Oneștenii s-au bucurat recent de vizionarea piesei de teatru ”Iubiri senile” în interpretarea unui colectiv de studenți de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” – București (UNATC). Regia și scenariul acestei piese sunt semnate de Michele Modesto Casariu, regizor, pedagog și actor, expert în teatru de mască recunoscut la nivel internațional. Spectator la acest eveniment găzduit de Cinematograful ”Capitol” din Onești, prof. Călin Veseli a realizat o cronică a spectacolului, care a fost foarte plăcut pentru iubitorii teatrului.
O temă majoră tratată ludic
Am gândit la momentul vizionării primelor 10 minute din spectacolul teatral „Iubiri senile” că iau parte la o „catharză incluzivă” (o purificare a spiritului cu ajutorul artei). Ideea mea era să fiu critic cu tot „textul” interpretării, cu scopul – de ce nu? – să alcătuiesc ulterior acest articol, și iată ce am găsit. Am găsit că o piesă jucată de către tineri din anul III de la Actorie din București pentru publicul țintă elevi de liceu (și tineri deopotrivă), a reușit să facă să râdă și femei octogenare dintr-un oraș de mărimea Oneștiului. Evident, n-a râs toată lumea mereu, însă o operă artistică nu-și măsoară valoarea în reacția imediată a unui singur public.
Ni s-au expus câteva cupluri ”wanna-be” (”vrei să fii”), ba tinerii, care nu aveau acordul părinților, ba soldatul misterios care cucerește o domnișoară, ba și femei ce n-au cunoscut bucuria căsătoriei… Însă stai așa! „Nu putem consuma iubirea din prima seară! Vino mâine seară în iatacul meu!” Un băiat care aduce a Justin Bieber, numit Traccanino, e jucat de fapt de o fată. Un bătrân care flirtează cu o minoră. Toate rolurile, ilare și până acum, au fost jucate din poziții foarte ciudate ale corpului, de parcă toți actorii erau bufoni la curtea vreunui rege. Bărbații, majoritatea, purtau măști cu nasuri falice, mărimea, suspectez, indicând gradul de masculinitate a purtătorului măștii. Traccanino, rol jucat exceptional, repet, de o fată, NU avea nas…iar cuplul său avea să facă o scenă de excepție, la un moment fiind sub rochia unei femei, ce făcea conversație cu doi bărbați!
Ca decor, scări – delimitarea a două etaje, care permiteau actorilor să se fugărească Benny Hill-ește; o fereastră mobilă, pe rotile, care desfăcea foarte grațios scena în spațiul intim (casele fetelor, de pildă) și spațiul public (străzile, unde bărbații se furișau noaptea sperând că-și vor vedea iubitele). Habar n-aveam cât de multe se pot face cu o fereastră mobilă! Element terțiar de decor, o bancă adusă de actori pe lumina aprinsă cu muzică. Știți, desigur, că decorul se schimbă pe lumina stinsă. Ei, întorsătura asta, strecurarea unui element de decor prin distragere muzicală, mi-a părut cel puțin foarte ingenioasă.
Am remarcat cea mai bună interpretare a cuvintelor „bătrân tuberculos”! S-a țipat ca-ntr-un anime! Îmi sunt atât de vii în minte toate scălâmbăielile lor, că-mi amintesc gândindu-mă, cât trebuie să fi repetat să le iasă cum le-a ieșit. Ca-ntr-un anime, în momentul fulgurant al pasiunii actorii țipă ca transformați în Super Saiyan. Uneori fetele prind voci de bărbat. Alambicarea de aluzii sexuale sunt, mi se pare, perfect normale pentru un public de liceu, pentru publicul de teatru. Aluziile sunt voalate uneori, rafinate alteori, și sunt oricum chestiuni despre care elevii inteligenți din secolul XXI …și nu numai ei! – vorbesc mereu.
Există trei spargeri ale celui de-al patrulea zid. Una e prea interesantă să v-o ruinez aici. Veți avea plăcerea s-o resimițiți live, la urmărirea spectacolului! Una e introducerea apelativului „oneșteni” în dialogul actoricesc; cea de-a treia e monologul final, rezoluția, „tâlcul” întregii scenete, zis publicului de către unul dintre actori. Această tălmăcire a piesei, nepracticată în genere din pricina didacticismului, tezismului, care e de evitat în opere de artă, firească aici, este în fapt o discuție finală dintre actori și public, un „breaking of the fourth wall” (”spargerea celui de-al patrulea perete”), care ne reamintește că iubirea ne defibrilează din ”coma” oricărei vârste. Spectacolul ”Iubiri senile” surprinde o temă majoră tratată ludic, ceva ce oricine ar trebui să știe… o „catharză incluzivă”. Călin Veseli
Din distribuție au făcut parte tinerii studenți actori: Ana Boeru – anul III, Actorie; Mihnea Chelu – anul III, Actorie; Fabian Ciobanu – anul III, Actorie; Marian Dumitru – master anul II, Actorie; Patricia Flack – anul II, Actorie; Karina Jianu – anul II, Actorie; Valentina Kocsis – anul II, Actorie. Au mai jucat în această piesă de teatru Diana Lanțos – anul II, Actorie; Alexandru Mihai – anul II, Actorie și Vlad Mogoș – anul II, Actorie. Spectacolul a avut loc în cadrul Proiectului Caravana UNATC, început în anul 2018 cu finanțare de la Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituțională cu deplasări în toate orașele țării. De asemenea, tinerii actori de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” – București (UNATC) – care au promis să revină în municipiul Onești- au prezentat acest spectacol și la Chișinău.