Ministrul  Sportului, Eduard Novak,  s-a aflat în vizită în  județul Bacău

Ministrul Sportului, Eduard Novak, s-a aflat în vizită în județul Bacău

Gimnastica este o tradiție și poate fi readusă pe cele mai înalte culmi prin Strategia Națională pentru Sport Ministerul Sportului a prezentat proiectul documentului strategic în cadrul unui eveniment desfășurat în Municipiul Bacău. Strategia a fost elaborată împreună cu reprezentanți ai Universității Babeș-Bolyai, în urma consultărilor cu peste 445 de reprezentanți din 375 de entități centrale și locale   Bacău...

Pentru elevi, pentru  viitorul lor!

Pentru elevi, pentru viitorul lor!

În noiembrie 2022, la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești au avut loc activități în cadrul Proiectului de microgranturi ”Ambasadori  ai tinereții”. Acest  proiect a fost scris și implementat în luna octombrie 2022  de  prof. Dana Cerasela Sticlaru, director adjunct al Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir”. Proiectul s-a desfășurat în cadrul Programului ”Educație incluzivă de calitate –  facilitarea tranziției de la...

”INTERFERENȚE”  LA BUHUȘI

”INTERFERENȚE” LA BUHUȘI

La Buhuși va fi lansată și cartea  „Literatura română de astăzi. Poezia. Proza”, semnată de   cunoscutul  critic literar  Ioan Holban.  Ea  a  apărut la Editura „Tipo Moldova”, Iaşi, în format academic. În cele aproape 1500 de pagini, criticul literar Ioan Holban aduce, sub genericul ”Literatura română de azi Poezia. Proza”, 100 de poeţi, de la Nicolae Labiş şi Nichita Stănescu,...

Biblioteca  de Reportaj – Întoarcere în timp (II),  Zâna  zâmbetului

Biblioteca de Reportaj – Întoarcere în timp (II), Zâna zâmbetului

Motto: ”Frumusețe, eleganță, minte sclipitoare, dezinvoltură, autenticitate şi nonconformism anunțau la Balurile La Belle Époque, <<marea regină>>  de mai târziu, pe femeia ancorată în realitățile vremurilor şi, în acelaşi timp, cu un pas înaintea acestora, conştientă că timpul nu poate fi oprit, că nimic nu rămâne la fel, că totul trece, important fiind cum  trece”      Gauthier, un cronicar al timpurilor...

Analia Selis într-un super – spectacol de tango autentic, la Onești

Analia Selis într-un super – spectacol de tango autentic, la Onești

  Analia Selis s-a născut în Tucumán, Argentina în 1977. În 1998, a obținut diploma în predarea muzicii de la Universitatea de Muzică San Miguel de Tucumán, iar în 2002 diploma de interpretare vocală de la Longy School of Music (Boston, SUA). S-a mutat la București (România), în 2003, unde locuiește în prezent. În 2004, a câștigat locul trei la...

”Să fii campion e ceva  ce puțini  reușesc!”

”Să fii campion e ceva  ce puțini  reușesc!”

  Secția de Box a CSM-ului Onești  a obținut în această toamnă  rezultate mult dorite  după îndelungile ore de antrenament și de pregătire. Mai întâi a fost participarea pugiliștilor oneșteni Alexandru Cărare și Cosmin Buleu la întrecerile Campionatelor Europene de Box pentru juniori, competiție care a avut loc în Italia, la Montesilvano. Echipa României  a fost formată din 20 de pugiliști (7 fete...

”Arta sa este un cântec de pasăre”

”Arta sa este un cântec de pasăre”

ARTĂ  ȘI   PROFUNZIME,  NICOLAE  GRIGORESCU   O adevarată monografie a satului românesc, a celui din zona dealurilor, se configurează din scenele cele mai simple pictate de Nicolae  Grigorescu, un artist de excepție: un car cu boi trece un vad, altul vine agale încărcat cu fîn, un țăran își ară ogorul, două fete torc la poartă, un convoi de căruțe vin...

Biblioteca  de  reportaj – Întoarcere în timp… Povestea unui bal (I)

Biblioteca de reportaj – Întoarcere în timp… Povestea unui bal (I)

MOTTO: ”- Dacă vrei să fii  acceptat de înalta societate, balul  este ocazia   perfectă  cu care să începi. Nu își dorește toată lumea să intre în înalta  societate? … Aruncă o privire  spre mâna întinsă, momentul  durând parcă o eternitate, când cumpăni la toate lucrurile…”   Joanna Shupe, autoarea unor romane de succes în Statele  Unite ale Americii    ...

CUPA  MONDIALĂ  QATAR  2022,  LA  FOTBAL

CUPA MONDIALĂ QATAR 2022, LA FOTBAL

Între 20 noiembrie și 17 decembrie în Qatar are loc Campionatul Mondial de Fotbal, cel mai important  eveniment  sportiv, așteptat de milioane de iubitori ai fotbalului din întreaga lume. AMPRENTA  DE  ONEȘTI prezintă programul acestei competiții, pe parcursul căreia  va publica și  articole  din presa  internațională despre meciurile desfășurate în Qatar. Programul Grupei A de la Campionatul Mondial Qatar –...

Foto –  Obiectiv  ”stelar”  și…  vesel  (cu epigrame… la purtător!)

Foto – Obiectiv ”stelar” și… vesel (cu epigrame… la purtător!)

Grădina Botanică din Iași, care pe lângă  expozițiile  tematice de plante  găzduiește și… spectacole – lectură, seri de poezie și de jazz dar și diferite evenimente culturale, este luată în aceste zile cu asalt. Aici este deschisă, până la 20 noiembrie,  a 46 – a ediție a expoziției ”Flori de toamnă”, care  bucură sufletele vizitatorilor  cu prezentarea a  peste  200...