Dacă ieri – 21 martie – a fost sărbătorită  Ziua Internațională a Poeziei, ” O zi în plus de a cinsti și sporovăi despre vers, despre eliberarea prin rimă, despre patima și înflăcărarea cu care este scrisă și despre emoție.”(după cum frumos a notat într-un articol  -”Ai Poeziei Cuvântători” –  Cristina Apostol), să ne gândim acum, în plină criză Coronavirus, când  trebuie să respectăm și o ordonanță militară, la   două  cugetări ale  lui Goethe”Nimic nu valorează mai mult decât ziua de azi”; ” Nimic nu ne face mai necesari în lume ca iubirea ce-o avem pentru semenii noștri.” Ele au fost evidențiate de  Maricica Ouatu, o oneșteancă  ”asiduă căutătoare”  a  gândurilor  dumnezeești, pe pagina sa de pe o  rețea de socializare   ținându-ne la curent cu toate lucrurile! ”Legând”  Ziua Internațională a Poeziei (definită de Nichita Stănescu ” ochiul care plânge… lacrima ochiului celui care trebuie sa fie frumos, lacrima celui care trebuie să fie fericit”)  de ziua de azi prezentăm un grupaj de versuri  semnate  de  peste Prut  de Maria Negoița, din  localitatea Valea Rusului, raionul Fălești. Profesoară (considerând că ”cel mai frumos om este cel citind cărți”), mamă ( despre care spune că ”cea mai frumoasă mamă e cea cu copilul lângă ea”) dar și interpretă  de  muzică populară (ea urcând pe scenă pentru a bucura cu cântecele sale  pe iubitorii folclorului) , a adunat în versurile sale  deopotrivă  bucuria și tristețea, toate trăirile sufletului său.

 

  Acasă-n Moldova

 

Acasă-n Moldova  e viaţa frumosă

Şi vorba-i mai caldă  acasă la noi,

Când sunt  împreună surori şi fraţi,

Părinţii şi neamul, acasă-adunați.

Acasă-n Moldova, pâinea-i mai dulce,

Mai dulce  e apa  acasă la noi,

Nicăieri în lume nu e loc mai sfânt,

Acasă-n Moldova , e rai pe pământ.

Păduri şi izvoare, ne apără ţara,

Şi râuri, şi lanuri de spice aurii.

Aici ne e casa și  vatra străbună ,

Istoria, neamul și Limba română.

Cântece, hore, meșteșuguri frumoase,

Ne sunt un tezaur nemuritor,

Veniţi  moldoveni,  în ţară, acasă,

Veniți moldoveni cu iubire și dor.

Veniţi  să sfinţim  împreună  Moldova,

Prin muncă, prin fapte  și  legământ,

Căci ţara e una, şi limba e una, și mama e una ,

Pe-al nostru pământ.

Gândul ne poartă oriunde prin lume,

Oriunde plecăm, pe alte meleaguri,

Dar dorul de țară,de vatra străbună,

Cu Iubire de neam,  acasă ne- adună.

 

Al inimii ecou

 

Pe orice drum al vieții,

Oricând nu-i prea  târziu,

Să poți lupta cu-nțelepciunea vremii,

Mereu să-ţi aperi  gândul de pustiu.

Să vezi și-n mucegai flori de grădină,

Şi în cenuşă  aurul steliu.

Să-aprinzi  făclia  vieţii pe  pământ,

Cînd vei urca spre  treptele luminii,

S-ajungi  la stele strălucind,

S-aprinzi  flacăra sfântă omenirii.

S-asculţi  arcușul murmurând al vremii,

Să simţi urcuşul  cât e de grăbit,

Să înfloreşti în inima tăcerii,

Flori vii, nu de cristal sau de argint.

Să dăruieşti multă iubire,

Cu dragoste la infinit,

Să simţi  tăcerea  ca pe o lumină,

Şi sângele cum curge liniştit.

Să guşti din roua  sfânt-a dimineţii,

Şi din nectarul  dulce amărui,

S-asculţi cum cântă pulsurile vieţii,

Să simţi mirosul verde- albăstrui.

Şi  astfel  vei primi aripi de soare,

Şi fila vremii va-nflori din nou,

Va înflori şi spinii rupţi în două,

Vibrând al inimii ecou.

Căci viaţa este o avere,

O rugăciune, un  gând  sfânt,

Purtând  în ea  făgaş  răsfrânt,

Viaţa e freamăt de cuvânt.

Doar astfel  vei păstra  în suflet,

Lumina gândului curat,

Şi vei primi în dar veşmântul,

Cel  ce de viaţă este dat.

