Pe harta ce indică în mare situația din ziua de 29 septembrie la nivel continental, liniile negre reprezintă izobarele de la sol. În regiunea României acestea sunt clar orientate de la NE spre SV și nu indică nicăieri o tendință de delimitare a vreunui ciclon pe teritoriul României!
”Vijeliile se abat asupra României la scurt timp după ce furtuna Boris a provocat pagube!”; ”O nouă furtună de intensitate similară, adusă de ciclonul Ashley!” Așa a fost prezentată la sfârșitul săptămânii trecute starea vremii din România pentru zilele de 29 – 30 septembrie! Profesorul universitar. Lucian Sfîcă, specialist în meteorologie, a avut câteva remarci asupra acestor informări, care au stârnit panica oamenilor și a menționat: ”Numele <<Ashley>> este o invenție pur românească, neavând nicio confirmare în afara granițelor…dacă faceți o simplă căutare pe internet, veți observa că <<Ashley>> este un termen folosit doar în România. Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit!”
Ce-am avut? A răspuns același universitar:”O răcire considerabilă a vremii, chiar impresionantă, dar asta mai ales pentru că plecăm de la valori excepțional de ridicate de temperatură. De altfel, maximele care în câteva zile ale acestei săptămâni e posibil să nu treacă de 15 grade Celsius ( C) , sunt cam la fel de apropiate de normalitatea termică a unui sfârșit de septembrie, pe cât au fost și maximele ce au cochetat cu pragul de 30 grade C de vineri 27 și sâmbătă 28 septembrie. Mai mult, fiind sfârșitul lunii septembrie, răcirile masive în condiții de circulație polară, nord-vestică, reprezintă un mecanism meteorologic clasic prin care scad temperaturile pe parcursul toamnei, așadar această răcire nu poate fi o surpriză majoră pentru nimeni rațional. Cât despre precipitații, isteria mediatică a fost pricinuită de simplul fapt că precipitațiile prognozate par să fie mai insistente în unele modele în regiunea de sud-est a României și implicit în regiunea capitalei, acolo unde până marți 1 octombrie se pot acumula cantități de precipitații care să se apropie de 100 mm. De menționat însă că mai toată regiunea cu pricina are maxime instorice de precipitații în 24 de ore care depășesc 100 mm. Deci vreme rea, așadar, dar în vremuri care par și mai rele”.
Iată și câți litri pe metrul pătrat s-au înregistrat în aceste zile în mai multe localități din țară: Pitești: 44,1 l/mp, Giurgiu: 43 l/mp, Zimnicea: 35,2 l/mp, Bâlea Lac: 45,9 l/mp, București (Afumați): 38 l/mp, București (Filaret): 31,8 l/mp, București (Băneasa): 33 l/mp. S-au mai înregistrat:Târgoviște: 33,3 l/mp, Alexandria: 25,1 l/mp, Roșiorii de Vede: 12,3 l/mp, Slobozia: 37,2 l/mp, Călărași: 31,3 l/mp, Focșani: 25,4 l/mp, Mangalia: 23,8 l/mp, Buzău: 19 l/mp. La Galați: cantitatea a crescut de la 5 la 8 l/mp, la Constanța: 17 l/mp, la Bacău: 17,4 l/mp și la Craiova- 11,2 l/mp.
Universitarul Lucian Sfîcă, specialist în meteorologie, a menționat recent că ”fiecare comună din România ar trebui să aibă o stație meteorologică online, stație oficială a primăriei, fără ca ea să facă parte din rețeaua meteorologică oficială, iar asta nu trebuie să implice costuri aberante de zeci de mii de euro! Un sistem inteligent de monitorizare poate fi construit cu un buget onest și poate oferi un element suport în activarea unor avertizări locale în situații similare care cu siguranță nu vor lipsi în viitor!”
*De pe un site Meteo aflăm una din glumele celebre atribuite academicianului Grigore C. Moisil, care i-ar fi intrebat pe cei de la Institutul de Meteorologie ce probabilitate au previziunile lor. ”30 – 35 la sută” i-ar fi răspuns aceștia. ”Atunci spuneți și voi invers și probabilitatea e de 65 – 70 la sută”, ar fi replicat celebrul matematician.