Lecturi afective - De-a scrisul… - Amprenta de Onesti

Lecturi afective – De-a scrisul…

Lecturi  afective  –   De-a scrisul…

UN   ARTICOL  DE  PROF.  ARISTOTEL  PILIPĂUȚEANU

 

Prejudecata conform căreia scrisul pentru copii este un lucru simplu se infirmă chiar în momentul în care poetul ia condeiul în mână spre a se adresa celor mici, dar și celor mai exigenți cititori. Căci, dacă la început, puiul de om  repetă inconștient și fermecător, legănat mai mult de ritmul incantatoriu decât de idee, eterna poveste a cățelușului cu părul creț și a pisicuței cu fundă roșie, ulterior pretențiile cresc și se afișează direct, fără menajamente, nefiind absolvit nici chiar împăratul dându-se în spectacol despuiat. În plus, este necesară o doză serioasă de talent, căci din puzderia de versificatori fără har, rar se disting pentru posteritate însemnate repere, de altfel poeți autentici, gen G. Coșbuc, Gellu Naum ori Marin Sorescu. Se mai observă că lirica feminină, firesc fapt explicabil, are mai multă priză la cei aflați pe drumul inițierii în literatură și câteva nume, Elena Farago, Nina Cassian, Ana Blandiana sunt semnificative în acest sens. Dar cum timpul nu așteaptă, vin succesiv înnoiri de formă și fond, dar mai ales valuri de tineri creatori care își încearcă norocul pe marea literelor cu suple ambarcațiuniarborând pavilionul speranței.

Maria Ilie, născută în 1998, a studiat la renumitul Colegiu Național „Dimitrie Cantemir” din Onești, a absolvit Facultatea de Litere la Brașov, cu un masterat în Inovare culturală și își continuă în prezent formarea de noi competențe și oportunități ca studentă în medicină. Medaliată la numeroase concursuri literare, a urmat stagii de pregătire în varii domenii cu profil artistic, în țară, dar și în străinătate. Este pasionață de pictura pe sticlă, cu prezență în expoziții, artă fotografică, lectură, călătorii și… apicultură. Premiile pentru creația literară le-a obținut în paralel cu o bogată colaborare, peste o sută de poeme, cu diferite publicații. Debutul publicistic l-a înregistrat la vârsta de 9 ani, iar cel editorial, volumul „Frânturi de cer”, Editura „Enesis”, Baia Mare, 2016, la 18 ani. A fost inclusă în volumul colectiv „Dintre sute de catarge”, editat de Cristina Ștefan la Bacău în 2016 și în „Antologia poeților trotușeni”, coordonată de Valentin Rădulescu la Onești în 2019.

La 24 de ani, în plin avânt creativ efervescent, Maria Ilie simte nevoia unui epilog la prima parte a carierei sale pe plan literar. Închide într-un sipet aurit poezia vârstei îngerești, căci treptele juneții, instinctul artistic și gustul estetic o îndeamnă spre alte orizonturi. „De-a cititul”, volum de poezii pentru copii, transfigurează trăiri și emoții din dimineața vieții, comunicate cu sinceritate, patetism și bucurie.

Amplul poem „O poveste dintre stele”, sub aparenta simplitate a versurilor octosilabice grupate în distihuri, catrene, sixtine sau octave, cu rimă împerecheată, ascunde sensuri mai profunde. Sunt preluate productiv cunoscutul mit al Zburătorului, superstiția stelei căzătoare, numele Anei lui Manole, agerimea de minte a celui mai mic dintre cei trei frați ai basmelor tradiționale, iar obiectivul salvat îl constituie fetița cu chibrituri, eroina lui Andersen.

Alegoric, jucăriile („Dragi păpuși, dragi ursuleți, / Orologii, monstruleți, / Cești de ceai, căluți, ponei, / Iepurași și cozi de zmei…”) reprezintă lumea cu toată complexitatea ei, incusiv dilemele și disocierile de ordin moral: „Cum arată fericirea, Ce frumoasă e iubirea, // Zâmbete, dar și suspine, / Ce e rău și ce e bine; / Ce-i păcatul, suferința, / Adevărul și credința…”. Zămislirea astrelor cerești devine prilej de valorizare a ingeniozității poetice: „Se mai spune prin sisteme / Că la multă, multă vreme, / Luna noastră-n ziua mare / Îl acoperă pe Soare, / Iar cât stau ei față-n față, / Multe stele prin viață”. Dispariția unei stele de pe boltă generează viziuni cu mari cataclisme cosmice, atenuate în comunicare prin pitorescul versului și substituire metaforică: „Dacă viața se prelinge / Și speranța i se stinge, / Steaua de pe cer pălește / Și alunecă orbește, / Absorbindu-se în Soare / Sau pierzându-se în mare”. Redactat sub formă dramatică în versuri, poemul poate fi reprezentat scenic sau cinematografic.

„Cântecul florilor” reprezintă o delicată lecție de inițiere în fabuloasa lume a naturii. Păpădia, cicoarea, bujorii, magnoliile, regina nopții, ba chiar și „fluturi gri” ori „moliile mute” sunt pe rând vizitate, descorindu-li-se inefabila grație. Interesantă este imagistica încărcată de muzicalitate: „casele par priponite în ceață”, „locurile cele mai frumoase / În cuibul unei berze, pe hornul unei case”. Intruziunea modernității citadine se realizează subtil: „Și, obosiți fiind, vom lua o adiere / Să ridicăm comanda făcută pentru miere”.

În alt poem, răsăritul Soarelui, fenomen de câteva minute, perpetuu în actualitate, este văzut, în manieră strict personală, ca subiect de legendă. Senzația este mai degrabă de pastel al faptului zilei prin spectacolul matinal abil transfigurat: „stele de bolta rotundă se-anină”, „luna adoarme cu bolta în gând”, „goluri lăptoase” îngurgitează avid „fuioare de cer”.

