TU,  TOAMNĂ…

 

N-ai unde să-ți ascunzi rugina, Toamnă!

Nici vuietul ce îți vibrează-n clopot,

Nici fuga precum caii negri-n ropot,

Nici picurii de ploaie, rece, doamnă!

 

 

N-ai cum s-ascunzi aroma de rășină

Nici floarea daliei ce lăcrimează,

Nici țipătul de păsări ce migrează…

Nu poți să te transformi într-o străină!

 

 

C-atunci, muri-vor vremurile-n mine

Și m-oi preface-n barcă plutitoare,

Voi fi luntrașului nemuritoare

Și-l voi iubi mai mult decat pe tine.

 Versuri  Ionica Bandrabur, Slănic Moldova. Ea este și autoarea  lucrărilor  ce ilustrează  ”RENDES – VOUS   DE   LECTURĂ” 

 

 

FULGI

 

 

Pe câmp cu fulgi de păpădie

Din sfere ce în vânt mlădie

Golind la fiecare sfera

Se umple calmă atmosfera

 

 

Și fulgii deși ca de zăpadă

Parcă de sus încep să cadă

Atunci când vântul se oprește

Și tu zâmbești dumnezeiește

 

 

Iar vara este ca și iarna

Ca un covor ce umple țarna

Ce și sub razele de soare

E limitat între hotare

 

 

Deși pe câmp se încălzește

Și nici un fulg nu se topește

Eu sunt deja topit de tine

În raze adolescentine

 

 

Și-s fericit că iar am harul

De a sări sprinten hotarul

Și să te strâng ușor de mână

Ca fulgii deși să mai rămână.       Versuri de  dr. Liviu Folea, Onești

 

 

 

ÎNDEPĂRTĂRI TOMNATICE

 

 

Singur în depărtări tomnatice

Cu vise ce nicicând nu mor

Asculți ecouri singuratice

Și desenezi frunze de dor.

 

 

Singur în depărtări tomnatice

Cu ochi înrourați de ploi

Admiri pădurile sălbatice

Și-aprinzi făclii de doruri noi.

 

 

Singur în depărtări tomnatice

Guști roua trandafirilor

Și –alini cărările buimatice

Cu pași tomnatici și fiori.

 

 

Singur în depărtări tomnatice

Tomnatic strângi la piept țărâna

Cu toamna-n inimă și-n suflet

Tomnatic strângi la piept cununa.  Versuri de Maria Nagoița, Raionul  Fălești – Republica  Moldova

 

 

 

Eternul meci dintre fericiți și nefericiți

 

Ani buni a ținut meciul grozav, echipa răsăriteană părea că nu are nicio șansă. În stânga și-n dreapta jucătorii ei cădeau la pământ de oboseală, de durerea rănilor sau pur și simplu renunțau. Adversarii erau aproape de poartă. Păreau că vor înscrie. Dar atunci ceva s-a trezit în inimile răsăritenilor.

Două echipe: în echipa dinspre răsărit atacanți tineri, voinici și deștepți, mijlocași părinții lor cu palmele bătătorite și mințile trudite, iar fundași părinții părinților lor pe ale căror fețe încă se văd urmele meciului trecut.  În echipa dinspre apus rânjesc mogulii îmbrăcați la patru ace, cu burțile lor ovale și care își țin în lese crocodilii îngrășați cu mâncarea furată de la echipa de la răsărit.

Nu sunt rezerve. Toată lumea joacă, în afară de cei micuți care încă se antrenează. Tribunele sunt pline de oameni cu limbi străine. Unii se bucură de spectacol, alții caută jucători buni pentru echipele lor. Meciul dinainte de acesta a fost înfiorător. Iar fundașii, care pe-atunci erau mijlocași și mijlocașii care erau atacanți știu cel mai bine. Echipa adversă era alta, dar avea același echipament. Hainii faultau fără nerușinare, însă nu s-a dat nici un penalty sau o lovitură liberă. Arbitrii erau de partea lor.

Ani buni a ținut meciul grozav, echipa răsăriteană părea că nu are nicio șansă. În stânga și-n dreapta jucătorii ei cădeau la pământ de oboseală, de durerea rănilor sau pur și simplu renunțau. Adversarii erau aproape de poartă. Păreau că vor înscrie. Dar atunci ceva s-a trezit în inimile răsăritenilor. Vedeau cum camarazii lor sunt duși fie cu targa, fie cu dricul. Până atunci le era frică să intre la oamenii în negru, căci aceștia îi puteau lovi tare, atât în piept, cât și în cap. Dar n-au mai suportat, fierbeau de dorința de a sfârși acest meci nedrept. A fost suficient ca unul să facă un pas înainte, că toți l-au și urmat. În sfârșit și-au dat seama că împreună îi pot învinge. Au contracarat atacul, au intrat la nesuferiți și le-au luat mingea. Și au contraatacat. Să-i fi văzut cu câtă putere alergau pe teren. Strigau de se cutremurau Carpații, se îndreptau către poarta apușilor mai ceva ca Amazonul către Atlantic. Au șutat toți deodată: fundași, mijlocași, atacanți, cu toată puterea lor. Și au înscris. Și au învins.

