Biblioteca de reportaj – Întoarcere în timp… Povestea unui bal (I)

Biblioteca  de  reportaj – Întoarcere în timp… Povestea unui bal (I)

MOTTO: ”- Dacă vrei să fii  acceptat de înalta societate, balul  este ocazia   perfectă  cu care să începi. Nu își dorește toată lumea să intre în înalta  societate?

… Aruncă o privire  spre mâna întinsă, momentul  durând parcă o eternitate, când cumpăni la toate lucrurile…”

  Joanna Shupe, autoarea unor romane de succes în Statele  Unite ale Americii

 

 

Freamătul curiozității: unic eveniment la Comănești, dar și în țară! Ritmic răsună fanfara în exercițiu, ritmic adie parfumul de epocă! Pentru a doua dată, dar parcă întâia, ediția de anul acesta a Balului ”Parfumul nebunelor dorințe, o călătorie în timp pe ritmuri de vals în Belle Epoque” depășește așteptări și visări. Ca un șal pe umerii de piatră, tremură fiorul epocii peste bustul măreț al prințului Dimitrie Ghika.

Amfitrioană a acestui spectacol inedit, doamna Lucia Pădurariu, președinte al Asociației ”Simfonia florilor” deschide după-amiaza cu un salut elegant și cu mulțumiri publicului pentru prezență (un buchet de vârste, de apariții și chipuri). Ne relatează crâmpeie din istoria locului (Palatul Ghika- reședință princiară) și a oamenilor, apoi o invită la cuvânt pe doamna Raluca Partenie, care motivează, în discursul domniei sale, existența rondului din parc (în trecut toate casele boierești/ palatele dispuneau de un drum rotund pentru a facilita intrarea și ieșirea trăsurilor. Vizitiul nu putea să dea cu spatele! – zâmbete și freamăt) și de ce se regăsește fanfara (în timpurile apuse nu exista tehnologie de amplificare a sunetului, deci fanfara era singura care cânta tare! Civilă sau militară, fanfara se regăsea la orice manifestare. Aceasta cânta vals, care era o marcă a epocii.) Aflăm că invitații sosiți la bal își schimbau pantofii la intrare, iar de la caleașcă până la ușă, erau conduși de un grup de ofițeri (care pe timp de ploaie aveau obligația să poarte în brațe domnițele pentru a li se păstra rochiile curate!)

Urmează 30 de minute de cânt.  Elevi ai Colegiului Național de Artă ”George Apostu” Bacău, reuniți în Fanfara „Mica Promenadă” se lasă conduși sub bagheta dirijorului Gelu Țurlea pentru a ne oferi un veritabil moment artistic. Foișorul din parc răsună. Tresaltă instrumentele la suflul și sufletul lor tineresc. Pentru clipa acestei armonii citesc mia de ore de muncă și izvorul dăruirii lor. Oamenii sunt disipați, muzica răzbate construind și dărâmând trăiri ca-ntr-un domino allegro. Mici, mijlocii, mari, aceiași în aluatul spiritual, invențiile lui Dumnezeu- oamenii se bucură din plin: zăresc un prunc de vreo zece toamne ce prinde între palmă și coapsă ritmul; alții înrolează talpa, alții, surprinși de soarele mult prea generos (deopotrivă simt și eu lumina curgând peste ceea ce cu sârg zidesc pe hârtie din condeiul cu…pană!) capturează clipa în fotografii. Dintre instrumentiști, îmi agață atenția fata la tobe și (cred eu) cel mai tânăr vlăstar, o fetiță la nai! Pasiune și muncă: artă pură!

Îi am alături pe dragii inimii mele (familia mea), în ochii cărora înmoi stiloul puterii de a scrie, inspirația și poezia vieții mele…

Dirijorul anunță un vals. Timpul inversează clepsidra… onduleuri vieneze în partitură îmbie la dans, publicul însă îmbracă imobilitatea, poate din dorința de a savura chipurile încordate ale celor ce dau viață melodiei, armonios contrast cu voalul diafan de sunet…

În sfârșit, un bici de curaj atinge energia auditoriului: sclipiri de aplauze în ton cu bătaia tobei, cu suflul: o armonie celestă! Mă bucur! Descos cu precauție privirea din goblenul fanfarei și remarc culoare și prezență în tot circuitul… Daliiile-împărătese pe balustradele scărilor de la palat salută de departe.

