Din clipa in care simțise aurul, și  mărgăritarele,  și  pietrele scumpe in  mâinile  lui, el era  deopotrivă  cu  orișicine  care  avea și e gata să-și apere cu viața  avutul  și să curme  viața celui  ce vrea  să  se  atingă de  el.

Nu prea știa Duțu  ce  are  să  facă cu atâta  bogăție,  dar  nu  se temea  că   n-o să  știe  ce  are  să facă  cu  ea. Asta  se  găsește ușor!

Mai  intâi și mai intâi, nimeni in lumea aceasta nu trebuia  să  simtă  că,  om  sărac, așa  deodată a  ajuns  la mari  bogății – nici Stanca, nu!  nici ea!  Bună femeie, dar muiere, minte ușoară, gura slobodă.

Păcat, dar așa trebuia  să  fie!

Încetul  cu  incetul,  pe nesimțite,  trebuia să-și  scoată  la  iveală bogățiile.

„Am – zicea el in gândul lui – să iau  o parte  și  să  mă  duc  cu  ea la București, ca s-o prefac in bani. Apoi m-apuc de negoț  și  câștig,  câștig  din  ce in ce mai mult,  prefăcând  incetul  cu  incetul  intreaga  comoară  in  bani. N-o să-i  treacă  nimănuia  prin gând  că  nu  din negoțul  meu  m-am imbogățit.”

Așa veneau lucrurile  prin  chiar  firea  lor.

Ce  adică  l-ar  fi  putut impinge  să se dea de gol?

Ioan SLAVICI – Comoara

 Ioan Slavici stătu în furtuna marilor prefaceri istorice aproape opt decenii și stârni el insuși mari furtuni prin lupta pe care o duse. Desfășura o activitate vastă, in direcții multiple  și ale cărei dimensiuni mulți incă nu le bănuie. Sute de articole pe cele mai diverse teme mai zac in revistele  și ziarele dintre 1871 – 1925, zeci de studii privind istoria, invățământul, cultura  și limba poporului român așteaptă  să fie repuse in circulație.  În opera literară, partea mai cunoscută a activității sale, „nu idealizează  și  nu tratează cazuri de izolare”.

 Deschizător de drumuri  și creator al nuvelei  și romanului românesc  modern, el putea da, fără angajarea in direcții  multiple de  activitate, „o comedie  umană a satului”. Dar și  așa contribuția sa este considerabilă. Căci Slavici in Transilvania, Creangă  in Moldova și  Caragiale in Muntenia suie, ca trei coloane, in literatura  română  din  a  doua jumătate a  secolului trecut. Iar  intre  ei se inalță  Eminescu – Coloana infinită.

Dimitrie Vatamaniuc