Cu Dorel Bălăiță, frumoasa lui doamnă și fetița lor, am străbătut zeci de kilometri pe poteci montane, făcând trecerea de la Hanul Lina la Slănic Moldova, admirând Cheile Doftenei ori cercetând împrejurimile Mănăstirii Bogdana. Dorel face parte din categoria oamenilor discreți, care știu mai mult să asculte decât să vorbească. Iar atunci când vorbește încredințează cuvintelor gânduri profunde. N-am bănuit niciodată că, în afară de serviciul său pe platforma petrochimică și fascinația drumețiilor montane, mai are și alte preocupări. O surpriză, cel puțin pentru mine, a fost expoziția vernisată în septembrie 2021, la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti”, unde ne-a încântat cu măiestria, migala și pasiunea de a confecționa cruci de toate felurile, din materiale variate.
Am acum în față cartea lui Dorel Bălăiță, ”Valea Trotușului – Jetoane” (apărută la Editura Karta.ro în 2021). După cum este intitulată, lucrarea sugerează că autorul a acumulat o sumă apreciabilă de informații referitoare la istoria Văii Trotușului, iar ce expune prin intermediul jetoanelor este doar o secvență. Ne-am bucura să fie așa. Când pronunțăm cuvântul ”jeton”, mulți dintre noi accesează mental în mod automat anii copilăriei și captivantele jocuri cu pătrățele ori cerculețe colorate. Crescând, aflam din filme și cărți că, în ținuturi paradisiace cu nume de vis (Monte Carlo, Las Vegas), în cazinouri, milionarii pun la bătaie averi fabuloase prin intermediul jetoanelor. La noi, jetoane primeai când îți depuneai paltonul la vreo garderobă. Sau le extrăgeai din borcanele agențiilor loto. DEX-ul oferă cuvântului ”jeton” două accepții:1. fisă; 2. Sumă plătită membrilor unui consiliu de administrație al unei întreprinderi, pentru fiecare ședință la care iau parte”. Iar termenul ”fisă” este definit drept ”mică placă de metal, de os, de material plastic etc, care, în baza unei convenții, poate înlocui monede sau poate servi ca marcă de plată în localurile de consumație, la jocurile de noroc, etc; (piesă metalică în formă de) monedă,care, introdusă în mecanismul unui automat, declanșează funcționarea acestuia”.
În viziunea lui Dorel Bălăiță și a numismaticilor în general, termenul capătă și alte conotații: bonuri de masă, bilete de intrare, recompense, medalii. Pe Valea Trotușului au fost utilizate la ”cantine”, care, de fapt, nu serveau mâncare pregătită. Erau băcănii, prăvălii, depozite accesibile doar posesorilor de jetoane. Acestea nu aveau un curs valutar legal, erau niște pseudo-monede de 1, 2, 5, 10, 20 și 50 lei, cu circulație restrânsă la un anumit areal. Era o modalitate folosită de patronatul industrial pentru a întoarce în visteria proprie o parte din cheltuielile salariale, precum și a diminua operațiunile cu bani lichizi. Sau, pe baza jetoanelor se puteau strânge fonduri pentru interese culturale (Ateneul Român) ori acțiuni caritabile etc.
Jetoanele au circulat încă din antichitate (”sprintia” sau ”cotorniate” la Roma), dar termenul a intrat în circulație prin intermediul francezei medievale:”jeter –”a arunca”.Aceste obiecte erau aruncate parizienilor cu prilejul unor evenimente festive (încoronări, căsătorii, etc) ale monarhilor și seniorilor feudali. Preocupările lui Dorel Bălăiță în acest domeniu al numismaticii, denumit uneori ”exonumismatică”, alteori ”exonumie” sunt anterioare volumului prezent. El și-a publicat rezultatele cercetării în revistele ”Carpica”, ”Arif” (Argeș), ”Suceava”, ”Cercetări numismatice”, ”Izvorul Nr. 1” (Slănic Moldova) și altele. Acțiunea inventarierii și a selectării jetoanelor circulante pe valea Trotușului a fost extrem de laborioasă și posibilă doar prin cooperarea în domeniu, unde rolul primordial îi revine lui Erwun Schaffer, cu celebrele sale colecții și cataloage.
