Vibrație și  voluptate

Prof. Aristotel Pilipăuțeanu

 

”Poeme în filigran”

 

Cel de-al unsprezecelea volum, dacă numărăm bine, apărut sub semnătura lui Alexandru Dumitru este o antologie  alcătuită  de Constantin Dram la Editura ”Limes” din Cluj Napoca sub auspiciile unei autorități în materie de poezie, Mircea Petean. Potrivit celor doi editori, selecția și ordonarea poemelor a ținut cont de firescul elegant al rostirii poetice, tandrețea comunicării, discursul  îndrăgostitului de nunta cosmică. S-au reliefat  orgoliile proprii  unui constructor de edificii necunoscute, care dau impresia de vecinătate a misterului, dar și rătăcirea în jocul cuvintelor, poetul fiind uimit el însuși de spectacolul pe care l-a provocat. Într-adevăr, propunându-și o eternă alergare, încrustând metaforic inedite construcții, Alexandru Dumitru (în foto 2) atinge cu delicatețe laturi sensibile ale temelor lirice majore. Dragostea reprezintă pentru el umbră tăinuită gingaș în adolescență, un dans cu vibrația  speranței. Capacitatea de a  concretiza  inefabilul este prodigioasă: ”Ce frumos umăr / Așezat încercuirii / Precum numele // Ce tânără te conturezi /  Cu transpirația în rouă /  Lustruind nesăbuința”, sau ”Pe umerii  fecioarei /  Ziua se-neacă în roz / și provizoriu formele / Savurează lumina”. Patimi multe înlănțuiesc  sufletul  însetat de liniște.  Fiecare dorință forțează  ”gratiile căptușite / cu prea  multe spații”, inima împrumută convulsiv tupeul tobelor ancestrale. Finalmente însă ”mișcarea oftând  / își înțelege conturul” Și iată  liniștea visată, primită în dar la masa tăcerii și transfigurată într-un sugestiv ”Pastel”: ”Tăcere în strana pădurii… / ard culorile verzi de ploaie, / se-mbracă cerul secând apele / pământul cămașa își despoaie”. Împăcarea este văzută ca o simbioză a esteticului cu senzualul sau ca un somn paradisiac stimulat de superbe arome. Pentru cel agresat de sentimente, sensibilitatea este o primă coordonată a percepției metafizicului, operație delicată, căci ”numai fluturii înțeleg / dragostea aerului / pentru miresme” și  puțini sunt aceia care pot sesiza o ”nuanță purtătoare de iriși”. Dumnezeu  fiind ”în mine și cu noi”, poetul se lasă cu voluptate sedus  de spectacolele  exterioare și interioare ale ființei. Încercând  forța unui gând infantil, trăiește senzația de a fi împărat sau erou mitic. Se crede în stare a măsura eternitatea. Dar o întreagă armată  de făpturi coșmarești îi echilibrează trăirile:”himere sub care / pândesc contrariați călăii”; ”demoni ce afumă pictura pereților”.

Se înțelege  ușor că, în poezie, pactul cu iluzia face parte din regula jocului. Sufletul ars pe rug, ochii distruși de flacăra pasiunii, umbra înșelătoare  a  dorinței  trebuie acceptate ca niște condiții sine qva non ale comunicării  și integrării sentimentale și spirituale. Pentru Alexandru Dumitru, viața însăși este o împletire de dramatism ironic și burlesc. Eul poetic peregrinează prin lume purtându-și frântura de geniu, autoamăgindu-se  cu imitații, tentat de împărăția poftelor, surclasându-le prin  liniștea trudnic obținută, prin forța de a-și asigura identitatea cu sine însuși:”Poetul nu plânge, / își primește metafora”. Cu versul ”răstignirea mea pe crucea poeziei”, Alexandru Dumitru  pare a fi făcut mărturisiri complete.

