Fondată la Iași în 1867, cu o longevitate de invidiat a seriei vechi (până în 1944), revista ”Convorbiri literare”  și-a reluat apariția în anul 1970, fiind astăzi, sub bagheta energică a  poetului Casian Maria Spiridon, una din publicațiile  autoritare ale Uniunii Scriitorilor din România. 200 de pagini de poezie, proză, critică literară, documente, anchete dar și filosofie, religie, muzică, arte plastice. În numărul 1 pe acest an pana îndrăzneață  a lui Virgil Diaconu deschide cutia Pandorei din care ițește mult discutata problemă a premiilor literare. Complicațiile  încep cu ”lista canonică a poeților români”, validată de însuși Nicolae Manolescu. Ea cuprinde nu mai puțin de 100 de nume. ”Vă dați seama- exclamă oripilat  Virgil Diaconu – ce înseamnă pentru o literatură să aibă 100 de poeți fundamentali? Ea ar fi prima literatură poetică a lumii!” Așa s-a  ajuns ca Marele Premiu  Național pentru Poezie ”Mihai Eminescu” să fie acordat unor veleitari, constată cu dreptate Virgil Diaconu.  Nu mai are dreptate însă când, în termeni duri, atacă opera lui Mircea Cărtărescu. Mai mult, întreg post-modernismul românesc (dar de sorginte  americană, după opinia criticului)  este luat la refec. Absența legăturii cu realitatea  duce la artificial și lipsă de originalitate; traiul inclusiv în bibliotecă naște poeți care-și fac cărțile din alte cărți. Cum ar trebui să se scrie poezie ne spune  scriitorul Virgil Diaconu într-un interviu acordat tot în acest număr:”Poezia este o reacție la realitate, mai precis o anumită viziune asupra ei, a lumii, a existenței.  Viziune care se petrece  în spiritul artei moderne estetice”. Și, spre exemplificare: ”Cum vine moartea? Nu știi cum vine… /  Se moare pe stradă sub roțile bolidului, / se moare împușcat, se moare la cuțit. / Se moare de cancer sau de inimă / Se moare în casă, în spitalele albe / fără medicamente sau pe scena cea mare… / Se moare când  nici nu te aștepți, Doamne, / Și Tu nu ești acolo să ne întinzi o mână! / Întotdeauna te faci că nu vezi… / Cu ce ți-am greșit? / Democrația morții ne agaleză pe toți”.

Dar poeții au avut  de suferit întotdeauna. Eminescu însuși  – cum subliniază  scriitorul basarabean Ion Hadârcă în interviul publicat în acest  număr al revistei ”Convorbiri literare”: ”A fost privit cu suspiciune, condamnat de  naționalism, șovinism, de tot ce vrei: de etnicism, de exagerări”. Adevărul este că ”în Eminescu  ne vedem pe noi înșine. Dacă nu-ți vezi propriul chip, înseamnă  că nu l-ai înțeles pe Eminescu. Când zice <<Pe mine, mie redă-mă>>, se întâmplă miracolul: ne redăm nouă înșine ca ființă națională”.

Criticul și istoricul literar Ioan Holban ne oferă noi secvențe  din lucrarea mai amplă ”Poeți români de azi”. Printre ei, Dumitru Brăneanu, ”poet deplin care a știut să-și construiască un filtru special de percepere a lumii și sinelui, într-o coerență remarcabilă a gândirii și expresiei lirice”. Din creația sa  Ioan Holban reține ”trei dintre cele  mai frumoase poeme de dragoste din poezia noastră de azi”. Iată-l pe primul: ”voi presăra poeme sub pașii tăi / spre a  urmări drumul / până la sărut / vom trage obloanele / peste ochii adânci  ai cerului / și ne  vom iubi / ne vom iubi / până iarna va uita de noi / și vom deveni un cer albastru”.

