Valeria era foarte bine dispusă în ziua aceea. De obicei petrecerile n-o ademeneau, dar în acea ultimă zi de august, 2009 a acceptat să meargă cu părinţii la nunta unchiului Sergiu. Îi spunea inima, că în acea seară trebuie să se întâmple un lucru însemnat în viaţa ei. Avea 16 ani şi în duioşii ochi albaştri se aprindea o scânteie de dor.

Până a ieşi din casă, fata s-a mai uitat de câteva ori în oglindă, vrând să se convingă că-i stă bine în rochia albastră cu volănaşe, că părul blond buclat de la naştere e aranjat frumos şi floarea albastră din păr e la locul ei.

 

„N-ar fi frumos din partea mea să mă las sărutată din prima”

 

Era frumoasă, bat-o norocul! Si cum să nu-i tresalte inima lui Dumitru, fratele miresei la vederea unei asemenea podoabe?! Fără a sta mult pe gânduri, a invitat-o la dans. „M-ai fermecat, domnişoară! Cum te cheamă?”- a întrebat-o în timp ce o rotea în joc. Fata a lăsat privirile în jos şi, emoţionată i-a răspuns abia auzit: „Valeria îmi zice.” Aşa au făcut cunoştinţă şi au tot dansat dans după dans până dimineaţă. În mulţimea ceea de nuntaşi gălăgioşi, în larma muzicanţilor, vocea Valeriei avea o îndulcire caldă, ce îl ungea pe suflet pe flăcău. Când muzicanţii au anunţat ultimul dans, Dumitru copleşit de farmecul ochilor albaştri şi frumuseţea gândurilor revărsate în cuvintele Valeriei s-a prins din nou în joc cu fata, şoptindu-i la ureche: „E ultimul dans, Cosânzeano! Dă-mi voie să te sărut.” Copila bine crescută şi încă nesărutată de vre-un băiat i-a surâs zicând: „E prea devreme, Dumitru. Ne cunoaştem abia de câteva ore şi n-ar fi frumos din partea mea să mă las sărutată din prima.” Aşa o învăţase mama. Flăcăul nu a insistat. S-au despărţit fără să facă schimb de telefoane sau adrese, mulţumindu-şi reciproc, că au avut parte de clipe plăcute.

 

Între sufletele lor se făcuse o tainică înţelegere

 

Timpul trecea. Valeria îşi vedea de şcoală, Dumitru de munca lui peste hotare. Şi numai tainica înţelegere, ce se făcuse între sufletele lor le ţesea gândurile cu amintirea acelor clipe din seara când s-au cunoscut. Şi unul, şi celălalt retrăiau sentimentele încercate atunci, dar niciunul nu făcea următorul pas. Exact peste un an Valeria a plecat împreună cu părinţii la rudele din orăşelul Drochia. Acolo a întâlnit-o pe Cristina, verişoara lui Dumitru. Au vorbit de-ale fetelor, şi-au amintit şi de nunta de neuitat. În timp ce Cristina o lăuda că a dansat foarte frumos cu verişorul ei, Valeria cuprinsă de un viu neastâmpăr, i s-a destăinuit: „Ceva s-a aprins în sufletul meu atunci. Nu trece zi ca să nu-mi amintesc de privirile, de vorbele lui. Era ceva în ochii lui scânteietori… Ce era…” „Păi, uite îţi dau numărul lui de telefon, ia legătura cu el şi vei afla ce era!”- i-a spus Cristina. Nu i-a telefonat în seara aceea, era prea emoţionată, a făcut-o a doua zi dimineaţa: „Am vrut să-ţi aud vocea şi să-ţi spun Bună dimineaţa! Spune-mi ce mai faci?”… Din ziua ceea Valeria şi Dumitru au continuat la telefon şi pe internet vorba începută cu un an în urmă. Ore în şir îşi povesteau tot felul de întâmplări, vorbeau cu poftă de viaţă despre sentimente înălţătoare. Într-o zi Valeria a primit următorul SMS: „Acum câteva clipe am avut un vis. Se făcea că ne plimbam printr-un parc frumos. Şi eu păşeam lângă tine şi ascultam cum îmi bate inima în piept. Când am ridicat ochii să te privesc, un val fierbinte creştea în mine care mă mistuia. Am vrut să-ţi spun ce simt şi m-am trezit. Aici în odaia mea departe de ţară şi de tine parcă îţi auzeam şoaptele… E oră târzie. Tu probabil dormi. Noapte bună, puişor!”

