În seara de 13 aprilie 2022, pianul din Casa Bacovia a readus la viață atmosfera de salon boem de odinioară.

Sub mâinile artistei Ozana Kalmuski Zarea, clapele de fildeș au vibrat îndelung. Seara a fost dedicată amintirii scriitorului Doru Kalmuski, evocat și printr-un scurt documentar despre viața și opera sa. El s-a stins din viață în 2018 însă nu a plecat dintre noi.

Scriitorii Viorel Savin, Dumitru Brăneanu, Th. George Calcan, prof. dr. Ioan Dănilă, Petre Isachi l-au omagiat pe Doru Kalmuski, prin amintirile povestite cu farmec, cu nostalgie, cu umor.

„În salonul plin de vise,

Iubita cântă la clavir…”

    Situată la antipodul operelor intelectualilor noștri preaminunați care oferă oricând, oricui – un citat, un sfat, o bătaie pe umeri, cartea aceasta (”Mesaj către manechine” de Doru Kalmuski),  este o carte care se trăiește. Doru Kalmuski scrie paroxistic. Așa cum trăiește. Deautomizat. Decondiționat. E destinul său. Exigențele sale ancestrale, modelele din patrimoniul ereditar.

E o carte care se trăiește, care se citește nu cu stiloul, ci cu bucuria libertății de gândire în mână. Nimeni nu trăiește nedomesticit, neadaptat, deci toți avem la pachet porții mai mari ori mai mici de lașități, momente de simulare. Diferența este că unii recunosc asta, alții se exclud cu fervoare, arătându-i pe ceilalți cu degetul.

Personajul principal este impostorul. Acest specimen duplicitar, „simulând grandoarea” – cel mai prețios produs de „macerare și maturare a fermentației sociale”. (…) Cartea va aduce atâta bucurie câtă lumină, viață e în fiecare. Câtă disponibilitate spre autentic mai există. Și unde aceasta lipsește, va fi cutremur. Cutremur, pentru că oricât de adormit, anesteziat ai fi, nu se poate să nu te recunoști un pic. Să-ți vezi adică spaima de anonimat prin punerea în pagină a gloriei aclamate de alte manechine. Să-ți intuiești depersonalizarea, starea de papagal repetând neobosit marote lingvistice. Ori starea de intelectual rafinat, competent, tobă de citate, scriind cărți prin adiționare. Intelectual fad, incolor, inodor(în fapt), trăind într-un borcan și folosind cuvinte ce „agonizează” prin reviste „cu ștaif”.

Da, cartea aceasta detectează, deconspiră, scoate la lumină tot ceea ce e necrozat, mucegăit, fisurat, găunos. Cum puține cărți o fac.

Pe scurt, va frisona, va răscoli spiritele băgate până la gât în certitudini, acei „culturalnici” ce iradiază nu-i așa? nu știu ce iradiază dar asta se tot spune că fac.

Dar asta e o utopie. Oricum, lui Doru Kalmuski îi plac utopiile pentru că ele își permit să eludeze fisurile și surogatele. Sunt „enclave ale spiritului”, asemenea călugărilor tibetani.

      Prof. Cornelia Ichim-Pompiliu  prozator, critic literar,  Articol apărut în  ziarul ”Deșteptarea” (Bacău) în ziua de 22 mai 2018