Interpreta de muzică populară Petronela Radu  este în pragul unui  pas important din viața sa: se pregătește  să publice o carte  cu mărturisiri. ”Câteva gânduri…câteva file intoarse, una câte una din viața mea, mai precis din tinerețea mea zbuciumata… ” Așa își dorește Petronela Radu  să ne facă  multe lucruri  cunoscute, în paginile  cărții ”Pribeagă prin propria viață”. Ea ne-a declarat:”Nu am scris din mândrie și nici din fală, ci am dorit ca femeile care vor citi cartea  să nu facă aceleași greșeli ca mine,.. Iar bărbații ?…Bărbații să ințeleagă o dată pentru totdeauna că FEMEIA  este o ființă umană, cu suflet… Da.. cu suflet, iar de acolo din sufletul și din trupul ei uneori firav, muncit, înfometat, umilit  și înjosit câteodată, dă viață  altor vieți! Te și miri cum din trupul acela firav s-au  putut naște  atâtea vieti!”!

În sufletul unei femei, ”ascunse sub lacăt” sălășuiesc  regretele vieții și  în  paginile acestei cărți Petronela Radu  aduce  multă tărie  cititorilor. ”Auzi ploaia cum lovea  cu stopi mari geamurile și simți  o durere undeva  înlăuntrul ei. Se trezi de- a binelea și buimacă și își aminti că azi era nunta ei… Privi ceasul. Se făcuse timpul aproape de trezire. Se mai întinse  încă o dată a oboseală, se gândi că nu  dormise mai mult de două ceasuri… Totuși era ziua nunții ei! Recapitula în minte  tot ce se întâmplase cu o zi în urmă… veniseră vornicii mirelui cu brazii și… și… și nu-și mai putu aminti  decât că plouase foarte mult. Femeile de pe la bucătărie  o liniștiră că e spor și noroc  ploaia… Noroc pe dracu! Fără să vrea  începu să fredoneze   <<cine n-are norocel / să moară de mititel!>> Cum naiba să cânți  așa ceva  în ziua nunții tale?” mărturisește Petronela Radu  menționând  că ”era în mijlocul verii  dar ca atunci nu-mi amintesc să fi plouat așa de mult… câlcând fără  să vreau într-o baltă am simțit  apa rece cum îmi înțeapă talpa piciorului! Ăsta da noroc!!!”

Supărările și necazurile mereu își fac loc în viața omului, fapt de care nu a fost ocolită nici Petronela Radu. ”S-a făcut o lună de la nuntă, femeia  termina de făcut mâncarea și o acoperi cu un capac, dându-o deoparte. Ieși perin curte să vadă ce orătănii  se mai duse în grădină, unde mai ciuguli o buruiană din straturi, se mai uita  pe ici – colo, aruncându-și privirea spre drum din când în când, doar – doar va zări  venind proaspătul soț… Trecu câteva ore  deja, se întunecase de-a binelea și el nu mai venea. Femeii îi trecu prin  prin minte mii de scenarii că aproape îi  venea să  strige pe drum, poate cineva o va ajuta cu vreo veste ceva… Bătu ceasul de ora trei peste miezul nopții… Femeia sări  spre ușă  și avu marea surpriză  să vadă că proaspătul ei soț abia se ține pe picioare, de beat ce era! Cu mare greu  îl căra în casă și apoi supărată, a avut curajul să îl ia la rost și să-l întrebe  unde a stat până la ora trei noaptea! Așa judeca ea la cei 18 ani ai săi… și răspunsul a fost o bătaie soră cu moartea, de nu se putu  urca nici în pat!”

Peste ani lacrimi amare i-au brăzdat chipul, gânduri triste o cuprindeau mereu, astfel că au venit momente  și mai grele… Vorbind de femeia  ce a îndurat totul  Petronela Radu  povestește: ”Nu asta  era viața care și-a dorit-o! Nuu! Își strânse pruncii lângă ea plângând, având o întrebare în minte: oare ce va face? Un strigăt  sfâșietor de copil brăzdă întunericul  nopții  de februarie. Femeia își strânse  puternic  copilul de mână, domolindu-l cu șoapte auzite doar de ea. De durere orice incercare de a vorbi se transforma într-o stare ce o lăsa  fără putere…  Strângea la piept  și pe celălalt prunc,  de doar două săptămâni, care se foia în scutece,  semn ca îi era foame sau chiar frig. Se simţi fără vlagă şi brusc nu îşi mai dori decât să-şi dea drumul jos in zăpadă . Era sleită de puteri, ea insăşi o copilă, la cei 21 de ani !Încercă să îşi amintească când a mâncat ultima oară și nu –şi aminti…Îşi reveni când auzi din nou ţipătul copilului.. Pentru o clipă lăsă mâna  acestuia și încercă din nou să deschidă poarta… În zadar… era druguită bine. Minutele se transformară în ore, deja copilului cel mare – mare mult spus..  de doar un an şi jumătate… – îi îngheţase lacrimile pe obraz iar celălălalt din braţe,  doar mai scâncea abia şoptit. Cu sufletul îngheţat  şi inima strînsă, femeia luă o hotărâre….VA PLECA LA PĂRINŢII EI…Pentru prima dată i se păru cel mai lung drum…uită de cât timp merge…pierdu noţiunea timpului… Din când în când îl mai lua şi pe celălalt copil în braţe  dar cu ambii nu putea înainta mai mult de 4-5 metri. La un moment dat o înjurătură plină de ură auzi ca prin vis in spatele ei.. nu apucă să se întoarcă pentru  că  un pumn o trânti la pământ,  fără cunoştinţă.  Apucă doar să simtă cum ambii prunci îi zburară din braţe…apoi nu mai simţi nimic… se făcu linişte…”

