Așa sperietoarea arde și focul a fost eliberat!
”Maslenița” este sărbătoarea ”respirației primăverii”, a despărțirii de iarnă. Această străveche sărbătoare, cu dansuri, cu clătite fierbinți, cu cântece și veselie animă târgurile din întreaga Rusie și se are loc în săptămâna care precede Postul Mare! ”Simbolul acestei manifestări este Soarele. După iernile geroase, poporul rus sărbătoreşte, încă de la creştinarea sa, venirea primăverii. Momentul este legat de ritualuri precreştine de trecere de la iarnă la primăvară. Semnificaţia creştină a sărbătorii este pregătirea sufletului şi a corpului pentru Marele Post. Biserica Ortodoxă Rusă recomandă creştinilor ca în aceste zile să se renunţe la carne, putându-se consuma brânză şi alte produse lactate, inclusiv ulei (de aici provine şi denumirea Masleniţa). Fiecare zi a sărbătorii Masleniţa are numele său simbolic, care vine din adâncul veacurilor. Luni începe sărbătoarea și se fac clătite. Dacă este posibil, prima clătită trebuie să fie dată unui cerşetor. În acest fel sunt pomenite rudele moarte. De asemenea, săniușurile sunt pline de copii pe derdeluş. Se crede că cel care va ajunge cel mai departe va avea mult belşug în familie. Se face și o păpuşă care înfăţişează Masleniţa. Ea poate fi făcută din nuiele, iar îmbrăcămintea poate fi cusută din bucăţi de material de diferite culori. Marţi începe distracţia și …se fac clătite! Cu cât clătitele sunt mai subţiri, cu atât sunt mai gustoase. Unul din secretele pregătirii clătitelor este acela că ele trebuie să fie făcute într-o tigaie din fontă. Ea se încălzeşte destul de încet şi de obicei prima clătită nu iese bine. Însă, după aceea, clătitele sunt aurii, transparente şi seamănă cu dantelele. Se crede că dacă clătitele ies rău, trebuie să ne aşteptăm la necazuri şi greutăţi, iar dacă ies bine atunci în familie va fi bunăstare şi belşug. Cu cât se vor coace mai multe clătite în săptămâna Masleniţa, cu atât va fi mai mare belşugul în familie. Miercuri este o zi… delicioasă, în care se obişnuieşte să se gătească acasă o masă copioasă. Cea mai mare atenţie trebuie să fie acordată umpluturilor. Se consideră că trebuie să alegeţi umpluturi dulci dacă în acest an doriţi să aveţi o viaţă dulce sau să menţineţi relaţii bune cu logodnicul sau logodnica. Iar celor care doresc să aibă copii în acest an li se recomandă să mănânce clătite cu icre roşii. Clătitele cu smântână vor da o sănătate excelentă! Joi, vineri și sâmbătă sunt zile pentru a face vizite la cumnați / cumnate și la socri (nu cu mâinile goale), dar și pentru plimbări cu sănii trase de cai, în sunetele clopoțeilor pe drumurile înzăpezite. Duminică este ziua iertării, în care oamenii îşi cer iertare reciproc pentru ofensele aduse din timpul anului, se împacă şi se sărută. În acest fel, ei se eliberează de păcate înaintea Postului Mare. În final, toţi ies afară pentru a-şi lua rămas bun de la Masleniţa și în piețele orașelor este arsă spectaculos păpuşa Masleniţa, care simbolizează iarna”, a menționat într-un comunicat Centrul Cultural Rus de la Academia de Srudii Economice din București.
Este de evidențiat faptul că la această veche sărbătoare rusă clătitele se pregătesc în peste 50 de feluri și sunt organizate și …cursuri de gătit… Aşa oamenii din Rusia îşi iau rămas bun de la iarnă până la anul viitor.
COMENTARII:
Prof. Mihail Dumache : Ce bine că Biserica rusă doar recomandă și nu obligă. Cu răspândirea unor asemenea obiceiuri, cu siguranță că Rusia se va retrage din Ucraina la recomandarea BORuse!!!
Carmen Elena: Un fel de Dihorniță?