Freamătul crește în intensitate odată cu încheierea spectacolului fanfarei. Urmează plimbarea cu trăsura! Năzdrăvanii cu tălpi de foc potcovesc asfaltul ridat de vreme într-un galop galant. Făt- Frumoși și zâne, prinți și prințese cu puține primăveri pe suflet umplu tabloul, nerăbdători… Bucuria momentului se împlinește cu sprijinul celor de la ”Cai Frizieni Valea Trotușului”. Mulțumiri familiei Dascălu din Comănești! Îmbarcarea se face din partea dreaptă a Palatului, (cum și câți intră), bilet(voie) are toată lumea! Birjar, pornește! Caii duc pasul calm înconjurând cercul verde, revenind apoi la punctul de plecare. După câteva runde, caleașca se împotmolește într-un dans regal: fluturi roz plutind pe coarda unui vis muzical: Art-Way Comănești în fața Palatului Ghika- o încântare pentru public.

”Domnule, mai sunt bilete?” întreabă o doamnă. ”Da! Nelimitat!”. După popasul artistic, caii neobosiți încheie un nou cerc. Călătorii se schimbă, traseul, același. Încă un popas: invitație la dans! Cupluri dornice de emoție…susură muzica. Caleașca schimbă regula. Debarcă înaintea scărilor și primește în brațele sale trei personaje controversate: Chirița și fiicele ei (trei rochii purtătoare de actori). Se anunță momentul de teatru! Un prim tur trasat cu glasuri rigide și ascuțite: ”Cât îi ora?”. Chirița reînvie, spre neșansa celor ce n-au apucat să ia… caleașca! Un spirit comic, gest teatral, coborârea ”doamnelor” se lasă rugată! Insistent! Mama grijulie le îndeamnă pe fiice: ”Coborâț iligant! Oh, da ci înălțîmi! Bon jur!”. Savuroasa replică ”3, 2, 1, reverans!”, niciodată cu sincron la personaje, plăsmuiește zâmbet și stare de bine, publicul este ancorat în spectacol; unii doar, cârcotași, contestă ”gingășia” fetelor de epocă (Chirița are mustață! Ce să-i faci, vârsta!…). ”Du-ti, fă, fă-ți o prizentari!(…) Am venit la Comănești sî găsîm niști băieți frumoși… Văleu, fugi! Treci caleașca!”- moment memorabil, dezlegare la râs, la bună dispoziție.

Deși actul artistic a dezvoltat păreri cu largă paletă pe scara aprecierilor, talentul este de necontestat, străduința actorilor: Eduard Burghelea, managerul Teatrul Municipal ”Bacovia” din Bacău, Andriucă Andi și Tudor Hurmuz a fost încununată cu succes. Din impresiile acestora redau picături: ”Felicitări doamnei Lucia pentru eleganța cu care a organizat acest eveniment(…)am răspuns invitației cu drag, teatrul stradal este o provocare!”(Edi Burghelea), ” Contactul cu publicul ne aduce mai aproape de miezul nostru creativ, (…) trebuie să ne extindem dincolo de ușile teatrului (…) e pentru prima dată când am ocazia să port rochie de epocă” (Andi), ”publicul a avut poftă, a avut chef, ne-a dat liberate în alcătuirea momentului artistic” (Tudor).

Reușesc într-un târziu să iau bilet (de) la…Cal. Șansa mea de a îmbrățișa vizual tabloul… Rondul are o vegetație curată, îngrijită, cu gust de meditație, vagă amintire a celei ce-a fost grădină cu premiu național (pe vremea prințului Ghika). Galopul  scade, crește, urcă și coboară. Eu țin în brațe un mărgean ce-mi luminează viața, fiica mea; ceilalți copii din trăsură s-au înfrățit cu tăcerea, tăcerea emoției…

Între două răsfrângeri de tihnită culoare solară, culeg umbra de seară ce coboară ceasul adierii înțepătoare. Se strecoară frigul; sunt două minute trecute peste optsprezece ore ale zilei… E octombrie! Publicul așteaptă încordat clipa regală a concertului de muzică clasică: Cvartetul „Consonanțe” alături de soprana Daniela Dumitru în recital. Tot în această pauză îl zăresc pe domnul Ionuț Constantin, reprezentant al Cramei Domeniile Urlați, gata de ”gongul” sărbătorii gustului, vinul fiind  îmbuteliat în elegante sticle…

Chipuri în așteptare, siluete în promenadă… Într-o răsucire a privirii redescopăr foișorul…plin. Dacă până mai înainte plecarea fanfarei pustiise perimetrul, acum un număr de suflete cu sclipiri inteligente și-au găsit locuri confortabile pentru a se bucura deplin de concert, departe de forfotă.

