Prof. Aristotel Pilipăuțeanu

De senectute…

Din lecturi (după citirea a șase volume ”Memorii”, de Dumitru Popescu) și din experiența existențială se coagulează, în timp, reflecții menite să ne înduioșeze, dar și să ne și întărească în drumul nostru măsurat în mulți ani. ”Omul trăiește cât vrea el – spune cineva – depinde de echilibrul  în care pune toate  lucrurile vieții”. Într-adevăr, orice individ capabil să respecte normele unui trai cumpătat  poate  ajunge sănătos la 80 de ani. Restul e treaba lui Dumnezeu, care, desigur, ar zâmbi văzând cum ne facem planuri.

Ce-am fost și ce am ajuns!

Regresul ființei umane se dovedește complex și multiplu. Simțurile își pierd din acuitate, antenele nu mai prind șoaptele, farurile nu mai bat prea departe. Podoaba capilară se rărește, calviția substituie  zulufii și cârlionții. Proteza audio se  aliniază cu cea dentară și  cu ochelarii însetați de dioptrii. Coloana  vertebrală devine tot mai rigidă și din păcate, nu în cea  mai verticală poziție. Nesăbuința de a ridica unele corpuri de mobilă sau greutăți cu o singură mână se plătește scump, cu serioase dislocări. Inima nu-și mai stăpânește ritmicitatea de metronom, plămânii gâfâie, stomacul cere obsedant ”triferment”. Bila se dezveninează mai rar, ficatul are grețuri, intestinele se  înlenesc… Vezica  are nevoie de ”sondă” ori de pamperși salvatori, de la jenanta incontinență sau infidelele  micțiuni.  Scăderea libidoului, în ciuda  Viagrei și a altor afrodisiace, nu poate fi egalată  de niciuna  din tragediile antice. Picioarele dor fără motiv, reumatismul devine tot mai agresiv, vechile șocuri își spun acum cuvâmtul (Cassius Clay, atacat  și de Parkinson, purtând jenant torța olimpică). Omul (mai ales femeia) preferă dușul sau odihnitorul ”jacuzzi”, pentru că intrarea sau ieșirea din cadă ajunge o problemă. La urcarea în autobuz, saltul elastic este înlocuit de căutarea disperată a barei, traversarea străzii devine o aventură, iar defectarea liftului o dramă. Trotuarele se lungesc, treptele se înalță, coaja de pâine e tot mai crocantă, sacoșele tot mai grele. Somnul nu mai este ce a fost cândva, creierul însuși pare a nu mai putea funcționa fără stimulente farmaceutice. Nu mai vorbim de trăirile psihologice:senzația neputinței, a inutilității, nesiguranța și însingurarea. Amintirile și regretele ce vin în valuri șubrezesc și bruma de optimism privitoare la viitor. Prietenii de-o viață, rudele altădată apropiate au plecat fără întoarcere  sau suferă de o  ciudată  amnezie. Toți sunt  niște egoiști meschini, urmărind doar profitul, jecmăneala. Dezamăgirea aduce indiferență, neglijență. Problemele  materiale trec pe un plan secund. Marile  ambiții, de durată, sunt substituite cu dorințe mici, imediate, realizabile. ”Planurile cincinale” devin proiecte săptămânale. Regretul  pentru câte n-au fost, dar ar fi putut să fie sapă tot mai dureros. Vechii subalterni nu te mai salută, tinerii ți se  adresează irevențios, în limbaj frust (”tataie”,”mamaie”, ”moșule”). Medicii înșiși nu-și mai controlează exteriorizările (doctoriță adresându-se temutului cândva Popescu – Dumnezeu:”Și mai terminați cu pretențiile, nu mai sunteți cine a fost”!)

