Avem o surpriză pentru numeroșii cititori care au urmărit și au postat comentarii la articolul ”De n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit!” (dedicat Gării din municipiul Onești) ! O dată cu publicarea frumoaselor rânduri așternute de Felicia Munteanu înserăm și cel mai recent comentariu la articolul menționat! ”Amprenta de Onești” vă urează lectură plăcută și… stați aproape că urmează și alte surprize plăcute!
Omul de când se naște și până moare călătorește în trenul vieții sale și oprește în diverse gări. În gara în care oprește omul la naștere se întâlnește cu părinții săi. Ei sunt primii lui prieteni, primii oameni pe care îi cunoaște. Și astfel omul pătrunde în Gara Mare a vieții sale, prin intermediul trăirii pe care o are acasă cu cei care-i sunt părinți.
Pe măsură ce trăiește în lume omul trece prin multe gări, în unele coboară, în altele nu, din unele își cumpără produse de tot felul și își înmultește bagajele, din altele nu. Astfel omul care trece din gară în gară nu prea știe în ce tren să urce și nici ce să facă pentru a merge pe o cale precisă.
Se poate spune că nimeni nu rătăcește dacă învață să facă doar lucruri utile celor ce sunt în tren cu el. Puterea de a dărui și altor călători din prea – plinul sufletului lor o au doar cei ce au ales să fie lumina. Și cum doar ei dăruiesc, doar ei sunt cei care dăruiesc bucurii înalte pe care știu să le prețuiască.
Bucuria unei călătorii în lumea luminii și împlinirii o au cei buni, darnici, altruiști. Condiția iubirii este una importantă pentru ca toți călătorii să se simtă confortabil.
Cel ce călătorește singur se simte separat de viață și nu poate parcurge drumul prea fericit. Cel care minte, se simte adesea legat de minciunile pe care le spune și uită dacă ceea ce spune este adevăr sau minciună, pentru că ajunge să confunde maștile pe care și le-a pus cu chipul lui.
Călătorii ce sunt în lumină pur și simplu știu care este cel care nu spune niciodată adevărul. Astfel în tren se crează compartimente separate, cei buni călătoresc în compartimente separate de cei răi și mincinoși. Trenul are și vagoane de dormit, dar și vagoane clasa întâi și clasa a doua. În vagoanele clasa întâi călătoresc avuții, cei ce au bani și putere și care se așează în vârful societății. Cei ce călătoresc în vagoanele de clasa a doua caută mereu să facă ceva pentru a trăi mai bine. Unii dintre aceștia chiar reușesc să se autodepășească și să treaca în vagoanele de clasa întâi.
Cei ce încep călătoria în vagoane de clasa a doua se împart în două categorii: cei ce știu să trăiască în lumină și caută mereu lumina și cei care sunt în întuneric.
Cei ce știu să trăiască în lumină sunt calmi, liniștiți, bucuroși de tot ceea ce întâlnesc în drum. Ei învață mereu să fie aproape de ceea ce este cu adevarat important pentru ei și pentru prietenii și dușmanii lor. Ei sunt cei ce țin lumea pe umerii lor. Cei ce caută lumina sunt cei ce au aspirații înalte pe tot parcursul călătoriei. Ei se străduie continuu să iasă din propia lor neputință și așa să ajungă în vagoanele de clasa întâi.
Destul de mulți cad și cei care rămân în lumina îi ajuta. Drumul lor este plin de ocolișuri și urcușuri și adesea de opriri fără sens.
Între cei care sunt în lumină și cei ce caută lumina sunt cei aflați în întuneric. Ei sunt cei care îi impiedică și pe unii și pe altii să meargă pe drumul lor. Ei sunt dușmanii care nu pot deveni prieteni, dar care sunt în număr din ce în ce mai mare.
Se pare că între aceste trei categorii de calători mai sunt și alții – muștele, câinii de pază, dar nici pisicile nu lipsesc. Muștele adună gunoiul din vagoane și- l depun în locuri de ele știute… Câinii îi păzesc pe cei bogați și pe cei săraci cu același devotament iar pisicile adună tot răul de pe călători.
Și astfel toți călătoresc împreună. Unii merg din când în când în vagoane de dormit pentru că au nevoie de odihnă pe drumul lung pe care călătoresc. Așa toți călătorii merg cu același tren, sunt împreună cu interese diferite, cu viziuni și posibilități diferite asupra vieții. Ei nu pot călători separat pentru că au urcat din gări diferite în același tren.
Lupta lor pentru o călătorie mai bună se desfășoară în planuri diferite. Puterea celor ce nu au nici măcar cadența unui suflet curat este departe de a aduce beneficii călătorilor trenului.
Cei înegurati indispun, cei bogați nu comunică – se consideră superiori. Și astfel într-o călătorie de o viață toți călătorii își ocupă locurile pe care le merită. Și cum toți au biletul pe care l-au cumpărat din gara în care au urcat, ei călătoresc atât cât au plătit, unii reușesc să-și prelungească traseul iar alții coboară mai devreme. Trenul însă merge mai departe cu călătorii care rămân în el. Nu departe de trenul vieții este întotdeauna trenul morții…
Harul înțelepcunii îl au cei vii, când ajung în lumină, dupa ce trec prin gări și halte importante. În marea gară pe care scrie Cunoaștere oamenii se adună și caută puterea creației… unii o caută și nu o găsesc, altii o află dar nu vorbesc despre asta.
Așa stau lucrurile cu toți călătorii trenului și cu toți ceilanți mici călători, cu aceia ce- i ajută pe călători să fie mai liniștiți, mai răbdători. Lupta dintre cei care știu și cei care vor să afle este și ea dură.
Când unii călători coboară fără a-i anunța pe cei cu care călătoresc se varsă multe lacrimi și e multă durere. Când unii vin fară să fie doriți și urcă în tren nu sunt primiți cu bucurie. Destul de mult se chinuie să-și găsescă prieteni care să-i ajute să devină oameni. Între cei care urcă și cei care coboară nu e întotdeauna un raport foarte stabil. Uneori urcă mai mulți decât coboară, alteori invers, în funcție de anotimpul prin care se face călătoria. Pasagerii unui tren pot fi uneori mulțumiti, alteori nu, dar toți depind de lumina pe care o primesc și de modul în care se adaptează la călătorie. Cantitatea de rău și de bine făcută în viață contează cel mai mult. Pentru unii călătoria este mai lungă, pentru alții mai scurtă.
Sunt multe detalii de dat despre viața unui om dar ”gara și trenul” sunt cele două repere ale vieții omului cu maximă importanță. Gara e locul în care omul s-a oprit și trenul e mijlocul lui de transport prin viață. Asa e omul, o ființă care trece cu trenul vietii sale, prin gările prin care alege să treacă. Articol de Felicia Munteanu
VERSURILE DE LA FOTO 1 SUNT SCRISE DE POETUL TRAIAN DORZ, CARE A FOST ÎNCHIS PENTRU CREDINȚĂ 18 ANI
Comentariu postat azi 20 ian. 2022, la ora 16.05
) incat prin anii ’70 calea ferata era electrificata iar locomotivele cu abur erau ….legendă!