Artă  și  profunzime – NICOLAE  TONITZA

”Căci  un artist, mai înainte de a produce contemplă, contemplă timp îndelungat, contemplă cu smerenie natura care îl înconjoară, viața care se agită în juru-i  și din care el face parte cu tot  trupul și sufletul lui”

Nicolae Tonitza, s-a născut la Bârlad, la 13 aprilie 1886, şi a trecut la cele veşnice la Bucureşti, la 26 februarie 1940. A fost primul dintre cei cinci copii ai familiei Anastasia şi Neculai Toniţă. A urmat Şcoala primară de băieţi nr. 2 şi Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu” din localitatea natală, dovedind încă de pe atunci calităţi de caricaturist şi desenator.

În 1903 a vizitat Italia, împreună cu studenţii de la Arheologie din Bucureşti, iar în următoarea vacanţă, alături de alţi colegi, a zugrăvit o biserică. În  1905, alături de Emanoil Bardasare, a lucrat la decorarea capelei Palatului Mitropoliei din Iaşi.

În vara şi toamna lui 1909, a vizitat Italia, apoi Franţa, stabilindu-se la Paris, pentru următorii doi ani. Aici a frecventat atelierul lui Pierre Laprade şi a făcut studii după pictori celebri, a pictat peisaje, portrete, compoziţii, pe care le-a expus în atelierul său din Montparnasse. În 1911 a revenit la Bârlad, apoi a mers la Iaşi, unde a predat desenul

În 1916 a expus 94 de picturi şi desene la Bucureşti.Apoi a fost mobilizat şi trimis pe front, căzând prizonier la Turtucaia şi ajungând în lagărul de prizonieri din Kirjali (Bulgaria). După război, s-a stabilit la Bucureşti, participând la expoziţii, ilustrând cărţi şi colaborând (cu desene şi cronici) la unele publicaţii. În 1918 a fost prezent la Expoziţia „Arta Română” de la Iaşi, iar trei ani mai târziu, alături de Şt. Dimitrescu şi Camil Ressu, a avut prima expoziţie personală.

În „Universul literar“ din 31 octombrie 1926, pictorul Nicolae  Tonitza povestea că avea vreo zece ani când a fost impresionat de un desen. „Eram copil de vreo zece ani când în orășelul acela bătrân și obosit din Moldova, unde mă născusem, întâmplarea făcu să văd pentru prima oară un desen care să mă impresioneze altfel decât obișnuitele poze din cărțile de citire ori portretele după fotografie..“. Era vorba de un desen în peniță, „Fetiță de mahala“, al lui Nicolae Vermont.

Pictorul Nicolae Tonitza într-o scrisoare adresată  marelui scriitor Mihail Sadoveanu  și a avut  curajul să vorbească despre lipsa progreselor în educație și să atragă atenția că „Școala de la noi – ca toate școlile de pe Glob – a dat succesivelor generații, mai multă instrucție decât educație. Cu capul greu de nume, de date și sisteme, copilul a ieșit în lume cu sufletul răcit ca o vatră în spuza căreia nimeni nu s-a mai îndurat să arunce un vreasc nou, ca să pâlpâie acolo o luminiță înviorătoare“.   Articol realizat cu sprijinul jurnalistei  Mădălina Mărgăritescu (București)