 

Maria Negoița a închinat un poem unui mare om de cultură din Basarabia,  dirijorului  Orchestrei ”Păunaș”  a Palatului de Cultură ”Mihai Volontir” din  Fălești,Valeriu Negri, care în cursul anului trecut, în plină putere  creatoare  a trecut  vămile cerului. Valeriu Negri  s-a născut în anul 1951 în satul Horodiște, din raionul Dondușeni. Studiile muzicale  le-a făcut la Școala de iluminare culturală ”Elena Sîrbu” din  Soroca – orașul în  care se află de veacuri  Cetatea de pe malul Nistrului a Domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare – și apoi la Institutul Moldovenesc de Stat al Artelor ”Gavriil Muzicescu” din Chișinău. La absolvire  i s-a atribuit  cinstea de a fi  conducător  al orchestrei de instrumente populare, astfel că și-a desfășurat activitatea în mai multe colective  profesioniste (”Mugurel”, ”Joc”, ”Fluieraș” – aici activând  sub conducerea lui Serghei Lunchevici, în cadrul Filarmonicii de Stat a Republicii Moldova). Să menționăm că Serghei Lunchevici a fost aproape patru decenii – până în 1995 când s-a stins  din viață – prim dirijor și director artistic al Orchestrei de  muzică populară ”Fluieraș” din Chișinău, despre el menționându-se  că  ”a cucerit inimile multor spectatori din întreaga lume începînd cu Birmania şi pînă în America Latină, din Africa şi pînă în Europa, indiferent dacă interpreta  <<Jalea ţiganului>> sau vreo piesă clasică”.

Destinul  dirijorului Valeriu Negri s-a legat de  Orchestra ”Păunaș” cu care a fost prezent la numeroase manifestări culturale din Basarabia dar și în Ucraina, Letonia, la Moscova. Orchestra ”Păunaș”, condusă de Valeriu Negri (ce cunoștea toate tainele multor instrumente muzicale), a concertat și în județul Botoșani. El a studiat ”averile uitate” ale folclorului (cântece,  colinde, balade, bocete), a  scos din anonimat  talente din popor, și  a lansat numeroși interpreți, cărora le-a transmis mesajul cizelării artistice. Valeriu Negri a avut alături, prin viață, un suflet puternic – al soției sale Ludmila – căreia i-a lăsat amintiri  nepieritoare! –  promovând mereu  valorile  baștinei basarabene. Iată  omagiul Mariei Negoița în memoria dirijorului Valeriu Negri, la a cărui plecare printre îngeri jurnalistul Tudor Năstas a scris:”Cei care l-au cunoscut se simt orfani, căci a fost împătimit de culoarea sunetului, dedicându-se plenar profesiei sale. Cântecul, instrumentul, muzica făceau parte organică  din sufletul său”.

 

Lăutarului vestit

 ( În memoria lăutarului vestit și dirijorului Valeriu Negri )

 

Plânge cerul de durere,

Plânge iarba în câmpie,

C-a trecut în veşnicie,

Omul muzicii şi-a gliei.

Clopotele bat întruna,

Lume multă se adună,

Să petreacă cu tristeţe ,

Printre stele cu mistere,

Un maestru,un lăutar,

Ce-a lăsat în amintire,

Doruri grele, fapte mari.

Plânge cerul,

Plânge neamul,

Plâng şi notele pe strune,

Clapele pianului şi-a acordeonului,

Plânge-n hohot de tristeţe,

De necaz şi de durere,

Omul muzicii, al artei,

A plecat în veşnicie,

Printre îngeri ,printre aștri

Şi-a lăsat în urma sorţii,

Lacrimi multe de tristețe

Cu dor mult și cu blândețe.

Se cutremură pământul,

De atâta plâns şi jale,

Un maestru, un prieten,

Un om bun , de omenie,

Nu mai este printre noi,

Ne veghează printre  stele,

Printre muzică şi ploi.

El se roagă cu-ndurare,

Cu credinţă şi iubire,

Pentru neam şi-ntreaga  lume,

Pentru pace şi lumină.

Şi se bucură în taină,

De copii şi de nepoţi,

C-au rămas să dăinuiască,

Muzica Impărătescă,

Muzica poporului,

Prin cuvântul Domnului,

Melodia dorului.

Fie-i  lumină la creştet,

Şi făclia muzicii,

Să învie-n veşnicie,

Prin credinţa Domnului.

Fie-i ţărâna uşoară,

Lăutarului vestit,

Îngerii să-i  fie-aproape,

În  rugăciuni  pomenit.            Versuri de  Maria Negoița