Valeria, care mi-a înşirat povestea pe 12 pagini, scrie: „La ora ceea nu dormeam, mă gândeam la el. După ce am citit mesajul am simţit un fior care mi-a trecut prin tot corpul. I-am răspuns imediat: <<Şi pe mine mă arde un foc la inimioară. Noapte bună, ursuleţule!>> Peste câteva zile navigând pe internet am citit pe  <<Odnoklasniki>> (varianta rusă a Facebook) un alt mesaj foarte frumos de la Dumitru. Geografic ne despărţeau mii de kilometri, sufleteşte însă ne simţeam foarte aproape.”

 

Dumitru primeşte floarea inocenţei

 

În prima zi de iarnă a anului 2010, Valeria sta visătoare la fereastră, aşteptându-l pe Dumitru. Era o zi însorită, dar rece de decembrie. Fata ar fi vrut ca primii fulgi de nea să fie martorii întâlnirii lor şi era tristă că nu ninge afară. Peste câteva clipe a telefonat-o omul drag şi i-a alungat tristeţea. S-au întâlnit la cetate. Frumos ca în filme. Nerăbdător şi dornic de a o strânge la piept, iubitul a ridicat-o în braţe acoperind-o cu sărutări. Ea, fremătând de emoţie simţea cum inima e gata să-i spargă pieptul. „Ne-am simţit cei mai fericiţi din lume în acele clipe. Am hoinărit prin oraş toată ziua cu gândurile într-o dezordine veselă. Iar în amurg a început să ningă frumos. Ningea peste iubirea noastră cu tremur de gene şi şoapte fierbinţi. Cu sufletele ca în palmă, către miezul nopţii ne-am despărţit ca să ne revedem a doua zi. Iar în ziua următoare am plecat la Dumitru acasă. Era pentru prima dată când mergeam la un băiat acasă şi aveam emoţii mari. Nu ştiam cum o să mă primească mama lui. Dar mama lui s-a dovedit a fi o doamnă modernă şi m-a primit cu căldură şi ospitalitate. În acea seară am rămas la Dumitru acasă, iar noaptea următoare am împărţit-o cu el. A fost nemaipomenit! S-a întâmplat nefăcuta şi i-am dăruit floarea inocenţei dragului meu Dumitru. Am trăit din plin parfumul vrăjit al unei voluptăţi nemaisimţite până atunci. Fiorii dragostei treceau prin tot corpul, iar noi pluteam într-o destindere îmbătătoare. În acele clipe sublime inima-mi zvâcnea cu putere, iar gura cerea însetată sărutări fierbinţi. Subconştientul eliberat de frâul voinţei făcea minuni… De ce vă descriu toate acestea? Pentru că am înţeles, că adevărata dragoste se trăieşte într-o asemenea relaţie. Ştiu că multe fete vor să audă despre prima experienţă sexuală a cuiva. Eu am trecut misterul într-o beţie de sentimente şi a fost foarte frumos. Din clipa ceea am înţeles, că lucrul cel mai important în dragoste e să transmiţi ceea ce simţi şi ce vrei fără bariere, şi astfel te desprinzi de la pământ, pluteşti în cosmos şi îl vezi pe Dumnezeu în ochii celui care te iubeşte. Poate că sună banal. Dar acesta e adevărul. Sunt fericită, că nu am trecut prin tot felul de ispite, dezamăgiri, că mamele noastre ne-au înţeles şi ne-au încurajat relaţia…”

 

Doresc să fie împreună până la adânci bătrâneţi

 

Au trecut 9 ani de când Valeria şi Dumitru şi-au mărturisit sentimentele în faţa Altarului. Din marea lor iubire împărtășită reciproc s-au născut trei copii. Îşi mai doresc încă vreo doi ca să aibă cine le împodobi casa cu crinii luminii până la adânci bătrâneţi. O iubire sinceră şi frumoasă doresc şi tuturor cititorilor, îndemnându-i să nu le fie teamă să-şi exprime deschis gândurile, dorinţele, plăcerile, slăbiciunile, să nu le fie teamă să rostească formula magică „Te iubesc!” atunci când simt acest lucru cu inima şi să nu uite că drumul spre dragoste e pavat cu multe sentimente nobile. Să înțeleagă că adevărata fericire costă puțin, pentru că izvorăște din inimă, din gânduri bune și nu din averile materiale.

Sunt stabiliți cu traiul acasă. Locuiesc cu părinții Valeriei într-o ogradă. Nu și-au construit casă. Au modernizat casa părinților, iar părinții la rândul lor, și-au renovat saraiul (camerele de zi). Conviețuiesc în pace și bună înțelegere.

„Să aibă copiii bunei în preajmă în fiecare zi, cred că e un dar ceresc, o binecuvântare pentru care îi mulțumim Domnului în rugăciunile noastre”, a mărturisit în concluzie Valeria.             Nina Neculce, Ziarul Nostru, Soroca

Autoarea  acestui  reportaj -”articol de colecție”, Nina Neculce (prima  din stânga), în  frumoase clipe de iarnă!