Ca să nu facem și un inventar al bancurilor (Doctorul: ”Ce te supără?”, Pacientul: ”Nu pot să urinez!”, D. ”Câți ani ai?”, P. ”75”, D ”Ai urinat destul. Următorul!”) Așa stând lucrurile, înțeleaptă este resemnarea, de vreme ce îmbătrânirea reprezintă singurul mijloc de a trăi mult. Femeile supraviețuiesc uneori decenii întregi bărbaților, care s-au epuizat în munci fizice extenuante sau periculoase, în condiții  vitrege, de frig, umezeală,  noxe sau care au recurs nepermis de mult la sticla de pălincă și la slana tradițională. Bolnavul închipuit sau real, dar exagerându-și suferințele, protejându-se și când nu este cazul, îl depășește ca durată pe omul voinic, sănătos în aparență, care cade subit precum  un falnic stejar retezat. Fumătorul ajuns la 90 de ani, utilizat ca exemplu în opera de atenuare a mustrărilor de conștiință, este o rarisimă excepție, explicabilă prin sănătoasa zestre genetică. În rest, cancerul pulmonar face ravagii printre amatorii de trabucuri ca și ciroza printre iubitorii de licori. Bătrânețea este o oglindă a felului  cum ți-ai trăit tinerețea.

Ce (mai)  este  de  făcut?

Somnul poate fi redus la 4 – 6 ore, dacă este profund și continuu. Insomniile trebuie întâmpinate mai mult cu înțelegere și răbdare decât cu somnifere. Deșteptarea nu mai trebuie să fie bruscă, dimpotrivă, lentă, însoțită de întinderi și ușoare masaje ale membrelor, precum și de proiecte optimiste pentru încă o zi primită cadou. Amețelile resimțite la ridicarea în capul  oaselor sunt firești și câteva minute de acomodare cu verticalitatea sunt  foarte utile. Acțiunile casnice trebuie să fie ordonate, aproape meticuloase. Hrana va include alimente ușot digerabile, evitând grăsimile și produsele  chimicalizate. Alcoolul poate fi utilizat doar ca medicament,  dacă doctorii ne-au trecut cu vederea – 50 mililitri de tărie înainte de prânz, 250 mililitri  vin sau 500 bere, după.  Micul dejun, fără alcool, cu singura cafea a zilei, să fie consistent, cina evitată sau redusă la fructe. Discuțiile contradictorii sau emoțiile de orice fel trebuie ocolite, activitatea fizică alternată cu lectura, audiția muzicală, vizionarea unui film bun. Iubirea firească pentru nepoți sau animale de companie încălzește sufletul. Foarte importantă este întâlnirea cu prietenii, nu neapărat la restaurant; un spectacol de teatru sau operă, un festival cultural, un meci de fotbal,mai ales  o ușoară ieșire pe  ușoare trasee montane, devin prilejuri minunate pentru comunicare, alungând  alienarea și închiderea. Un ban pus deoparte, credința în Dumnezeu și alți mulți factori pot alina sufletul! Să nu uităm voioșia, râsul, factori greu de egalat prin medicamentație. Și mai ales să-i încurajăm pe cei  ce vin în urma noastră!

Cu  ce rămânem?

Poți trăi o lungă vacanță, nu fără sfârșit dar calmă, încărcată de blândețe, destul de promițătoare… Pensia trebuie să fie lungă… Și să nu uiți niciodată: cea mai frumoasă vârstă  este cea pe care o ai! Principalul este  să știi să trăiești!

”Cum e la pensie, domnu profesor”, mă întreabă, din politețe, foștii elevi. Și le răspund: ”Dacă ești sănătos și nu contribui la creșterea numărului de farmacii, dacă nu-ți pui problema banilor vrând tocmai acum să îți schimbi mobila, viața la pensie este plăcută! Alți foști elevi ai mei, mai îndrăzneți, observându-mă în piață  când îmi consult  lista de cumpărături  mă tachinează: ”Bibliografia, domnu profesor, bibliografia?!” –  ei amintindu-și   de chinurile  școlare. Râd și îmi pare bine! Și pe unii și pe alții îi aștept cu drag în rândurile noastre, să mențină  constanta numerică a pensionarilor. Căci, așa cum ne învață fizica, NIMIC  NU  SE  PIERDE, NIMIC  NU  SE CÂȘTIGĂ  CI  TOTUL  SE  TRANSFORMĂ!

„Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun.”– Paulo Coelho

„Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.”– Michelangelo Buonarroti