Prin ”gara vieții”

Viața Petronelei Radu este cântecul! Și în acest sens ne spune cu mândrie:” Nu am amintiri  despre copilăria mea decât cântând! Cântam oriunde și oricui! Sunt primul copil  al familiei Lica și Vasile Melinte, oameni gospodari, cu frica lui Dumnezeu. Mama cânta prin casă mereu, de la ea << am luat microbul>>, ca să zic așa. Îmi amintesc că încă de la grădiniţă cântam, aveam vreo 5 ani, eram aşa o mică vedetă, la serbări, la toate reuniunile de familie, împreună cu fratele meu dădeam adevărate spectacole, căci el mă acompania la … mătură, evident! Veneam la bunici la Cucuieţi, şi ei săracii se aşteptau să îi ajut la strâns de fân, dar eu înfigeam o furcă în pământ, pe post de microfon, şi le cantam de răsunau dealurile. Săracii, ei mureau de muncă şi mie îmi ardea de cântat! Sau mă urcam în pomii din livadă, şi de acolo eram auzită mai bine! Oriunde mergeam toată lumea îmi spunea să le cânt, iar eu nu aşteptam să mă roage de două ori, doar cântând mă simţeam în elementul meu,. Anii au trecut, liceeancă fiind mergeam la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oneşti, unde mă pregăteam cu domnul Eugen Bertea (care a îndrumat  multe  speranțe ale muzicii, azi acestea fiind nume sonore!)  Începusem o colaborare cu cei de la Ansamblul artistic  <<Doina Trotuşului>> din Onești. Dar soarta a avut alt plan cu mine. La 18 ani, încă din liceu, m-am căsătorit şi atunci cântecul a rămas pe planul doi. Au venit copiii, alte probleme, şi treptat am renunţat să mai merg la ansamblu, cei din noua mea familie nu  aveau o părere  bună  față de cei  care cântă…”

Întoarcem  o altă filă ”din cartea vieții” interpretei de muzică populară Petronela Radu și ne bucurăm mult pentru ceea ce citim:”Am cântat doar copiilor  când îi culcam… Odată cu  înaintarea în vârstă am realizat cât timp am pierdut. ani preţioşi, în care aş fi putut face altceva cu viața mea, cu cariera mea. În subconștientul meu îmi doream să o iau de la capăt, simțeam că nu sunt întreagă, eram împlinită ca mamă, dar ca artist, numai gândindu- mă, aveam un mare gol în suflet. Simțeam că pot, că  trebuie să fac ceva și pe latura asta, dar nu știam de unde să mai încep. Trecuseră totuși 15 ani, ani în care cântam prin casă în funcție de stările mele, încât copii mei înțelegeau ce simt, din cântece, din modul în care le cântam. Se pare că totuși acolo sus cineva mă iubește, mi s-a dat șansa să întâlnesc oameni potriviți, exact la momentul potrivit, la moment de cumpănă din viața mea, un moment în care aproape că nu mă mai regăseam decât prin copii mei. Îmi place să cred că, și spun asta, m-am urcat în ultimul tren care a trecut prin gara vieții mele”.

Petronela Radu  a  urmat cursurile la  Școala Populară de Artă Bacău, a reînnodat  prietenii și colaborări și a urcat  pe scenă minunând iubitorii folclorului. Odată cu numeroasele  apariții la manifestările culturale din zonă și cu  prezența în emisiunile de folclor de la  posturile  de televiziune Petronela Radu  a scos și un CD, acum lucrând  la cel de-al doilea, cu melodii din repertoriul său.  Ea  este îndrumătoarea ansamblurilor artistice ”Brâu bârsăneștean” și ”Gospodarii de la Dofteana” iar la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut și-a văzut un vis împlinit – organizarea Festivalului Concurs ”Mândru-i satul dintre munți”.

Pentru toate  realizările și pentru frumusețea vieții de zi cu zi ea ne mărturisește: ”Să fim recunoscători oamenilor care ne fac fericiți, ei sunt << magicii grădinari>> care ne fac sufletele să înflorească. Numai într-un suflet împăcat încape toată lumea deodată!

Vă mulţumesc  tuturor celor ce imi ascultați  melodiile!  Eu sunt îndrăgostită de simplitate, de naturalețe, de fiecare loc sau om care mă ajută să mă schimb în bine. Doamne, te rog să alini toate sufletele rănite, să aduci pe cineva bun în viața celor singuri, să umpli cu iubire toate inimile care au uitat să iubească, să iei toate grijile celor care au necazuri și să-i ajuți pe aceia care nu au putere să ierte!”

Petronela Radu are un gând și pentru  cei care vor citi cartea  ”Pribeagă prin propria viață”, la care  ea lucrează  acum :”Sper din tot sufletul meu de femeie să învățați din greșelile mele! Pentru mine a fost mult… Zicala  << niciodată nu e prea târziu>>, credeți-mă că la mine nu s-a potrivit! Și mai sper că citind această carte copiii mei nu mă vor blama prea mult, pentru că am avut curajul  să pun pe hârtie  aceste trăiri, din care vrând – nevrând, au făcut și ei parte!”    Ion Moraru