FOTOLIUL 13
”ȚARA LUI GUFI”, DE MATEI VIȘNIEC
Spectacol realizat de membrii Trupei de Teatru ”Alfa” a Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti” Onești și actori ai Trupei de Teatru ”LES CHOBEAUX” – CLUJ
Din 1987, când a rămas în Franța, Matei Vișniec a avut o singură deviză: ”Totul pentru teatru, totul pentru victorie!” Cu o angajare totală, fără declarații zgomotoase, fără lamentații, a devenit furnizorul de texte pentru numeroase teatre din Europa de Vest. Cel mai înzestrat dramaturg al generației 80 scrie în limba română dar și în limba franceză la fel de bine. Cuvântul este precis, fraza scurtă, replica încărcată de semnificații și întărită cu o doză oportună de umor. Vișniec a mers productiv pe urmele lui Ionesco și Beckett, clasicizându-se rapid la finele secolului XX. Piesele sale aparțin teatrului parapsihologic și ”absurd” care a luat locul pe toate scenele lumii aceluia tradițional. Originalitatea nu excelează, formula fiind aceeași, procedeele similare cu ale redutabililor înaintași. Bizare, asemănătoare cu textele celor mai mari și sfidători non- conformiști, piesele de teatru ale lui Matei Vișniec nu sunt provocatoare. Se desfășoară calm și civilizat. Sunt concise parabole, nu au acțiune bogată, dar personajele fac mereu ceva important. Pleacă de la o premisă stupefiantă, dar au o derulare logică, de un calm imperturbabil.
Tocmai de aceea mi s-a părut un act de curaj opțiunea Nicoletei Sălbatecu, îndrumătoarea Trupei teatrale ”Alfa” pentru piesa lui Matei Vișniec ”Țara lui Gufi”. Și m-am bucurat că, printr-o frumoasă colaborare cu Trupa ”Les Chabeaux” din Cluj s-a realizat un spectacol care, accentuând semnificațiile textului, uzând de procedee sugestive și de o bună prestație actoricească, a reușit să depășească bariera comică și a succesului facil de public. Arsenalul seducției scenice n-a urmărit aplauzele, ci pătrunderea în conștiința spectatorului pentru a-i comunica situații de un răscolitor dramatism.
Acțiunea se petrece într-o țară a orbilor în care, desigur ”chioru-i împărat”. Doar că încoronatul păstrează secret acest mare avantaj, care-i conferă puterea de a-și ține supușii în frâu. Însă mai există un fericit chior în regat, bufonul regelui, care, conform ”fișei postului”, poate rosti nepedepsit adevăruri care pe alții i-ar putea costa viața. Când afirmă că el vede cu un ochi, nimeni nu pare a-l crede, lumea distrându-se copios de balivernele nebunului. Dar, prin mijloace doar de el știute, o va convinge pe frumoasa fiică a regelui, Iola, de pitorescul și culorile din lumea văzătorilor. O iubește în taină și rivalii sunt ușor de înlăturat când ai la îndemână farmecul și inteligența. Iar tânărul actor Alexandru Norocel, care le deține deja, trebuie doar să le pună în practică în scenă, ceea ce și face cu voluptate și aplomb. Când Pețitorul (rol pe care Maria Ganea l-a înțeles și l-a transpus perfect) pretinde grosier zestrea fetei, măsurată în cifre astronomice), Lulu, bufonul, în fond un tânăr onest și carismatic, va contracara prin argumente sentimentale și romantice, potrivite cu gingășia, sensibilitatea și trăirile adolescentine ale iubitei. Prințesa (Ana Ganea, născută pentru teatru, cu calități fizice și vocale pe măsura rolului complex încredințat) parcurge un drum de recuperare. Carențe adânci au marcat educația ei, provocate mai ales de nepriceperea sau de preocupările de curtezană ale doicei sale,Marțofița (Sara Pongrac, de o mare mobilitate comportamentală, vocală și scenică). Intervine elementul novator, care-i va deschide prințesei, dar și celorlalți care vor să vadă, calea spre lumina lumii civilizate. Este vorba de un drumeț cu nume frumos, Rob de Rouă (Vera Sălbatecu, posesoare a capacității de a-și regla intensitatea vocală și mișcarea scenică pe măsura replicilor). El, abătut prin această ciudată țară, va sparge tirania zeităților întunecate și va face să iasă la iveală ipocrizia și turpitudinea regelui (Rareș Bocea, cu un reușit joc, pendulând între eticheta maiestuoasă și vulgaritatea de un comic burlesc). Dacă până la acest moment, protagoniștii (regele și bufonul) se suspectau / știau că văd, acum adevărul iese la lumină. Și nu este deloc plăcut.
Țara lui Gufi este o țară a minciunii comode, a complacerii în mizerie, a traiului în noroi. Dar, iată, a venit vremea trezirii. Aluzia este aproape de stadiul transparenței. Rolul cel mai reușit al piesei aparține personajului colectiv, gloata. Străjerul (Katerina Bădău) și curtenii (Andrei Pleșa, Eduard Crucianu, Andrei Mărgineanu) alcătuiesc un grup compact, o uriașă ființă unică, dotată cu numeroși ochi, performând o reacție univocă perfectă. Simultaneitatea pasului, concordanța exclamației, identitatea ticurilor verbale și faciale dovedesc nu numai o bună cunoaștere și relaționare ci și un îndelungat travaliu repetitiv. Regizorul Vlad Sălbatecu a operat secționări și selecții în text (au mai făcut-o și alții, de pildă la Naționalul ieșean, e drept cu acordul dramaturgului). Printre altele, a fost eliminată scena zgomotoasă din final, având drept consecință încheierea derutantă. Publicul, după ultima replică, rămâne în așteptatre și, când probabil cineva cu prezență de spirit stinge luminile, sala înțelege că trebuie să aplaude. Fapt cu atât mai greu de înțeles cu cât începutul constituie o reușită regizorală de invidiat. În locul zarvei , inițiale de astă dată, apare bufonul postat minute lungi într-un cufăr – canapea. La al treilea gong se ridică, scoate din cufăr o coroană regală pe care o azvârle cu dispreț, preferând o tichie de clovn. Montează tacticos un tron, gest echivalent cu formula magică ”a fost odată ca niciodată”. Asemenea momente de inspirație mai sunt pe parcurs. Bunăoară, scena romantică dintre amorezi, fermecător subliniată muzical. Coloana sonoră, oportună și discretă, a mai temperat câte ceva din stridențele fonice. Un spectacol reușit, în care naturalețea și subtilitatea jocului scenic au favorizat curajul de a alege și a duce cu bine până la capăt un text pretențios ca propunere și delicat ca realizare. Prof. Aristotel Pilipăuțeanu
Comentarii
Prof. Adina Mitroiu, Onești
Chiar da! Emoționant! Eu am plâns la final… Poate fiindcă am înțeles prea bine..