Două activități recente ale Asociației Club Rotary Onești au etalat deschiderea către tineri a ”ferestrelor” de încurajare, cu o mai mare implicare în ”universul adolescentin”. Astfel, dornici de cunoaștere liceenii Colegiului Național ”Grigore Moisil” au participat la Concursul de Informatică cu tema ”Provocarea științei – de la idee la jocuri”. Menționăm că acest concurs, aflat la prima ediție, a fost organizat în parteneriat cu Asociația Club Rotary Onești și a avut coordonator pe doamna Carmen – Elena Melinte, profesoară de informatică la Colegiul Național ”Grigore Moisil”. Concursul a fost organizat pe două niveluri – la clasele a VIII-a și a IX-a iar premiile au fost acordate separat, pentru fiecare nivel în parte: locul I – 500 lei, locul II – 300 lei, locul III – 200 lei – pentru clasa a IX-a; locul I – 300 lei și locul II – 200 lei – pentru clasa a VIII-a (sponsor fiind Asociația Club Rotary Onești). Acest concurs a fost organizat ca un omagiu adus matematicianului Grigore C. Moisil, personalitate ce a intuit că ”cibernetica va fi locul de întâlnire al biologiei cu matematica”, el considerând că ”știinţa e formată numai din afirmaţii şi negaţii, dar trăirea unei ştiinţe e formată din întrebări şi răspunsuri, din bănuieli şi îndoieli”.
O altă activitate, cu succes în rândul participanților, a fost ediția a doua a competiției de Streetball 3 V 3, care s-a desfășurat la Sala de sport a Colegiului Național ”Grigore Moisil”. Această întrecere sportivă a fost organizată de Asociația Interact și a avut coordonatoare pe profesoara Maria Stanciu. Streetball-ul este o ”variantă redusă” a baschetului, în care jucătorul se poate exprima liber prin propriile aptitudini de pe terenul de joc . În urma acestei palpitante întreceri, îndrăgite de către jucători, pe locul I s-a clasat echipa din Bacău (formată din elevi de la unitățile de învățământ: Colegiul Pedagogic, Colegiul Național “Ferdinand I”, Colegiul “Nicolae Vasilescu Karpen”), pe locul 2 – echipa formată din elevi de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” iar echipei formate din elevi de la Colegiul Național „Grigore Moisil” i-a revenit locul 3. Odată cu premiile acordate echipelor câștigătoare (Premiul I – 500 lei, Premiul II – 300 lei, Premiul III – 200 lei / echipă), a fost acordată și o mențiune echipei formate din elevi de la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi”( un abonament la sala de fitness Alex Gym Club).
Este de menționat faptul că sponsor al acestei competiții a fost Asociația Rotary Club Onești iar printre participanți s-au numărat elevi și de la Liceul cu Program Sportiv “Nadia Comăneci” și Liceul Tehnologic “Petru Poni”.
Prin faptul că pentru jucători această competiție a fost un prilej deosebit de a-și arăta calitățile pentru sport, prin participarea tinerilor liceeni de la mai multe licee și colegii din județul Bacău se dovedește că sportivii pot deveni campioni ”sădind ce au mai puternic în suflet – o dorință, un vis, o chemare” (cum menționa marele boxer Muhammad Ali).
De la aceste activități ale Asociației Club Rotary Onești mai evidențiem un lucru : prezența membrilor clubului care au fost alături de concurenți și au trăit cu intensitate, în mod special, întrecerea sportivă de street – ball. Articol realizat de Ion Moraru cu sprijinul prof. Mariana Bereczki, membră a Asociației Club Rotary Onești