În sfârșit au câștigat, după atâția ani. Au făcut o horă cât țara lor de mare și-au chefuit îndelung. Dar, în acest timp, o altă echipă apare pe teren. Era o echipă cu fețe noi, însă cu aceleași chipuri. Ceilalți, bucuroși, au crezut că s-a terminat, că în sfârșit pot lua o pauză. Dar au lăsat garda jos. Au câștigat un meci, dar campionatul nu-i nici pe departe pe cale de a se termina. Atacanții au devenit mijlocași, mijlocașii fundași, iar fundașii au plecat, căci și-au făcut datoria.

Și așa am ajuns la meciul de azi. Dar ceva nu e in regulă. Mingea stă pe loc între mijlocași și fundași. Doar și-o pasează din când în când unii altora. Ei au jucat la timpul lor. Nu mai vor alt meci. Au uitat că-n fața lor stă o putere fragedă.  Dar ce-i asta? De ce pleacă mijlocași? De ce părăsesc terenul? Unii se duc la alte echipe care i-au văzut jucători inteligenți și au uitat de meciul lor, alții fac pauze ca să vadă mai bine din afară punctele slabe ale echipei lor, iar alții ca să aibă ce să le dea de mâncare atacanților. Dar ei au nevoie de părinții lor aici, în teren. Căci ei sunt fragili și slabi și cad cu ușurință în capcanele meschine.

Iar cei care încă sunt pe teren ce fac? Uită să le paseze mingea copiilor lor. Mijlocași! Nu vă lăsați copiii de cristal în bătaia furtunii! Iar atacanții? Se uită în tribune să vadă dacă cuiva îi place de ei și să-i ia de pe teren, să-i ducă la o echipă care să-i valorifice omenos. Se uită la reclame și la majoretele și „majoreții” puși de mișei. Li s-au dat ecrane murdare ca să nu mai vadă ce pun adversarii la cale. Ce tot faceți? Ridicați privirea din ecrane și uitați-vă pe culmile înalte să-i vedeți pe cei ce și-au dat viața pentru voi, pentru că ei știu că voi sunteți cei care veți conduce echipa spre victorie! Nu mai bateți pasul pe loc așteptând să fiți împinși de la spate. Duceți-vă la părinții voștri și la părinții părinților voștri și cereți-le să vă asculte și să vă dea mingea! Căci fără minge nu e gol, iar unde nu e gol nu e victorie.

Dar, achtung! Nu plecați bezmetici în atac de unii singuri. Nu o să puteți trece de burțile mari ale viclenilor, iar pentru crocodilii lor sunt în stare de orice! Adunați-vă, nu vă mai uitați pe margini, căci fluierul de început a sunat de mult! Ajutați-vă camarazii care nu știu ce să facă, nu râdeți de naivitatea lor arătând cu degetul. Ajutați-vă camarazii care au fost faultați și au rămas în teren. Nu treceți pe lângă ei ca și cum nu i-ați vedea! Fiți voi cârjele lor! Ajutați-vă camarazii care vor să dezerteze. Arătați-le că echipa voastră e mai frumoasă, nu cea a șogunilor. Nu-i lăsați să plece, ci strângeți-i în brațe și jucați umăr la umăr!

Mijlocașii si fundașii au mai trecut prin asta. Duceți-vă la ei ca să vă povestească cum au câștigat primul meci. Sculați-i pe cei adormiți si arătați-le că meciul a început! Duceți-vă la cel de lângă voi și-i spuneți: „Frate, trăim în vremuri furtunoase, dar împreună putem risipi nourii cei grei”. Probabil că vă-ntrebați: ,,Ce rost are? … meciul e ca și pierdut. Ei sunt bogați, iar noi săraci. Ei sunt puternici, iar noi slabi. Ei sunt deștepți, iar noi mai puțin. Ei sunt mai buni ca noi”. Nu! Ci voi sunteți cei bogați, iar bogăția stă lângă voi. Voi sunteți cei puternici, căci în voi este Împărăția Domnului, voi aveți puterea de a risipi norii, nu promisiunile goale ale mogulilor: „Dacă ne lăsați să câștigăm, vă vom face bogați și fericiți”.

Minciuni! Fericirea e în voi și în cel de lângă voi! Voi sunteți cei deștepți, de aceea hainii încearcă să vă adoarmă deșteptăciunea. Și mai că reușesc… Cei deștepți! Treziți mințile cele adormite. Cei văzători! Deschideți-le ochii celor orbiți! Voi sunteți mai buni ca ei! Iar ei știu asta, le e frică, de aceea încearcă fie să vă dea pe mâna altor echipe, fie să vă anestezieze. Nu-i lăsați! În minge dăinuie mii de locuri, mii de vorbe, mii de fapte vitejești, milioane de vieți care și-au dat ultima suflare pe teren încercând să înscrie împreună cu camarazii lor. În ea-s inimile și mințile celor ce-au jucat. Duceți-vă între mijlocași și fundași și luați voi mingea, dacă ei nu v-o dau. Apoi cu inimile și cu mințile voastre înaintați cu ea, căci mijlocașii și fundașii vor simți sub picioare pasul vostru și se vor trezi și vă vor urma. Apoi trageți cu toții deodată, cum au făcut toți cei de dinainte în meciurile lor și câștigați! Și nu vă hazardați… Singuri vedem cât de slabi suntem singuri. Împreună vom vedea cât de puternici suntem împreună. Toate ne stau la dispoziție. Însă noi trebuie să ne trezim și să le vedem pe toate. Căci cineva spunea: „Noi trăim în rai, doar că noi nu știm asta”. Să nu ne faultăm intre noi, că așa intrăm în hora lor urâtă. Nu strânge pumnul, ci mâinile colegului tău.

