Ernest  Maftei –  cunoscut actor de teatru și film; poet, dramaturg, epigramist; fost deținut politic. „Eu vin de departe, de demult, / Desculț, pe drumuri de jar /  Abia cât mai pot să ascult /  Cum sfârâie zgura  / Ce-o duc în desagă. /  Povara întreagă /  Își cată altar.” (Ernest Maftei, „Am venit”,  din vol.  ”Autografe”). Povestea fiecăruia dintre noi începe într-un loc. Povestea lui Ernest Maftei, Bădia – cum îi plăceau prietenilor să-l cheme, a început în prima lună de primăvară a anului 1920 pe malul Siretului. Bădia s-a născut la 6 martie 1920 în satul Prăjești ( comuna Prăjești)  într-o familie de oieri venită din Ardeal. Copilăria și tinerețea și le-a petrecut în satul natal, unde frecventează cursurile școlii primare. Urmează apoi, la insistențele tatălui, Școala Normală de la Bacău, ajungând învățător, fără a profesa însă. În timpul liceului, la 17 ani, devine lider al organizației anticomuniste a tineretului național – creștin „Frăția de Cruce” (F.D.C.). În anul 1938, este închis în lagărul de la Vaslui pentru o perioadă de cinci luni. După diferența de bacalaureat se înscrie la Iași la medicină, la care renunță după trei luni, și se înscrie la vioară și teatru. Între anii 1941 și 1945 studiază la Conservatorul de muzică și Artă Dramatică din Iași al cărui absolvent devine. Tot în această perioadă este arestat și condamnat de autoritățile antonesciene pentru activitate în F.D.C. Astfel, trece, ca deținut politic, prin închisorile de la Galați, Jilava și Văcărești. A fost judecat de patru ori pentru apartenență la Mișcarea Legionară, dar este achitat de fiecare dată. În anul 1942, Victor Ion Popa îl scoate de pe front, angajându-l la echipele artistice pentru armată ce țineau de Teatrul „Muncă și lumină” din Iași. În anul 1945, îl găsim la Teatrul Poporului, unde joacă sub numele de Erman Valahu. Este o perioadă grea, de efervescență artistică: scrie teatru, joacă la deschiderea teatrelor din Bacău (1948), Pitești și a Teatrului de Comedie din București, debutează în cinematografie. În anul 1952, se angajează la Teatrul Odeon (fost CFR Giulești) de unde iese la pensie în anul 1970, la vârsta de 50 de ani. Ernest Maftei a jucat mult cu Colea Răutu, inclusiv în seriile cu ”Haiduci”, cei doi fiind colegi și la teatrul. Din acest an se dedică în totalitate filmului, stabilind un record de roluri, peste 200. Urmează o carieră de excepție în cinematografie în care rolul predilect este cel secundar, cu apariții de „culoare”, pitorești. „Într-un film în care rolul principal era un locotenent, eu eram precis ordonanța. Am reprezentat poporul român.” Devine unul dintre cei mai populari actori, întemeind, în anii 1980, alături de Colea Răutu și de alți actori, Uniunea Cineaștilor din România. „Regizorii învățau de la mine și de la Colea. Aveam o vorba: «Dacă vreți ca filmul să aibă succes: Distribuiți – ne!».

În noaptea de 21 decembrie 1989 participă, alături de tineretul român, la manifestația anticomunistă din Piața Universității. Prima perioadă a regimului neocomunist va însemna pentru Bădia persecuții mai mari decât în regimul ceaușist, după cum avea să declare personal, în diverse interviuri. Ernest Maftei este, începând cu ianuarie 1990, unul din reperele Pieței Universității, îndemnând tineretul să lupte împotriva comuniștilor care își consolidau puterea. După 1989 activează pentru Libertate, Dreptate și Credința Strămoșească, precum și pentru instaurarea Statului de Drept în societatea românească, în diferite organizații civile și politice. Din 1997 devine membru al Partidului „Pentru Patrie”, alăturându-se luptei vechilor săi camarazi de credință și suferință. Cochetează și cu televiziunea, moderând emisiunea cu caracter agricol „Ferma” difuzată pe TVR 2, dar apare și în diverse reclame publicitare. Dar „visul meu a fost să scriu”, mărturisește Ernest Maftei în anul 1999. Debutul său ca scriitor se produce pe vremea când era elev al Școlii Normale din Bacău. „Eu când m-am dus și m-am înscris la Iași, nu m-am dus ca să mă fac actor, m-am dus să învăț cum să scriu piese de teatru”: – „Umbre din trecut” (1943), „Răzeșii lui Bogdan” (1953), „Îndoiala” (1957). În anul 1960 ia premiu pe țară la un concurs de epigrame, fiind inclus în „Enciclopedia epigramiștilor români”. Poeziile scrise de-a lungul anilor au fost adunate în placheta „Autografe”, volum apărut în anul 1997. Bădia Ernest Maftei rămâne în memoria societății românești ca un actor cu o popularitate uriașă, bucurându-se de premii și distincții naționale (Meritul Cultural clasa I, la care a renunțat pentru a nu se deconspira, Premiul Uniunii Cineaștilor, Premiul UCIN), ca și de simpatia publicului românesc. „Un punct … încă nedefinit,/ Cu ifose de Univers pe-acest rotund m-am rătăcit /  Într-un vârtej greu de-nțeles / Abia am poposit /  Lăsând o urmă de nimic  / În praful învechit /  C-am și plecat de unde am venit.” (Ernest Maftei, ”Am plecat”, vol. ”Autografe”).

Marele actor se stinge din viață în data de 19 octombrie 2006, la vârsta de 86 de ani. Bătrânelul sfătos, mic de statură, dar cu inimă cât roata carului a încălzit sufletele spectatorilor cu talentul său și vorba-i șugubeață. Pofta de viață, limbajul savuros și alura de Bădie te făceau să-l privești pe Ernest Maftei ca pe un personaj fugit parcă din poveștile lui Ion Creangă. Peste 200 de roluri în film, peste 50 de roluri principale, a fost judecat și achitat de patru ori pentru apartenența la mișcarea legionară, o carieră încununată de succes îl fac pe Ernest Maftei să rămână în galeria marilor actori români.   Articol   realizat de  Profesor Iosub Maricica, de la  Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău. Articolul este cuprins  în  Anuarul Învățătorilor  din jud. Bacău (2018)

”Sfatul cel mai prețios pe care l-am primit și pe care l-am urmat toată viața a fost acela al tatălui meu, de a evita urâtul în calea mea și de a urma iubirea și frumosul.” – Ernest  Maftei