Câteva impresii și fotografii de la Festivalul de datini și obiceiuri strămoșești – „Ursul de la Dărmănești”, 31 decembrie 2023

Câteva impresii și fotografii de la Festivalul de datini și obiceiuri strămoșești – „Ursul de la Dărmănești”, 31  decembrie  2023

DĂRMĂNEȘTI

Locul unde, cu sute de ani în urmă, s-a născut – „Jocul Ursului” – obicei arhaic care se petrece în ajunul Anului Nou, despre care încă nu avem suficiente date istorice pentru a spune cu exactitate de când datează, dar pe care-l regăsim practicat în unele localități din zona Moldovei.

La Dărmănești, obiceiul devenit tradiție și susținut de administrația locală, s-a tranformat într-un spectacol emblematic care adună anual un public numeros format din localnici și turiști veniți din alte județe ale țării, fascinați de acest fenomen care, nu doar că a luat amploare în ultimii ani, dar a fost remarcat și de presa internațională.

Dacă-i întrebi, dărmăneștenii spun că la ei se practică jocul ursului „de când se știu.” E de ajuns să-i privești în timp ce-și prezintă programul pe scenă pentru a înțelege că au în AND- ul lor acest joc care-i transformă din câteva mișcări în oamenii-urs. Indiferent din ce categorie fac parte, tineri, vârstnici, copii de câțiva anișori, femei, ori bărbați, toți laolaltă se lasă transpuși de sunetul fluierelor, al dobelor, de forțe pe care doar ei le înțeleg, și care-i fac să se dezlănțuie într-un ritual care se desfășoară la limita dintre cele două lumi. În mare parte, scopul final al jocului, când pe scenă se află toată ceata formată din: dansatori îmbrăcați în piele de urs, ursari, toboșari, irozi, mascați, (fiecare cu simbolistica și rolul lor bine determinat) fiind acela de a alunga spiritele rele, pentru a face loc Noului An luminos. Așa cum pe vremuri,  când în Valea Uzului existau uzii – un trib turcic stabilit la noi pe la 1064, se practica un ritual asemănător pentru a numi un nou comandat al tribului, care ar sta la originea obiceiului. „Există o legendă conform căreia atunci când căpetenia tribului murea cei care voiau să-i ia locul trebuia să intre în Pădurile Nemirei înarmați doar cu un cuțit să omoare un urs. Apoi, îmbrăcați în pielea acestuia, ieșeau din pădure și avea loc un ritual în jurul unui foc, în urma căruia, cel care omorâse fiara era declarat viitorul conducător al tribului.”

Istorie a locului ori legendă, cert este că tradiția este la ea acasă. Este respectată cu sfințenie. Este practicată cu dragoste și dăruire în mod deliberat. Nimeni nu este obligat să îmbrace pielea de urs decât dacă-și dorește cu adevărat. Nimeni nu se plânge de oboseală ori frig, deși pregătirile pentru spectacolul final, încep cu o lună înainte, iar spectacolul din Ajunul Anului Nou dureză câteva ore bune.

Foarte important de specificat, nimeni nu este plătit! Ba unii chiar plătesc pentru a închiria o piele de urs. Toți vin din plăcerea de a juca pielea ursului, așa cum făceau bunicii, străbunicii  lor, înțelegând că au o datorie morală de la care nu se pot abate.

Pentru a-i stimula și a-i face să crească în valoare de la an la an, Primăria a inițiat un concurs la finalului căruia cea mai bună ceată din cele opt, primește Marele Trofeu, iar celelalte sunt premiate în funcție de locurile ocupate. Această competiție îi face să-și pregătească cele mai bune costumații, cele mai frumoase dansuri, să-și pregătească cele mai haioase măști, urături, să scoată, într-un cuvânt spus, tot ce au mai bun din ei.

Uimitor este să vezi în pielea ursului multe fete tinere, soții ori mame. Să auzi despre copii care abia trec de perioada când învață să stea copăcel și care cer cu insistență să îmbrace pielea de urs,  iar „ritmul” se lipește de ei, de parcă l-ar fi prins în timp ce erau alăptați la sân. Spre seară, nu doar scena, ci și locul, Târgul săptămânal din apropierea Primăriei, pare un loc desprins din altă lume. O lume îndepărtată și totuși atât de apropiată și de fascinantă, dacă te lași cuprins de farmecul ei, fără ideea preconcepută că este un obicei păgân care nu are treabă cu creștinismul.

 

Pentru a înțelege, trebuie mai întâi să acceptăm, să apreciem, să admirăm și apoi să-i aplaudăm pe cei care de peste 100 de ani întrețin spiritul acestor tradiții unice în lume, așa cum declara edilul orașului-stațiune Dărmănești, domnul Toma Constantin: „se joacă ursul de la 1920 . Între cele două războaie mondiale s-a jucat ”Ursul de la Dărmănești”. După ce au venit comuniștii la putere, s-a jucat „Ursul de la Dărmănești”. Este printre puținele localități, dacă nu chiar singura, în care această tradiție s-a păstrat an de an. Jocul Ursului aici s-a născut, la Dărmănești!”

Felicitări tuturor cetelor!

Toate au fost la înălțime! La fiecare mi-a plăcut altceva: textul, jocul, costumațiile… Mi-ar fi greu să spun care a fost „Ceata cetelor!”.

Felicitări forțelor de ordine de la Gruparea Mobilă de Jandarmi pentru vigilență.

Aprecieri și felicitări multe tuturor celor care s-au implicat în organizare și au susținut spectacolul, prin prezență, pe tot parcursul celor șapte ore de spectacol în aer liber. Voi mai reveni!

Foto & text: Mihaela   Aionesei, 3 ianuarie 2024

 

 

 

 

Distribuie articolul!