Prima cameră din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea dedicată audierii copiilor, a fost finalizată

Prima cameră din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea dedicată audierii copiilor, a fost finalizată

 ARTICOL  ÎN   EXCLUSIVITATE   PENTRU   ”AMPRENTA   DE   ONEȘTI” 

Asociația  ”Zi de Bine”  susţine Ministerul Public şi creează „Loc de Bine”, trei camere dedicate audierii copiilor, în cadrul a trei parchete de pe lângă tribunalele din România, în Vrancea, Constanța și Vâlcea. Astfel, în mai puțin de o lună de la demararea proiectului  ”Loc de Bine”, prima cameră din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a fost finalizată.

Copiii care sunt victime sau martori ai unor infracțiuni intră tot mai des în contact cu sistemul judiciar din România. În anul 2020,  un număr de  2.111 copii au fost victime în dosarele trimise în judecată de procurorii români, iar în 2019,  numărul  acestora a ajuns la 2.222 de copii. Adică o cincime din totalul victimelor înregistrate în rechizitoriile parchetelor din România, în decurs de un an.

„Loc de Bine” dă șansa desfăşurării audierii minorului după un protocol adaptat vârstei și de către un specialist intervievator, într-un spaţiu amenajat specific pentru copii, cu elemente și materiale de sprijin care să îi ajute să își spună povestea, fără riscul retraumatizării. Suma necesară pentru întregul proiect a fost de 35.000 de euro. Banii au fost investiți în amenajarea și dotarea celor 3 camere din cadrul a trei parchete de pe lângă tribunale din România: Vrancea, Vâlcea și Constanța.

Intervievatorul poate fi ajutat să lămurească aspecte importante legate de comiterea faptelor chiar în timpul audierii, printr-un sistem de intercomunicare cu alte părți implicate în audiere (procuror, părinte sau polițist), care asistă din cea de-a doua cameră, camera tehnică. Fereastra unidirecțională dintre cele două camere permite observarea nemijlocită a procedurii de audiere fără ca cel mic să fie confruntat cu alți adulți necunoscuți sau care îi reactivează emoțiile negative ale traumei suferite. Două camere robotice înregistrează mărturia și surprind fiecare detaliu din comportamentul copilului, cu risc minim de sugestibilitate.

Mai mult decât atât, cu ajutorul unui chit care conține o tabletă conectată la camera de audiere, judecătorul poate să asiste de la distanță și să ghideze interviul prin intermediul acesteia, dacă are nevoie de informații suplimentare.  ”Loc de Bine”, cauza lunii februarie a acestui an a Asociației ”Zi de Bine”, a fost realizată alături de Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, care are ca scop sprijinirea prin toate mijloacele a investigării infracțiunilor de violență sexuală, începând cu cele mai vulnerabile dintre victime.

De asemenea, proiectul a fost susținut și de partenerii strategici ai Asociației  ”Zi de Bine”: Lidl România, Grupul EON România și UniCredit Bank.

 

Distribuie articolul!