UN   ARTICOL   DE   PROF.    ARISTOTEL    PILIPĂUȚEANU 

 

Pentru că la Onești  continuă să se nască autentice talente, Iris Irodi, absolventă a Universității Naționale de  Artă Teatrală și Cinematografică ”Ion Luca Caragiale” din București  (UNATC), aflată acum  în anul al doilea de masterat, dar cu frumoase rezultate colaterale, ne-a oferit o minunată seară de film într-o vreme neprietenos de rece. Studentă a regizoarei Iulia Rugină, Iris a secondat-o în acțiunile  complexe de producție, contribuind la reușita documentarului ”Playback”. Intenția  inițială a fost realizarea unui film de ficțiune, care la un moment dat cerea prezența unui  D.G.  Solicitărilor le-a fost recomandat  ieșeanul Sorin Lupașcu, cel mai strălucit reprezentant al genului  în anii 80 – 90. Când  acesta a acceptat să colaboreze, a exercitat asupra echipei  o atât de puternică impresie, încât proiectul  inițial a fost deturnat și astfel a apărut ”Playback” sau filmul despre Sorin Lupașcu. Ieșeanul, el însuși cu  atribute de actor înzestrat, charismatic și cu o vorbă dulce, cu simț al umorului, a reușit de pe ecran, să încânte și spectatorii. Trăind într-o vreme de răscruce, marcată de anul 1989, Sorin Lupașcu  a fost nevoit să străbată două etape diferite: închisoarea culturală comunistă și degringolada  culturală post –decembristă.

Filmul are  trei secvențe grăitoare: răscolirea arhivei  din anii 1980;  organizarea unei expoziții care să arate generațiilor tinere ”cum a fost”; stațiunea Costinești, odinioară și acum. Mesajul este ferit de extreme, de  maniheism,  regizoarea lăsând libertatea spectatorului să  aleagă ce a fost bun sau rău dintr-o perioadă sau alta.  A împânzit însă pelicula cu amănunte semnificative pe care  ochiul fin al cinefilului  nu le poate  ignora. Cercetarea arhivei, un apartament prăfuit, burdușit de casete, CD-uri, discuri de vinil afișe, reviste, costume,  ancestrale magnetofoane și casetofoane, tranzistoare (radio portabile), uriașe boxe incomode, cabluri, microfoane, etc., probează cenușiul unor vremuri  când  totul stătea  sub talpa severă a cenzurii,  dar și a zgârceniei  dirijate  sau chiar a prostului gust. Reviste alb – negru, înregistrări atent controlate, nu cumva să  răspândească  virusul  cosmopolitismului, tehnică de mâna a șaptea. A face rost de muzică bună mărturisește protagonistul, era un chin. Căuta la radio un post îndepărtat și când găsea un hit, îl înregistra de bine de rău și era  o fericire să-l reproducă în discotecă, uneori parțial, cu gluma că ”restul – săptămâna viitoare!” Organizarea  expoziției retrospective scoate în evidență  alte avataruri. Și totuși, în imagini  apare un tineret vesel, exuberant, hipnotizat de spectacolele lui  Adrian Păunescu, imun la caraghioslâcurile  de tot felul. În ciuda unor interdicții severe, a obligației de a  recita sau citi , ca niște păpuși automate, hilare adeziuni la politica  partidului unic, seninătatea  și  bucuria vârstei nu pot fi înlănțuite. Pentru ei muzica și dansul însemna libertate,  arte cu un limbaj universal, capabile să  redea fidel  fluxul trăirilor. Cum era de așteptat, expoziția generează impresii amestecate. Organizatorii par mulțumiți, dar scena finală, a secvenței  în care protagonistul adună  ultimele resturi pe un făraș, sugerează  că din toate s-a cam ales praful! Costineștiul este transfigurat  prin imagini paralele, degajând nostalgie și tristețe.  Tineri de altădată în costumație desuetă dansând, făcând gimnastică pe plajă, lăsându-se mângâiați de soare și de valuri… Iar mai nou, ca peste tot în zilele noastre, ruine, bălării, străzi murdare, terase cu patroni suspicioși sau  lingușitori.  Celebrul obelisc  este  măzgălit cu grafitti iar atât de iubitul ring invadat  de moloz.  Plus declarația protagonistului care nu-și poate ierta naivitatea de a fi crezut  că după 1989  lucrurile se vor schimba radical. Dar, cum speranța moare ultima, eroul nu-și pierde seninătatea gândului, surâsul bonom sau chiar râsul sănătos, cu o dantură superbă. Însă, cu toată muzica lui antrenantă,  cu glumele sale bune, cu imaginile sale care produc uneori uimire și ilaritate, efectul filmului este depresiv. În context cu ”o țară tristă, plină de umor!” Concluzia nu poate anihila opinia emisă de Iris Irodi în deschiderea spectacolului:”Am iubit  mult acest film înainte de a-l vedea, l-am iubit și mai mult după ce l-am văzut!”