Chiar trebuie să ne ciupească nenorocirile ca să ne trezim? Iar atunci recurgem la un blitzkrieg și gata? Unii dintre noi se spetesc ca să câștige meciul ăsta, însă panourile publicitare nu ne arată asta. Pentru că cei înnegriți știu că asta va trezi șerpii cu cap de lup din noi. Meciul nu se dă între noi și noi. Ci între noi și ei. Camarazii nu vă sunt dușmani, chiar dacă adversarii ne fac să-i vedem astfel. Ce-i drept, uneori, din greșeală, ne mai lovesc. Dar avem nevoie de ei ca să câștigăm. De ce să nu le spunem: „Frate, te iertăm”? Să nu ne depărtăm.  Să mergem la părinți și bunici, iar părinții și bunicii să vină la noi. Căci ei știu artele meciului vechi, iar noi pe cele noi. Ei să le aducă pentru ca noi să le îmbunătățim. Ei să lase sapele străine deoparte, iar noi să lăsăm chip-urile străine deoparte măcar pentru o clipă și să-i ascultăm și ei să ne asculte. Să ne trezim și să deschidem ochii. Meciul a început și nu e gata.

Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să ne alăturăm celor care caută mingea, cultura și tradiția, identitatea noastră, căci fără ea n-avem nicio șansă. Unde nu-i minge nu e gol, unde  nu-i gol nu e victorie! Gurile acre au puterea neagră, puterea lăcomiei, dar în mâinile noastre stă puterea care să modeleze lumea după chipul Tatălui nostru. În mâinile noastre stă puterea care să creeze o lume în care știința și tehnologia vor duce la fericirea tuturor. Să ne unim și să înscriem! Cum au făcut cei dinaintea noastră. Apoi să ne pregătim pe noi și pe urmașii noștri pentru următorul meci. Deci? Ce spui, frate? Dar tu, soro? Ce sunteți? Fericiți? Sau nefericiți? Răsăriteni? Sau apuseni? Eu zic că-s un răsăritean fericit. Căci îmi sunteți frate și soră.     Alegorie  de  Andrei Ghilescu (fost elev al Colegiului Național ”Dimitrie  Cantemir” din Onești)

 

 

UMOR

 

 Copiii spun lucruri trăznite dar adevărate

– De la lume adunate și iarăși la lume date!

 

 De ce circulă sângele în corp?
Sângele umblă prin corp ca să îi prindă pe microbi și să îi înece.

 

La ce folosesc sprâncenele?
Sprâncenele folosesc ca să țină fruntea sus, să nu vină fruntea pe ochi.

 

De ce ne spălăm cu săpun?
Noi ne spălăm ca să dăm săpun în ochi la microbi.

 

Ce sunt amprentele?
Amprentele apar când punem mâna pe o clanță și ne rămân degetele acolo și le găsește poliția.

 

Ce este sufletul?
Suflet e când îți pune mama prăjituri pe farfurie și îi lași prăjituri și lu’ ăla mic.

 

Ce este tristețea?
Tristețe este când un om vine la altul și bea mult.

 

De ce se pun potcoave la cai?
La cal se pun potcoave ca să nu cadă calul pe spate, atunci când pune frână calul se înțepenește în potcoave.

 

Ce înseamnă cuvântul „modern”?
Modern e când vezi ceva frumos și e scump și n-ai bani.

 

Cum se face parfumul?
Parfumul se face din apă, dop și din parfum.

 

Cum se înțeleg păsările sau animalele între ele, dacă noi, oamenii, vorbim și de multe ori nu ne înțelegem?
Păsările sau animalele vin unele lângă altele și vorbesc în șoaptă și nouă ne spun numai „miau”.

 

Ce este timpul?
Timpul este o vreme care trece tot timpul.

 

Ce sunt buruienile?
Buruienile sunt niște plante folositoare doar lor.

 

Ce este acela un secret?
Secret este când nu trebuie să știe poliția.

 

Ce este zâmbetul?
A zâmbi înseamnă să râzi parcă în gândul tău.
A zâmbi este când niște oameni râd cu gura închisă, ca să nu deranjeze oamenii de la bloc.

 

La ce folosește steagul?
Steagul folosește ca atunci când veneau turcii peste noi, ei nu știau pe ce țară veneau și atunci noi le arătam steagul și după aia ei știau.

 

Ce aste acela un minister?
Minister înseamnă că te duci acolo să te răzbuni.