viitorul este o pagină albă”. Ce poți să spui / scrii despre o pagină albă? Aștept provocările fiecărei zile care urmează!
– Să încheiem optimist: ce este fericirea?
– Să lăsăm denumirea savantă a noțiunii în seama filosofilor, deși n-am văzut vre-un filosof fericit! Pentru mine, în termeni imediați, fericirea materială înseamnă să am niște bani în buzunar, dar să nu pot preciza suma. Celălalt gen de fericire este atunci când toată lumea din casă are treabă în oraș, iar eu să rămân singur câteva ore în sufrageria – bibliotecă. Interviu realizat de Ion Moraru (prima parte a acestui interviu a apărut pe site-ul AMPRENTA DE ONEȘTI în ziua de 22 august 2022)
Să fie aproape zece ani când mă aflam în Sala de conferinţe a Bibliotecii „Radu Rosetti” din Oneşti, la prezentarea cărţii profesorului Ştefan Epure, ca editor, împreună cu Cornel Galben. După eveniment, din sală ia cuvântul un domn înalt, cu o dicţie perfectă şi cu o linie dreaptă a ideilor vorbind despre carte… Dar şi despre mine, spunând că mă cunoaşte de la facultate, când îmi dezlega careurile de cuvinte încrucişate pe care eu le publicam în „Flacăra Iaşului”! Adevăr, fiind mai mic decât mine, n-am avut cum să-l cunosc. Acum, domnul profesor Aristotel Pilipăuţeanu este colaboratorul permanent al revistelor „Academia Bârlădeană”, „Viaţa noastră”, „Labirint” şi „Crypto” şi a scris prefeţele la cărţile mele „Mihai Eminescu. Călin Nebunul” şi „Marin Preda. Univers enigmistic”. Pentru viitor avem planuri mari…
Prof. Serghei Coloşenco,
Directorul Editurii „Sfera” din Bârlad