Proiecția s-a încheiat! Câteva spectatoare  80 + părăsesc sala… Restul, câteva sute, așteaptă dialogul cu eroii serii. Întrebările vin cu repeziciune. Regizoarea precizează  că a urmărit să redea viața unui om mânat  de o pasiune  care  depășește orice limită, un exponent al unor vremuri mai vechi sau mai noi. Filmul unește generații, vorbește despre noi ”atunci”  și ”acum”! Nu  glorifică, nici nu blamează; urmărește traseul unui om și  al unei generații. Producția  a cerut efort și cheltuieli. Numai drepturile pentru muzică au însumat o jumătate din buget, respectiv 45 000 de euro! Dar a meritat!

La rândul său, Sorin Lupașcu , eroul filmului, declară că, după 50 de ani a simțit dorința de a găsi pe cineva  situat  pe aceeași lungime de undă, care să preia ștafeta și să arate  lumii  cum a trăit românul înainte și după 1989. Evocă anii când, nevoit să colaboreze cu mica mafie, făcea jerfe incredibile (salariul pe două luni pentru două discuri). Dar, cu toate  necazurile, inclusiv excluderea de la Costinești și din peisajul D G-ului  românesc, în urma unei  atitudini irevențioase față de Nicu Ceaușescu (pe care nu l-a recunoscut la timp), crede că perioada respectivă  a fost o secvență frumoasă  din viața lui și nu numai a lui. Cât privește prezentul, regretă restrângerea numărului de discoteci, transformarea lor în cluburi cu pretenți, dispariția dansului din preocupările tineretului… De parcă în România n-ai mai avea dreptul să petreci. Iar despre  viitor se pronunță succinct: ”Voi, tinerii, puteți  construi o țară; eu pot doar să ajut!”

Seara nu s-a terminat… În spațiosul  hol al  Cinematografului ”Capitol”, Sorin Lupașcu, pe cap cu nostima sa tichiuță, oferă afișe cu autograf. Regizoarea Iulia Rugină se întreține cordial cu admiratorii. Colecționarii de amintiri  se fotografiază  în fața unui poster al filmului… Momentul  de vârf  este însă altul! O mamă fericită, profesoara Margareta Gabriela Irodi, ține un mic discurs comunicându-ne  surpriza pe care a avut-o fiica ei, Iris, când, după finalizarea filmului, i-a mărturisit că –l cunoaște bine pe Sorin Lupașcu, din anii studenției. Ea a evocat plină de patos vremea  când  în cartierul studențesc ”Tudor Vladimirescu” din Iași în fiecare sâmbătă era prezentă împreună cu colegele ei  la  CH, discoteca lui Sorin Lupașcu, unde nu aveau voie să fumeze, n-aveau voie să consume băuturi alcoolice, dar dansau, dansau, dansau… Ea a subliniat și succesul filmului într-o perioadă când se așteaptă de la  cinematografia românească  atât de mult  și se realizează atât de puțin.

Manifestarea se încheie și participanții  pleacă mulțumiți  că au asistat la  un spectacol de calitate! Și pe ecran și în sală! Amărăciunea amintirilor s-a topit  în gluma bună a unui spectator: ”Domnule Sorin Lupașcu, sunteți vinovat că am îmbătrânit și  pentru asta nu vă putem ierta!”            Foto: Playback_filmul și prof. Virginia Brăescu

COMENTARII

 

Prof. Margareta Gabriela Irodi, Onești

Foarte frumos, complet și complex articolul.Descrie cu o mare pricepere un eveniment cultural, rar, poate unic în Onești, lansarea filmului Playback. Sperăm ca impreună, atâția oameni care iubim filmul, arta și frumosul, vom reuși să ne reîntâlnim cu mari artiști și regizori români. Mulțumesc. Ne-ati făcut un cadou uluitor de Crăciun.

Laurența  Brătescu, Tecuci, jud. Galați

Ești o mama fericită.

Prof. Nelu Mașala, Onești

Articol de talia d-lui meu profesor ! Mă înclin, d-le Pilipăuțeanu ! Felicitări artistei noastre oneștene și părinților săi ! Mult succes în carieră celor implicați în realizarea acestui film !

Prof. Anca Ungureanu, București

Am gustat cu mare placere articolul! Va mulțumesc, d-nu Moraru că rămân conectata cu orașul de care mi-e așa de dor! Și distinsului prof. Dl Pilipăuțeanu, cu tot respectul, ii mulțumesc pentru  gândurile exprimate cu simțământ  și realism! Dar mai ales, am gustat, surpriza adusă de personajul Sorin Lupașcu, pe care îl cunoaștem bine, din intersecțiile noastre muzicale! În continuare, acolo, întâmplări culturale consistente.

Rodica Manea, Onești

Frumos și lin articol, domnule profesor!