În finalul volumului apar câteva jocuri cu caracter interactiv și timbru preponderent umoristic. Un „Exercițiu” redă aglomerația veselă și dinamică a străzii. Fructele din piață, personificate, oferă spectacolul panoramic al înghesuirii în plasa cumpărătorului.

Sugestiv ilustrate grafic, poemele Mariei Ilie alcătuiesc o carte de învățătură utilă în educația celor mici. Dar în același timp ele ilustrează copilăria fericită de care tânăra autoare a avut parte și talentul de a o transfigura. Transpar, progresiv afirmate, latențele unei poete cu reale disponibilități: ușurința versificării, manevrarea atentă a vocabulelor, fantezia prodigioasă, menținerea echilibrului între vis și realitate, menit să ocolească echivocul supărător sau obscuritatea. Rămâne să vedem cum vor fi valorizate aceste disponibilități acum când poeta va aborda marile teme: natura, dragostea, viața, moartea, divinitatea, inexorabila trecere a timpului…

Nu ratați partea finală în care autoarea își face o autoanaliză mai mult decât pertinentă, severă chiar, a propriei creații. Lista bogată a poeziilor-model din lirica românească, dar mai ales lectura lor bine digerată, face inutilă indicația ce se dă îndeobște poeților tineri de a citi cât mai multă poezie contemporană. Modalitățile de lecturare, perfecționate prin studiile universitare, acuitatea posibilităților de investigare a textului, acuratețea consemnării observațiilor scot în relief o altă vocație, cea de critic literar a Mariei Ilie.

Talentul nativ, structura sensibilă a ființei combinate cu spiritul critic, exigent și travaliul intens în prelucrarea artizanală a cuvântului, justifică așteptările optimiste privind evoluția Mariei Ilie în contextul literar actual.

 

Sfatul jucăriilor

 

 

Toți s-au strâns cu mic cu mare

La solemna adunare

Să decidă cum și cine

Ar acționa mai bine.

 

 

 

 

„Stați un pic, nu vă pripiți!

Cred că sunteți cam grăbiți!

Noi, ghetuțele murdare

Știm cum este pe trotuare.

 

 

 

 

Ceata noastră, chiar unită,

Repede ar fi strivită.

Și chiar noi, atât umblate

Nu știm merge descălțate.”

 

 

 

 

„Nici eu nu merg singurel,

Cât sunt eu de Martinel.

Printre voi, mă mișc întruna

Dar în rest, mă ia stăpâna.

Tu, Căluțule de lemn,

Mergi la trap fără îndemn?”

 

 

 

 

„Voi mă știți când mă cabrez

Și viteaz mă balansez,

Însă cum puteți vedea,

Nu prea pot înainta

Cu mișcarea de război:

Înainte – înapoi.”

 

 

 

 

„Așadar și prin urmare

Mai avem doar o scăpare:

Vom merge și vom trezi

Unul din cei trei copii!”

 

 

 

 

„Așa este, Doroteea!

Este splendidă ideea!

Să ne ducem la Stănică!

De nimic nu-i este frică!”

„Nu i-o fi, dar țineți minte

Cum punea în fluturi ținte?

Fiecare cred că știe

Lipsa lui de omenie:

Ochi pierduți, bucle tăiate,

Sau hăinuțe aruncate…

 

 

 

 

Nu mai rămânea nimica

Dacă nu cosea mămica!”

 

„Ai dreptate, Șoricică…

Nu e potrivit Stănică!”

 

 

 

 

„Să ne ducem la Irina

Poreclită Gospodina.

Este harnică, atentă

Și cea mai inteligentă.

A citit povești cu sute…

Sigur o să ne ajute!”

 

 

 

 

„Chiar de pare sufletistă,

Uneori e egoistă

Și mi-e teamă că pe stea

O va vrea doar pentru ea

Și-o va ține în sertare

Ca pe-o piatră oarecare.”

 

 

 

 

„În dulap, cine nu știe?!

Ascunsese-o scoică vie!!

Ca pe Ana s-ajutăm,

Nu se poate să riscăm!”

 

 

 

 

„Așadar, mai e Ionică.

Nu ne bate, nu ne strică,

Nu ne-ascunde prin sertare.

Chiar de nu e el prea mare,

Dacă judec obiectiv,

Este cel mai milostiv.”

 

 

 

 

„Ana, cum să procedăm?

Cui în grijă să te dăm?”

„Doroteea să ne spună

Care inimă-i mai bună.”

 

 

 

 

„Ați vorbit cu iscusință

Cât mai bine cu putință!

Ca în orice basm străbun:

Cel mai mic e cel mai bun.

Iar cu-această chibzuială

Am o mică bănuială:

Dintre toți cei trei copii

Numai el ne-ar auzi…”

 

 

 

 

„Atunci nu mai zăbovim

Mergem toți să îl trezim!

Când va auzi de stea,

Sigur o va ajuta!”

 

 

 

 

Nimeni nu s-a întrebat

Cum să urce toți pe pat.

Și în miezul disperării

Se-auzi glasul salvării –

Desen koala

 

 

 

Le vorbea o voce mică

Chiar din patul lui Ionică:

 

 

 

 

„Eu sunt koala Dan Bibescu

Poreclit mai simplu Escu,

Să v-ajut nu-mi vine bine

Că uitară-ți toți de mine…

Dar să nu mă credeți rău,

O să îl trezesc chiar eu!

Și-i voi povesti îndată

Toată treaba întâmplată.”

Versuri de  Maria Ilie

Distribuie articolul!