Inedit! Chirița reapare, la fel și fetele sale, și se așază în dreapta scenei pentru a introduce Cvartetul! Chicote și râs: îi invită pe rând, prezentându-le instrumentele ”acesta ari vioară, ș-acesta (…) ș-acesta ari o vioară mai mari, aista i-al meu!… și una și mai mari, oho! Ba aista i-al meu!”, apoi ”reverans la 3, 2, 1 și!”. Extraordinară prezentare: dintre cele mai savuroase împletiri ale artelor!

Mozart… Pe buza molatecă a iubirii dintre arcuș și corzi, caleașca duce același dans amețitor. Odată cu măreața haină a umbrei, sub un cer tot atât de limpede ca geana unui ochi de copil, de mână cu ramura înmuiată-n acrilicul toamnei, Palatul tremură… Opereta în trei acte ”Văduva Veselă” compusă de Franz Lehar. Daniela Dumitru ridică aripi zidurilor. În plan vertical, un infinit brâncușian prelungește metafizic turnul princiar. Limba germană nu găsește înțelegere, dar vocea garnisită divin cu ambitus vocal rar așază publicul, secvențial, în contemplație… Omul simplu primește cu simțul sincer și curat al înțelegerii, bucuria: ” Te unge, așa, pe suflet!” Urechea mea strecoară atenție în zumzet: un domn elogiază energia interlocutoarei sale (Lucia Pădurariu) de a putea organiza o așa sărbătoare regală.

Tablou de epocă… prezențe tinere, prezențe diverse, Ghika și-a trimis urmașii! După un moment al Cvartetului, revine pe podium zâna cu voaluri roșii – un gest teatral de risipă florală și cântec. Ce eveniment simfonic! Mădularele converg cu emoția întipărită de mimica sopranei. Marea scenă a Palatului Ghika! Distinse prinț, fii mândru! Anul acesta o dinastie întreagă cere permisie Înaltului să-și coboare spiritul printre noi… Cu parfumul acestui rubin (recitalul) vom pătrunde sub mantia mărețului imobil, el însuși mirosind a istorie, o istorie cu personalități ce au marcat la nivel mondial cursul lumii în vaste domenii.

Final grandios: ”Ave Maria”. ”Trestie gânditoare, omul” o spune Blaise Pascal. Dar cu câtă noblețe se unduiește această trestie glăsuitoare de muzică! Se încheie minunea, dar se deschid ușile Palatului. Lucia Pădurariu mulțumește încă o dată publicului larg, anunțând continuarea balului în interior pentru cei care și-au rezervat locuri dinainte.

Găsesc răgaz să vorbesc cu artiștii: domnul Andrei Onofrei (vioară) îmi împărtășește câteva gânduri: ”Oamenii din Comănești sunt foarte receptivi, am venit de fiecare dată cu mare drag! (…) noi desfășurăm proiecte prin județ: concerte educative, până acum am reușit la Moinești, Zemeș și urmează și în alte zone.” Bravo! Felicit inițiativa.

O reîntâlnire de suflet cu un om drag, artistul Teodor Doagă, întâmplat pe acolo din curiozitate. Moment poetic în briza de seară: ”Suntem în țara asta de milenii,/ Fugim din ea de câteva decenii, /N-am părăsit-o când era război/ Acum, pe timp de pace fugim noi. ” Aș fi stat să îl ascult încă o mie de clipe… prielnică  secundă de meditație…  Articol  de  Mădălina  Andreea  Miron,  din Comănești, distinsă  recent  cu  Mențiune  la Festivalul – Concurs Național de Creație Literară ”Avangarda  XXII”,  care s-a desfășurat la Bacău. 

Partea a doua a acestui articol va apare în cursul săptămânii viitoare!

  Fotografiile   acestui articol  au fost realizate de artistul fotograf Mihnea Baran, din Bacău 

 

Distribuie articolul!