O veste cutremurătoare vine de la Spitalul Municipal Onești ”Sfântul Ierarh Doctor Luca: ” Cu profundă tristețe și durere anunțăm trecerea la cele veșnice a colegei noastre, Biceagă Anca, doctor în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe de peste 20 ani. Am pierdut o personalitate, un specialist, un coleg, un om de milioane. Pentru cei apropiați, colegi de profesie, simpli pacienți ori doar cei ce au auzit de doamna doctor Biceagă Anca și care doresc să își ia rămas bun, vă anunțăm că slujba de înmormântare va fi mâine, 22 octombrie 2023, la orele 13.00, la Catedrala <<Pogorârea Sf. Duh>> din Onești.
Rămas bun, om mare în care încăpea tot Pământul și încă mai rămânea loc!”
Asemenea acestor ultime cuvinte de mângâiere ale celor de la Spitalul Municipal din Onești sunt foarte triste și gândurile oneștenilor în clipele foarte grele, ale despărțirii de un medic cu un suflet foarte mare… ”A fost un OM ce greu mai găsești în ziua de azi! Nu puteai trece trist pe lângă dânsa și să nu fii întrebat ce este…….???”
Doamna doctor Biceagă Anca într-un timp ”a dus greul urgenței” la Spitalul Municipal Onești iar de acum se află în Împărăția lui Dumnezeu! ”Odihnă veșnică …drum lin pe cărarea îngerilor, presărat cu florile iertării” este un trist și sfâșietor mesaj, ce o însoțește pe această personalitate a spitalului oneștean.
Cutremurător de trist este faptul că doamna doctor Biceagă Anca, vrednică fiică a Oneștiului, lasă în urmă multă durere, ea stingându-se din viață în preajma aniversării zilei sale de naștere, fiind învinsă de o boală necruțătoare! Dumnezeu să odihnească în liniște și pace sufletul său minunat!