În prima parte a lucrării sale Dorel Bălăiță face o prezentare generală a Văii Trotușului. Cu această ocazie aflăm lucruri mai puțin cunoscute. La finele de secol XIX, județul Bacău deținea impresionanta suprafață împădurită de un sfert de milion de hectare, din care aproape jumătate aparținea fraților Ghica. Exploatarea forestieră a căpătat proporții uriașe în interbelic, încât capitalul investit s-a convertit rapid din milioane în miliarde, iar județul dădea a zecea parte din producția anuală a pădurilor rășinoase din România. Bacăul era regiunea cea mai industrializată din Moldova. Cea mai veche exploatare de țiței, de la Mosoare, datează din timpul lui Ștefan cel Mare, care, se spune, și-ar fi oblojit cu produsul de aici rana căpătată la picior în timpul asedierii Chiliei. Denumirea de Mosoare vine de la dispozitivul cu care erau trase burdufurile cu păcură, utilizându-se forța cailor sau a boilor.
Piesa de bază a lucrării o reprezintă ”Catalogul jetoanelor” propriu Văii Trotușului. Cercetătorul procedează cu deosebită meticulozitate: prezentarea în volum se face în ordinea alfabetică a localităților deținătoare de jetoane; în cadrul localităților cu mai mulți emitenți s-a procedat de asemenea alfabetic; urmează o descriere a aversului și a reversului, precizarea valorii nominale, în ordinea crescătoare a valorii, reliefarea semnelor distinctive, constatări privind materialul utilizat. Pentru noi însă jetoanele rămân în continuare pretexte de a afla detalii de ordin geografic și istoric, menite să pună în lumină interesantul areal Valea Trotușului. Constantin Cehan Racoviță, proprietarul moșiei Slănic pe care a dăruit-o Epitropiei Spitalului ”Sfântul Spiridon” din Iași, a fost singurul domn din epoca fanariotă, născut dintr-o familie curat românească, la Racova (Vaslui), ocupând în două rânduri tronul Moldovei. Adjudul ”a călătorit” mult pe hărțile administrative: comună în plasa Răcăciuni, județul Putna, oraș raional în regiunea Bârlad, apoi în regiunea Bacău, municipiu în județul Vrancea. Acest oraș a fost cândva… și port! Aici se formau plutele, pe care erau încărcate cheresteaua transportată cu carele de la Valea Uzului. Un eșantion de lignit de la Asău a fost premiat la Expoziția Internațională de la Paris din 1867. Satul Livezi se numea în vechime Valea Rea din cauza greutăților întâmpinate de caravanele cu sare de la Târgu Ocna în drum spre Iași. Bălăneasa a avut cândva o gară și o cale ferată îngustă de 22 km, până la Onești. La Ciugheș cresc brazi de o calitate rarisimă, cu lemn ”de rezonanță”, utilizat la fabricarea instrumentelor muzicale cu coarde. Extracția lor presupune condiții extrem de pretențioase. La Dărmănești, buștenii din zonă erau târâți ci ”tânjală” (aflăm acum originea proverbului care țintește neglijența) sau transportați pe o ”liniuță de lemn”. Vagoneții aveau scheletul, osiile și roțile din metal, iar restul din lemn. Toponimul Dofteana, Doftana, Dohtana își are originea în cuvântul ”dohot”, unsoare preparată din coajă de mesteacăn. Spălătoria auto SELF SERVICE NEVILA, utilizatoare și ea de jetoane, este una dintre cele mai moderne din țară, investiția din 2019 ridicându-se la 300 000 de euro. Nu rareori, excesul de amănunte este uluitor. Pe nu mai puțin de trei pagini se derulează povestea despre Nicolae Cerkez și moșia Gârbovana, într-o carte totuși despre jetoane. Autorul pare a fi fost sedus de ineditul informațiilor, într-adevăr foarte interesante. Când circumstanțele o cer, nu sunt ocolite nici evenimentele care țin de istoria mică: jefuirea și asasinarea unui casier la Cascada Nasolea at fi determinat sfârșitul unei fabrici din Dărmănești.
