S-a născut la 17 aprilie 1916, la Iași. La vârsta de un an și șase luni s-a îmbolnăvit de poliomelită, fiind  salvată datorită grijii deosebite a mamei sale, care ca și tatăl, era de profesie medic, despre care Magda Isanos spunea mai târziu, ,,mama m-a născut a doua oară”. Sechelele bolii au fost reduse la minimum, rămânând numai cu o sănătate delicată și cu o vizibilă dificultate la mers.

După absolvirea școlii generale și a liceului, în perioada 1934-1938 a urmat concomitent dreptul și filozofia. Licențiată în drept, profesează pentru scurt timp avocatura la Iași. De mic copil avea o adevărată pasiune pentru citit. Când era elevă în clasa a VI-a a Liceului Eparhial din Chișinău, debutează în revista ,,Licurici” a Liceului de băieți ,,Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău, cu poeziile ,,Aș vrea un basm” și ,,Primăvara”. În anul 1934 publică poezii în revistele ,,Viața Basarabiei” și ,,Crai Nou”, contribuind și la apariția revistei ,, Ghiocei”, patronată de Societatea culturală a Liceului Eparhial din Chișinău. Aici publică poezii și recenzii.

După o căsătorie eșuată cu Lev Pantelev, poet și cititor pasionat, care a durat câteva luni, la 31 martie 1938, se căsătorește cu Eusebiu Camilar. Nu a încetat să scrie poezii și să publice în ,,Viața Basarabiei”, ,,Însemnări ieșene”, ,,Cuget moldovenesc”și ,,Pagini basarabene”. În anul 1937, ziarul ,,Lumea” din 13 decembrie a fost prima publicație în care se remarca talentul poetei, iar la 26 decembrie același ziar o numea ,,poetă a preocupărilor transcedentale, minunat redate în versuri, versuri de o temeritate care depășește feminismul”.

În această perioadă s-a apropiat de curentul social-democrat, integrându-se în Frontul Democrat Studențesc.

Plin de speranță, în anul 1942, Pompiliu Constantinescu publica în revista ,,Vremea” un comentariu la primele poezii ale Magdei Isanos, pe care îl încheia cu cuvintele: ,,numele său trebuie reținut”. A avut dreptate, poeziile ei dăinuie, însă la doi ani  după acest moment poeta trecea la cele veșnice.

La boala de care suferea Magda Isanos, s-a mai adăugat și un  reumatism articular din cauza căruia s-a îmbolnăvit de inimă. Boala și lipsurile materiale în care trăia i-a adus sfărșitul. La 17 noiembrie 1944 se stinge din viață. Este înmormântată în Cimitirul ,,Eternitatea” din Iași.

O parte din poeziile scrise au fost publicate într-o singură carte apărută în anul 1943. După moartea sa, soțul său, Eusebiu Camilar, împreună cu alți apropiați ai poeziei sale, s-au ocupat de adunarea și editarea manuscriselor ei, contribuind la apariția volumului ,,Poezii” în anul 1945. Ulterior, au mai fost publicate și alte ediții ale scrierilor sale, menținându-i vie memoria literară.

Poezia Magdei Isanos are subiecte profunde bazate pe observarea și interpretarea propriilor stări emoționale. Reflectă teme  precum trecerea timpului, fragilitatea existenței, visul și realitatea, dragostea și dorința de libertate. De multe ori versurile sale sunt melancolice, dar nu lipsite de speranță.  Stilul este dominat de o sensibilitate aparte, în care imaginația bogată și emoția puternică se împletesc armonios. Poeziile sale sunt pline de imagini delicate și muzicalitate interioară remarcabilă. Are o scriitură curată, fără artificii inutile. Nu se pierde în imagini prea elaborate sau în metode obscure, ci reușește să creeze o poezie accesibilă, dar profundă.  Poezia ,,Nu mi-e frică de moarte”:,,Nu mi-e frică de moarte, / e o stare firească a firii, / cum frunza de toamnă se zbate / și cade-n tăcerea privirii.” este un exemplu de meditație senină asupra morții, scrisă fără dramatism exagerat, fără ornamente excesive, dar cu o imagistică, claritate și profunzime emoționante. În aceeași manieră sunt scrise și alte poezii precum:,,Țara”, ,,Floare albastră”, ,,Toamnă”, ,,Când va fi să mor” și altele.

Muzicalitatea versurilor sale este una interioară, bazată pe ritm și pe echilibrul frazei poetice. Există o anumită delicatețe în felul în care își construiește imaginile, o naturalețe care face ca poezia să fie ușor de citit, dar greu de uitat. ,,Și totuși e bine pe lume, / căci iată sunt seri când pe drum / trec care cu boi și parfum / de fân și de mere îți vine. / Și totuși e bine pe lume, / căci uite sunt rândunele, / mai sunt viorele și stele / și oameni cu suflet anume.” Același talent aparte pentru a crea versuri cu o rimă bogată, ritm echilibrat și imagini delicate, îl întâlnim și în alte poezii cum sunt: ,, Floare de mac”, ,,Noapte de vară”, ,,Murmur de primăvară”.