Incitante, palpitante, citite pe nerăsuflate sunt  situațiile  anume de viață trăite de  prozatorul Constantin Țoiu, redate sub titlul ”Timpul trăirii, timpul povestirii” de către Constantin Coroiu. Interesantă este și decizia poetului Gellu Dorian de a iniția o rubrică, ”Poezia de primul raft”, în care să prezinte  cele 30 de antologii  ale poeților laureați cu Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera  omnia.  Sunt valori indiscutabile, poeți  de canon, care vor intra în manualele școlare, în cursurile universitare, singura cale de pătrundere  în conștiința întregii țări. Printre ei, Ovidiu Genaru. Delicată, sensibilă, Magda Cârneci își continuă ”Jurnalul  spiritiual (pe sărite)” cu note despre zilele minunate  petrecute la Paris în anturajul unor personalități de anvergură mondială. Spre finalul numărului Ioan Holban revine  cu o prezentare a cărții  lui Gheorghe  Jan Iscu, ”Golgota unei deveniri”, o saga a oamenilor dintr-o comunitate pe care  autorul o cunoaște, o  asumă, se idendifică în esențele acesteia: Ținutul Tazlăului Sărat, Poduri, Prohozești, Valea Șoșii. Un text cu de toate: descrieri, amintiri,  evocări,  chiar aprecieri asupra  cărților tipărite de Gheorghe Jan Iscu,  făcute printre alții de Corneliu Lupeș ori Petre Isachi. Redăm o scenă tulburătoare:”După slujbă, când lumea aproape că plecase de lângă mormânt, copilul parcă a îmbrățișat mormanul de pământ și flori și cu ochii în lacrimi a zis, adresându-i- se  bunicului său decedat: << scoală, măi bunicule, și hai acasă, că ai murit destul! Te așteaptă bunica s-o ajuți la treabă, că nu mai poate singură!>> ”

Ne bucurăm de  încă un număr reușit al revistei ”Convorbiri literare”, care ne oferă informații, opinii și înalte trăiri  sufletești.  Prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Onești

 

DIN   NR. 1 / 2022  AL REVISTEI  CONVORBIRI  LITERARE

 

”A avea o idee înseamnă a crede că îi posedăm  argumentele, înseamnă deci  să credem că există un argument, o lume de adevăruri inteligibile. A gândi, a ne face o părere  e același lucru cu a recurge la  o anumită instanță superioară ei, a te încredința ei, a-i accepta  codul și sentințele și a crede  deci că forma cea mai elevată a relațiilor umane este dialogul; dialogul în care  realmente se discută  argumentele ideilor noastre.”  Din articolul ”Cultul  ignoranței și refuzul competenței” (II), de  Cassian Maria Spiridon (în foto 2). Director al revistei ”Convorbiri literare” Cassian Maria Spiridon a aniversat  ziua sa de naștere la 9 aprilie. ”Multi ani cu bucurii și sănătate, maestre.Literatura de azi are nevoie de condeiul dv, un cărturar echilibrat, generos, un real liant între generațiile care mânuiesc Pegasul”, a fost urarea adresată cu acest prilej de scriitorul Dumitru Ion Dincă.

”Amintire. Nu-ți amintești realmente  decât de neîntâmplatul ce s-a insinuat  perfid în întâmplat, încurcându-i ițele”.

”A fi naiv înseamnă a purta în tine lumea încă închisă cum un mugure. A fi multștiutor înseamnă a privi  desfolierea autumnală a  arborelui lumii.”

”Aidoma unui duhovnic care te binecuvântează la sfârșitul confesiunii, amintirea te poate izbăvi de prezent”

”Adâncimile limitate ale mării. Cerurile au în schimb o adâncime nelimitată și de aici suferința lor inconturnabilă”

”Visele nu se împlinesc pentru că nu se pot întoarce la obârșia lor, care e mirajul împlinirii din capul locului”   Aforisme  de  Gheorghe  Grigurcu, grupate sub genericul ”Vis nocturn”.

 

Somn

 

Un ochi străin și verde, rupt de sine,

Privea cum în căsuța cu păpuși,

Mici suflete de albatroși, senine,

Dau nopții încă o izbândă. Jixtapuși,

 

 

Stau aburcați pe coama unui vis,

Efigii de camee înflorite-n nimb,

Copii, înveșmântați de-un Paradis

Al cărui rost îl știu. Îl simt. Îl schimb?

 

 

Troițe de lumină vie-n noapte,

Mă-nvăluresc în ziua ce-a fugit,

Și zvonului de  nord, din vest de șoapte,

Îi spun atât – Nadirul mi-e Zenit!

 

Versuri de Eduard Filip Palaghia

 

NOUL CU ZIMȚI

 

”Agresarea, răsturnarea, dizolvarea, mușcătura cu zimți sunt numitorul comun, firul director al unui eu hăituit de o realitate ca o irealitate, de un mix de non- sensuri în care sensul  pare să se întoarcă  la rădăcini căutându-și propriul sens: ”ziua ca un zimț perfect călcând pe zimțuri mișcă golul / … / diferența naște simțuri / simțul naște  sentimente / … / principiile nasc hotare /  hotarele  nasc himere / himerele îl nasc pe homer / homer naște mituri /  miturile nasc întuneric / întuneric, întuneric / cât mai orbitor / … / ca un șarpe Uroborus  înghițit de propriul său mit” (”Ziua ca un zimț” – Din articolul ”Ion Hadârcă, neliniști  asimetrice”, scris de Cristina Scarlat)