Inginer de profesie, fost jurnalist (frumoasă meserie de care își amintește cu drag), Dorel Bălăiță (în foto 2) nu se lasă pradă literaturizării, romanțării. Amatorii de beletristică trebuie să se mulțumească doar cu efecte ale expresivității involuntare:fabricile de cherestea sunt ”ocnele moderne ale munților noștri”, satul Schitu Frumoasa este ”situat la confluența pârâiașelor Ghideon și Neștiutul”. Când vrea să fie totuși convingător, autorul apelează la scurte fragmente de texte literare aparținând lui Wilhem von Kotzebue și Nicu Gane, care transfigurează lumea Slănicului de altădată sau ale lui Mihail Sadoveanu, militar de pază la Închisoarea Târgu Ocna. În rest, întregul efort al numismatului oneștean este îndreptat exclusiv spre cercetarea științifică. Atunci când unele piese rămân enigmatice Dorel Bălăiță declară tranșant, cu franchețe”:Despre emitentul acestui jeton nu am reușit să aflu aproape nimic”. Precedată de neutrul ”bănuim că…”, urmează seducătoare supoziții, dar în final suntem rechemați la realitate:”Nu avem nicio dovadă că el a emis jetonul”. Alteori, veritabile investigații detectivistice duc la stabilirea adevărului. Deducția, analiza sinergică a faptelor, recurgerea la documente, concură la definitivări conclusive. Întâlnim dese ramificații care sondează domenii colaterale: istoria sticlei, realizările familiilor Ghica sau Bragadiru.
O incursiune în istoria materialelor plastice l-a determinat pe cercetător să fie mai reținut în comiterea unor ipoteze temporale. El este decis să facă și (nu mici) sacrificii financiare: cumpără 7 jetoane utilizate la Cazinoul din Slănic Moldova. Este incomodat de ”condițiile iluminării în timpul fotografierii”, astfel că un jeton apare ”de culoare roșie, când în realitate este roz”, după cum confirmă deținătorul piesei, consultat urgent de Dorel Bălăiță. El cere adesea un sfat de la ultraspecialistul în domeniu, Erwin Schaffer, stabilit probabil acum în Germania, pe care nu ezită să-l contacteze direct. Indicarea surselor de informare atinge cotele exagerării. De la fapte mai puțin cunoscute până la constatări banale, comune, nici una nu scapă de o precisă trimitere bibliografică, întocmită după toate regulile filologice. 492 de mențiuni în 152 de pagini constituie un record pe care doar prof. Bogdan Romandaș l-ar putea atinge. Bibliografia conține 51 de surse, inclusiv cele de pe internet, indicate meticulos. Diversitatea lor probează acribia și acuratețea cercetătorului: de la lucrări de ordin general (Iorga, Giurescu) la cele mai surprinzătoare unghere (Arhivele Poliției și Siguranței Generale).; de la documente vechi (revista ”Epoca” din 1897, care face o captivantă descriere a splendidului Cazinou de la Slănic Moldova, ridicat în 1894) la apariții recente (Liliana Atomulese, ”La Porțile Neamului”, 2020, Monografia comunei Palanca, pe care am comentat-o pe acest site).
Cartea lui Dorel Bălăiță nu este una ”de 2 lei”, inscripție percutantă pe copertă. Într-un oraș provincial cu un puternic trecut industrial, fără mari posibilități de documentare, fără un context favorizant Dorel Bălăiță face muncă de înalt specialist. El demonstrează că ”martori ignoranți ai istoriei, jetoanele ascund într-o bucățică de metal destine uitate ale unor entități economice, ale unor persoane sau ale unor familii, monumente ori clădiri care au jucat în trecut un rol important în viața unor comunități locale sau au influențat destine umane”. Prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Onești
COMENTARII
Ghiță Teacă, Onești
Un articol deosebit despre un om deosebit.Felicitări d-lui profesor Pilipăuțeanu pentru articol și d-lui ing. Bălăită pentru munca de documentare și punere în pagina .