LA ONEȘTI,
RECITAL PAUL SURUGIU – FUEGO
Un recital special în cadrul ”Recitalurilor Verii” va avea loc duminică 18 iunie, de la ora 18.00 în Parcul Municipal Onești. El va fi susținut de îndrăgitul interpret Paul Surugiu – Fuego, care a declarat într-un videoclip:”Nu am mai fost de mult la Onești! Abia aștept să urc pe scenă, să cânt pentru voi, oneșteni dragi, cele mai frumoase refrene din repertoriul meu!”
Menționăm că în acest an Paul Surugiu – Fuego aniversează 30 de ani de activitate artistică scenică!
LA SLĂNIC MOLDOVA
17 – 18 iunie 2023 – EDIȚIA A II- A, EXPOZIȚIA DE MAȘINI RETRO
Filialele Bacău și Neamț ale Asociației Retromobil Club România, în colaborare cu Primăria Slănic-Moldova, organizează a II-a ediție a Expoziției de mașini retro, în partea de sus a Parcului Central al stațiunii Slănic Moldova.
Evenimentul are loc sub egida FIVA (Federația Internațională a Vehiculelor de Epocă) și Retromobil Club România.
De asemenea, în Foișorul Muzical vor avea loc concertele Orchestrei de muzică „Crăișorii” din orașul Drochia, Republica Moldova, după următorul programul: azi, de la 18 la 19.30; duminică 18 iunie, de la 13 la 14.30 și seara de la 18 la 19.30 (pentru a nu deranja celebrările religioase de la Biserica Sf. Ilie din stațiune).