Multora ni se pare că sistemul actual de învățământ, nu numai cel românesc, arată ca o balanță stricată. Ceva nu e in ordine! Ceva scârțâie rău!

Eu cred că este vorba despre o piesă esențială care lipsește: „lecția umilinței”. Vorbesc despre conceptul arhaic al formării unui tânăr care includea în el ideea de formare a unui caracter puternic (azi educație emoțională) combinată negreșit cu respectul adânc pentru învățătorul său.

Se poate ca învățătorul să nu fie la înălțimea așteptărilor. Dar discipolul tot are mai mult de câștigat dacă URCĂ spre înălțimea unde crede că învățătorul se află, decât dacă se trage de șireturi cu el. De cele mai multe ori e vina unui părinte arogant care vorbește acasă cu dispreț despre profesorașul sărac, a cărui bunăcuviință e confundată cu slăbiciunea, sau un părinte care transferă spre școală ciuda față de politicienii incompetenți, producători de legi proaste.

În lumea asiatică veche, împăratul îsi trimitea fiul de mic la un maestru care începea educația cu lecția umilinței: îl punea să curețe balegă, să spele podele, să îndure pedepse nedrepte. Si in „Povestea lui Harap-Alb” a lui Ion Creangă, fiul de crai trebuie să treacă prin postura de servitor al Spânului înainte de a deveni un împărat mare, puternic și, mai ales, înțelept.

Desigur, să nu exagerăm, deoarece, dacă lecția umilinței este prea accentuată, poate strica discipolul definitiv, de aceea este nevoie de multă măiestrie pentru a fi profesor sau părinte. Exclud ideea de educator care își terorizează elevii, să fim bine înțeleși! Nu este vorba aici despre educatorul torționar, ci despre acela corect și ferm.

Conceptul însuși de lecție a umilinței este depășit și trebuie inlocuit cu LECȚIA RESPECTULUI. Dacă nu te pozitionezi cu o treaptă mai jos față de maestrul tău, nu vei avea un drum ascendent. Înțelege că omul acela este în primul rănd un simbol, respectul fiind pentru stiința însăși! Doar că învățătorul și învățătura vin la pachet! Iar drumul ascendent e aspru.

Am copii și îi iubesc ca pe lumina ochilor; îmi iubesc elevii și îi respect. Tocmai de aceea cred că nimeni nu va reuși în viață doar cu mângâiatul pe cap și exagerarea grijii de a nu-l traumatiza.     Discipolul are nevoie să încaseze lecția umilinței, desigur în forma ei modernă de educație emoțională și de RESPECT: pentru reguli, pentru stiința de carte și pentru profesor.  Prof. dr. Emilia Boghiu, Colegiul Național ”Dimitrie  Cantemir”  Onești