”Siesta  unei amfore”

Diversitatea poemelor reține atenția: poemul manechin, poemul acuarelă, miniatura, algoritm, refren, creuzet, rugă, balans, crochiu și așa mai departe. Arta poetică o regăsim în ”Empatie”.  Emițătorul caută cu orice preț, mizând pe complicitatea cititorului, intrarea în rezonanță: ”melodia inundă / numai urechile mele / și nu știu cum să fac / s-auzi  zâmbetul acela de viespar dulce ”. Cu alegerea potrivită, receptorul va decodifica desigur mesajul: ”vei înțelege  de ce  melcii / au adormit în sughițuri /  de ce rândunelele au lăsat  / bănuții reîntoarcerii  la cuib”. De la  un volum la altul Alexandru Dumitru face pași progresivi. Metaforele sale, plasticizante sau revelatorii capătă densitate: ”bezmetic sângele imită macii”, ”chipul suferă de  stres în toate oglinzile”, ”în hamuri de stele ”, ”mirarea numără secundele”. Paradoxul (”cum și-ar dori femeile, /  să-mi învelească trupul / cu ciulini tandri”) alternează cu  exprimarea aforistică (”Fantezia menține fiorii / în rama unui adevăr  siluit” sau ”În teaca memoriei / încap mai multe iubiri / așa cum la o singură oglindă / se piaptănă mai multe femei”). Definițiile poetice se revarsă din abundență: primăvara este ”bisturiu străveziu  / inventat de un mugure”, Carul Mare ”plimbă  muritorii / de la un  secol la altul”. Obiecte  banale  capătă  inedite conotații: ”Într-o  călimară mai toate / cuvintele mele / zac la macerat stânjenei”. În alt loc asistăm la ”siesta unei amfore”. Concentrația limbajului este maximă: ”La nuntă / alunele coapte-n corsete verzi, / sâni  albi / în pieptul unei fete”. Înscriindu-se în  lungul șir al trăitorilor  de pe Tazlău, care –au schimbat cu mintea și cu brațele fața locului, Alexandru Dumitru  este  expresia  ultimă  (deocamdată) a sublimării suferințelor seculare  în floarea rară  a poeziei. De la prozaicul grai chtonic, a suit arghezian la performanțe stilistice demne de remarcat: ”Presimțiri urcă  toamna-n corole”;” încarcerat de soartă”; ”trezirea dulce / cizelată de amin”. Nu ne putem abține  însă a remarca  faptul  (am mai făcut-o comentând  volumul ”Poeme de zestre”) că Alexandru Dumitru  caută modernitatea și acolo unde nu-și are locul, el intenționând  să fie abscons, pășind pe urmele suprarealismului, căutând imagini  incongruente. Astfel obnubilează fluxul firesc, debordant al talentului  său cert.

Cu o condiție grafică  excelentă, într-o ținută voit elegantă, volumul ”Poeme în filigran” constituie și un semn de respect pentru cititorul sensibil dar și pentru  poezie ca mod de existență și de revelație în lume. De pe ultima  copertă a acestui volum ne privește, cu un zâmbet sincer, deschis, un om fericit. Un om deplin realizat în viață și în poezie.

       * Cu deosebită bucurie  anunțăm faptul că  la Bacău astăzi 23 iulie, (de la ora 17.00 în Grădina Casei George Bacovia), poetul Alexandru Dumitru va lansa un  nou volum de poezie – ”Asta e și ideea”. Lansarea are loc sub auspiciile CENACLUL „GEORGE BACOVIA” al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România.

Empatie

 

Toamna îmi cântă în oase

 

ție  mă destăinui

pentru că melodia  inundă

numai urechile mele

și nu știu cum să fac

s-auzi  zumzetul acela de  viespar dulce

topindu-și ceara

în scorbura nepotrivită.

 

Dar dacă tu ai să alegi

câteva frunze fluierate de aceeași toamnă

și le așezi pe rană

în așa fel încât  nervii

să cedeze la sunete

vei înțelege de ce melcii

 

au adormit în sughițuri

de ce rândunelele au lăsat

bănuții reîntoarcerii în cuib.

 

Dar dacă nu  vei reuși

nada, împletitura unor fire

încă verzi și îndrăgostite

ori cu privirea  să îneci biruința

sfidătoare a zilelor  reminiscente

vei afla de ce

miresmele  obosesc alergând, alergând

spre norii de zăpadă.

 

Dar dacă tu ai uitat

cum zodia îți numără pașii

rotind arsenalul cu bucurii și tristeți

ca să plătești fiecărei clipe diurnă

banalele treceri – netreceri

îndeamnă-te la cugetare

ușor, ușor vei calma rătăcirile nervilor

toamna să-nceteze muzica în oase.   Versuri de Alexandru Dumitru

*