Deși au trecut mai bine de două săptămîni de când a încetat valabilitatea Contractului Colectiv de Muncă al salariaților de la SC Chimcomplex SA Borzești (care a fost încheiat în anul 2018 fiind valabil până la 29 februarie 2020), la această mare societate comercială de pe platforma petrochimică Borzești la momentul actual este o situație încordată. Patronatul de la Chimcomplex nu a făcut pașii așteptați de către sutele de salariați de aici pentru încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă, astfel că în aceste zile chimiștii de la Borzești se pregătesc de declanșarea grevei.
Comunicatul conducerii SC Chimcomplex SA către salariații acestei mari societăți comerciale după întâlnirea care a avut loc în ziua de 6 martie între patronat și reprezentanții Sindicatului ”Chimistul” nu aduce o undă de liniște salariaților. În acest comunicat se menționează:”Compania a tratat cu multă responsabilitate întregul proces de negociere a Contractului Colectiv de Muncă și a dat dovadă de bună credință și deschidere în discuțiile cu angajații. Deși se află într-o situație financiară dificilă a propus oferte îmbunătățite, deoarece bunăstarea angajaților este principala noastră preocupare.” În locul soluțiilor așteptate de muncitori în comunicat se mai menționează:”Ne aflăm acum în situația în care reprezentativitatea Sindicatului Chimistul Onești a fost contestată de către sindicatul sucursalei Râmnicu Vâlcea, pe motiv că reprezintă interesele doar a 30% din angajații noștri. Compania refuză să fie arbitru în lupta de putere între cele două sindicate, însă trebuie să țină cont de solicitările ambelor sindicate și să rămână imparțială. Am analizat această situație atipică și am venit în sprijinul salariaților cu o soluție temporară astfel încât aceștia să nu sufere diminuările de drepturi care apar din blocarea negocierilor până la aprobarea unui nou CCM.”
Îngrijorarea membrilor Sindicatului ”Chimistul” de la Chimcomplex Borzești este însă mult mai mare dincolo de aceste simple intenții exprimate de către patronatul societății prin comunicatul prezentat. Situația este foarte tensionată deoarece salariaților li s-a propus ca în termen de 48 de ore să semneze contracte individuale de muncă. Deși pentru maine 17 martie a fost programată o ședință de conciliere între reprezentanții patronatului și ai Sindicatului ”Chimistul” cu participarea a doi inspectori pe probleme de muncă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău acum muncitorii văd că au surpriza să fie rugați să semneze contract individual de muncă în loc să fie încheiat Contractul Colectiv de Muncă! Menționăm că Federația Națională a Sindicatelor din Chimie și Petrochimie ”Lazăr Edeleanu” îi susține pe chimiștii de la Borzești, la ședința de conciliere din 17 martie urmând să fie prezent și președintele acesteia, Petre Petrea Tancău. Această federație va fi alături de muncitorii de pe platforma Chimcomplex și în cazul în care aceștia vor declara grevă, în aceste zile ei purtând banderole albe. ”La Chimcomplex ne dorim încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă. Salariile sunt foarte mici și noi, angajații de aici, am făcut propunerea măririi salariilor cu 200 lei net și acordarea a două zile la concediul de odihnă. Noi dorim ca angajații de la Chimcomplex SA Borzești, ce producem sute de tone de produse chimice, să fie pe același palier ca cei de la sucursala din Râmnicu Vâlcea”, a declarat un muncitor de la Chimcomplex. Mai mult, salariații de aici sunt hotărâți ca începând cu 18 martie 2020 să nu mai intre pe poarta societății, la locurile de muncă, în cazul în care la ședința de conciliere din 17 martie nu vor fi luate în considerare doleanțele lor. Amprenta de Onești