Vremea va deveni geroasă

Vremea  va deveni geroasă

MIERCURI, 8 FEBRUARIE 2023

 

 

Miercuri 8 februarie  valul de frig va persista şi se va resimţi mai ales la valorile din cursul dimineţii şi al nopţii când va fi ger în nord, nord-est, centru, la deal şi la munte şi pe alocuri în rest, iar în est şi în sud-est vântul va amplifica senzaţia de frig. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi ninsori slabe în Dobrogea, local în Muntenia, pe arii restrânse la munte şi în Moldova şi izolat în Oltenia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri îndeosebi pe parcursul zilei în sudul şi centrul Moldovei, jumãtatea de est a Munteniei şi Dobrogea, unde vor fi rafale în general de 40…50 km/h, iar trecãtor ninsoarea va fi viscolitã. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -17 şi -4 grade, izolat spre -21 de grade în depresiuni. Pe spaţii mici se va forma ceaţã cu depunere de chiciurã.

Vremea va deveni geroasă noaptea și dimineața în a doua parte a săptămânii, mai ales în nordul, centrul și nord-estul țării, dar și în unele areale din sud. În văi și depresiuni, temperaturile minime vor scădea, izolat, sub -20 de grade Celsius. Pe fondul creșterii presiunii atmosferice, cerul se va însenina parțial în a doua jumătate a săptămânii în mai multe regiuni ale țării, iar vremea va fi geroasă noaptea și dimineața pe arii relativ extinse. Joi, 9 februarie și vineri, 10 februarie, în nordul, centrul și nord-estul țării, temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -8 și -16 grade. Local, în zonele de vale, se vor înregistra între -16 și -21 de grade. Începând de vineri, vremea va începe să se încălzească treptat, în special ziua, când temperaturile vor deveni pozitive în majoritatea regiunilor țării. Nopțile însă vor rămâne reci, iar în multe zone temperaturile vor scădea sub pragul de ger.

GALERIA    DE   ARTĂ

Lucrări  de Nelu Grădeanu, ”pictor  prin credință și artist  prin vocație” (Valentin Ciucă, critic de artă) 

Distribuie articolul!