Se observă influențe din romantism și simbolism prin cultul naturii, care devine adesea un refugiu, un spațiu al visării și purității. Natura nu este doar un decor, ci o prelungire a eului liric, un element viu care răspunde stărilor interioare ale poetei. Tonalitatea melancolică și temele legate de efemeritate o apropie de sensibilitatea romantică, dar și de o anumită tendință simbolistă, în care peisajul capătă semnificații profunde prin sugestivitatea imaginilor poetice și atmosferei pe care o creează. În unele poezii, natura este plină de viață, de promisiuni, însă în altele, ea devine o metaforă a efemerității, a trecerii inexorabile a timpului. Acest contrast între frumusețea lumii și fragilitatea existenței umane este unul dintre nucleele poeziei sale. Sugestive sunt versurile din poezia ,,Stelele și noi”: ,,Pe cer sunt stele ce ard neștiute / și nimeni nu plânge de dorul lor stins, / iar noi, rătăcim între umbre pierdute, / visăm că trăim, că murim, că-i un vis”,  în care cadrul oniric păstrează natura senină și eternă, în timp ce oamenii rătăcesc între suferință și vis.

Moartea și trecerea timpului sunt teme care apar frecvent în poeziile Magdei Isanos, dar nu într-un mod sumbru sau macabru, ci mai degrabă ca o meditație asupra fragilității existenței. Există în versurile ei o conștientizare a efemerității, dar și o dorință de a prețui fiecare moment al vieții.  Magda Isanos evită artificiile inutile și creează poezii de o claritate remarcabilă, în care fiecare vers poartă o încărcătură emoțională autentică. Limbajul său este simplu, dar profund, capabil să transmită gânduri și sentimente universale. Opera poetică transmite un profund respect pentru viață, o dorință de libertate și armonie, dar și o empatie deosebită pentru suferințele omului. Poezia ,,Țara” este un exemplu de sensibilitate patriotică discretă, iar multe dintre versurile sale exprimă o viziune idealistă asupra lumii.

Este o poetă a trăirilor interioare intense, a visului și a idealului. În poezia sa nu găsim accente retorice puternice sau revolte zgomotoase, ci mai degrabă o melancolie discretă și o reflecție asupra vieții și condiției umane. Își construiește versurile într-o manieră fluidă, evitând cuvintele greoaie sau structurile complexe, dar fără a pierde profunzimea gândului poetic.

În multe din poeziile sale  se observă o nostalgie a copilăriei, o dorință de evadare din realitatea uneori dură precum și căutarea unui sens mai profund al existenței. Aceasta o apropie într-o anumită măsură de poeți precum Lucian Blaga sau Elena Farago, însă vocea sa rămâne distinctă prin delicatețea emoției transmise.

Deși nu este o poetă militantă în sensul clasic al cuvântului, Magda Isanos transmite prin versurile sale un puternic mesaj umanist. Într-o epocă în care literatura feminină era încă în proces de afirmare, poezia ei a reușit să capteze nu doar prin sensibilitatea și fragilitatea umană, ci și printr-o forță interioară remarcabilă. Este o voce care vorbește despre frumusețea vieții, despre nevoia de libertate, despre importanța păstrării unei sensibilități autentice într-o lume marcată de suferință. Poezia sa poate fi citită ca un refugiu, dar și ca o formă de rezistență subtilă în fața unei realități implacabile. Aceasta este, poate, cea mai importantă lecție pe care o lasă cititorilor săi: aceea că frumusețea și sensibilitatea sunt forme de rezistență în fața trecerii timpului.

Chiar dacă toată viața a avut afecțiuni fizice și destinul i-a fost tragic, Magda Isanos nu creează o poezie a disperării, rămâne o poetă a melancoliei, a lumii interioare, a unui idealism care nu se lasă înfrânt de suferință, o mărturie a unei sensibilități rare, a unei voci autentice care a reușit să transforme fragilitatea în forță artistică. Lirica sa, de o claritate și o profunzime remarcabile, continuă să emoționeze prin sinceritatea trăirilor și prin frumusețea imaginii poetice. Rămâne o voce distinctă a liricii românești, cu un talent poetic deosebit, care a reușit să creeze versuri de o frumusețe aparte, încărcate de sensibilitate, nostalgie și visare.   Articol realizat de  Ioan Bărbunțoiu, membru al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România

*Portretele  poetei Magda Isanos  ce însoțesc acest articol au primit Premiul de Excelență la Expoziția  Internațională ”Cel mai bun artist de portret”, organizată în luna mai de  Filiala Prahova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Domnul Nicolae Ioniță este  ”sufletul” acestui  proiect cultural de prestigiu și al  altora  asemănătoare,  printre cele mai grandioase  numărându-se ”Mihai Eminescu în grafica  mondială”