”Fotografiem” în Marsilia, un oraș în care de cum ajungi iubești atmosfera de acolo. Acest oraș este al doilea mare oraș francez și, totuși surprinzător, este neînțeles și necunoscut de majoritatea francezilor. Două elemente îți sar în privire la Marsilia: topografia orașului, cu multe dealuri, cu străzi abrupte (pe care simpla plimbare este groaznică) și… numărul mare de grafitti, postere ce decorează fiecare parte a acestui oraș. Există o energie reală, străzile și piețele sunt pline, ”explozii” muzicale de la mașini, oamenii se opresc să vorbească. Ei, cu toții au o identitate înverșunată! Peisajul orașului, marea sa de acoperișuri de țigle apar și dispar în funcție de stradă și de altitudine. Ca și acestea, Marea Mediterană este și ea mereu în schimbare, cu valuri izbindu-se temătoare de țărm iar renumitul vânt ”Le Mistral” (”un vânt puternic, rece, de obicei uscat, ce se calmează sensibil pe timp de noapte, el fiind cauza furtunilor bruște din Marea Mediterană”- după cum notează Wikipedia) scufundă pe străzile înguste ale clădirilor înalte, te însoțește în fiecare loc și ”se scurge” pe străzi cu tine .
”Notre Dame de la Garde” este o faimoasă biserică ”protejată” deasupra orașului, ”umbra” ei urmărindu-te mereu! Peste tot se fac lucrări de renovare, unele din acestea fiind contestate ”cu afecțiune” de către locuitori. În zona sa emblematică Marsilia dorește să își extindă terasele de baruri și cafenele și să reducă volumul de spațiu public liber și iată că acum ”vestele galbene” protestează împotriva planurilor municipalității! Este un val de proteste, cu lovituri de sfidare în Marsilia iar rezistența populară face ca să nu se producă mult visatele schimbări, cum dorește conducerea orașului. ”Vântul de proteste” solicită rezistența populară, ce este întâlnită la fiecare pas, lângă vechile clădiri ori în zonele spațiului public!
Marsilia are o frumusețe aparte, brusc putând vedea aici cum orașul și marea se aruncă la picioare, cu mii de lumini de aur, fapt ce face că abia îți poți ține respirația în fața unui asemenea peisaj! Mergând în jos spre Cours Julien (cea mai ”vibrantă boemă”, o stradă umbrită de palmieri, cu mulțime de librării, galerii, săli de tatuaj și restaurante), arta grafiturilor ia un alt nivel și decorează fiecare perete și fațetele magazinelor cu fresce mari colorate, fiecare fiind mai frumoasă decât următoarea. Patru – cinci străzi sunt decorate în întregime și acest fapt arată că arta străzii pare să facă parte din identitatea Marsiliei. Orașul ”este plin de el” și rivalitatea dintre artiști este exprimată în jur, de la eticheta cea mai de bază și până la cea mai elaborată frescă.
Pentru a ajunge la Biserica ”Notre Dame de la Garde” (cel mai cunoscut simbol al orașului), merg autobuze de la vechiul port până la dealul unde această biserică este ”suspendată între cer și mare”. Ea a fost construită din 1852 timp de 21 de ani, pe fundațiile unui fort vechi situat pe o înălțime de calcar de 149 metri. Biserica are un clopot pătrat într-o clopotniță de peste 12 metri ce susține o statuie monumentală din cupru aurită cu frunze de laur a ”Maicii Domnului cu pruncul”. În bătaia rece a vântului puternic lumina zilei pare gri iar marea ia culoarea unei texturi metalice. Biserica mărturisește istoria orașului și poartă încă cicatricile celui de-al doilea război mondial pe pereții ei. Această biserică oglindește Marsilia cu cărămizi albe, gri și verzi. Este construită în stilul mediteranian, aproape ortodox și este un adevărat loc de cult și război. În interiorul cupolelor sunt decorate mozaicuri de aur și stilul este mai sobru decât toate așteptările. Zidurile sunt pline cu plăci și picturi care ”trasează” istoria orașului, dovadă a atașamentului și a devotamentului locuitorilor: ”Mulțumesc că m-ai salvat. Marea epidemie de holeră din 1844 ”; ” Pentru că ne-am protejat marinarii ”; ”Pentru fiii mei căzuți pe câmpul de luptă ” – sunt rânduri ce pot fi citite pe zidurile acestei biserici, unde din plafoane lanțurile de bărci miniaturale atârnă și ne amintesc delicat de datoria pe care Marsilia o datorează mării, datorii adesea plătite cu sângele fiilor ei.
Întregul oraș vibrează din energia creativă și umană și ceea ce se observă la tot pasul este acest spirit irevocabil, revendicat și răzvrătit. Marsilia înseamnă și cartierul popular Noailles, cunoscut pentru piața de zi cu zi și pentru străzile ”aristocratice”, foarte vechi. Aici alături de produsele alimentare poți găsi mărfuri orientale și africane (mesmens – o specialitate a Maghrebului, clătite marocane umplute cu carne, măsline sau brânză). Și în acest cartier pe străzile înguste izbucnesc viața și comerțul, ele sunt pline de oameni din întreaga lume. Aici limba arabă este auzită mai mult decât limba franceză și toată lumea este tare bucuroasă și prietenoasă.
*Făcând o paralelă cu acest ”ambient urban”, Oneștiul nostru unde este? În viziunea post – revoluționară a edilului care a condus destinele acestui oraș timp de ”un majorat” municipiul Onești a fost văzut în devenire peste ani ca ”centrul polarizator” de pe întreaga vale a Trotușului! Astfel prin stăruința ”post- revoluționară” a unor primari ai Oneștiului s-au conturat pe aceste meleaguri o semeață clădire a Primăriei, catedrale maiestuoase (ortodoxă și catolică), o bibliotecă impozantă, sedii moderne pentru bănci, săli de sport competitive (de care municipiul a dus lipsă). S-a dezvoltat mult rețeaua comercială a Oneștiului, Spitalul Municipal are ”o altă față” (cu multe dotări moderne), școli și colegii din localitate și-au cucerit un prestigiu național și internațional deosebit dar din această veche urbe trotușeană ”lipsește aerul primenirii!” Străzi și trotuare cu aspectul vechi, zone arhitecturale ”ce cad în derizoriu”, petrochimia –cu platforma industrială a Borzeștiului ”în agonie pe trei sferturi”, orașul mai puțin îngrijit ”ca în alte vremuri”! Oneștiul de azi ”se închide în sine” fiind printre singurele municipii fără ”zonă metropolitană”… Un loc de unde tinerii și oamenii maturi pleacă, o localitate ce nu mai cunoaște farmecul și frumusețea vieții, bucuria marilor evenimente și competiții sportive. Un oraș în care și ”arta a stagnat…” , oneștenii trăind doar cu nostalgiile timpurilor (ireversibile) ce au trecut… Amprenta de Onești
Lasă un comentariu