În acest anotimp al crizantemelor, azi 12 noiembrie, 60 de flori s-au adunat în buchetul vieții Nadiei Comăneci, marea gimnastă oneșteană care a cucerit lumea. Printre multele întrebari care i-au fost adresate marii campioane mondiale – în urmă cu 10 ani, la împlinirea vârstei de 50 de ani, una a fost inedită: “Ar fi putut Nadia Comăneci să existe la nivelul cunoscut dacă nu ar fi fost exigența și profesionalismul antrenorului Bela Karoly?” Acestei întrebări, adresate de reportera Astrid Popa, Nadia Comăneci a raspuns: “Istoria a fost scrisă și nu o putem modifica. Este adevărat că toți avem nevoie de cineva care să ne descopere și să ne șlefuiască, altfel rămânem «un carbune» care avea posibilitatea de a deveni un diamant. Pentru a obține un anumit lucru trebuie să muncești, să accepți anumite rigori, să te dăruiești total acelui scop, indiferent de restricțiile care ți se impun”. Ca o “privire în urmă” în interviul acordat reporterei Astrid Popa, Nadia își amintește și de primul ei antrenor, Marcel Duncan, menționând: “Îi datorez foarte multe pentru că primele exerciții le-am făcut într-o sală improvizată, a soților Simionescu, unde exista o bârnă și niste paralele. De la trei ani am început să merg la sală, unde profesorul Marcel Duncan a avut multă răbdare cu mine și prin joc m-a învățat primele exerciții de gimnastică”. Asemenea unui arc peste timp, la 18 iulie 1976, pe atunci in vârstă de 14 ani, Nadia Comăneci uimea lumea, luând la Montreal prima nota de 10 din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice. Atunci Nadia Comăneci a intrat în istorie drept prima sportivă cu un exercitiu perfect. La Montreal ea a cucerit trei medalii de aur (la individual compus, la bârnă și paralele), o medalie de argint cu echipa României și o medalie de bronz (la sol). Vorbind despre perfecțiune, Nadia Comăneci consideră: “Nu cred că putem atinge perfecțiunea, dar putem încerca să ne apropiem de ea!”
De la Skien la Montreal
În activitatea sa sportivă, au rămas ca borne Skien (Norvegia), mai 1975, la Campionatele Europene de Senioare, unde o tânără gimnastă de 13 ani și jumătate, debutantă în activitatea competițională de vârf, învinge cu mare autoritate adversare de talie mondială și europeană, câștigând titlul de campioană absolută a continentului și alte trei medalii de aur și una de argint la finalele pe aparate. Aceasta nu era alta decât gimnasta româncă Nadia Comăneci, a cărei apariție în marile competiții a fost socotită ca o adevarată senzație. “De la primele sale întreceri Nadia Comăneci a fost și a rămas, timp de aproape un deceniu, o gimnastă care a impresionat specialiști și spectatori prin mișcarea ei de o inegalabilă frumusețe, prin virtuozitatea exercițiilor prezentate, prin tehnica impecabilă și dificultatea elementelor acrobatice. Nadia Comăneci a creat mișcări care ii poartă numele în Codul international de punctaj, ea a fost cea care – după cum au remarcat specialiștii – a ridicat mișcarea la rang de perfecțiune, a făcut din gimnastică artă. Nadia Comaneci a participat la competiții de cea mai mare dificultate, înscriindu-și de fiecare dată numele pe lista învingătorilor. După ce la Skien a câștigat primul titlu de campioana absolută a Europei, ea a repetat performanța la următoarele două ediții ale competiției, cea de la Praga – 1977 și Copenhaga – 1979, fiind prima și unica gimnastă din Europa care a cucerit trei titluri consecutive de campioană absolută a Europei, câstigând astfel definitiv «Cupa Europei», instituită la ediția inaugurală a campionatelor continentale de la Bucuresti. La Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia a sfărâmat noi tipare ale gimnasticii, fiind prima gimnastă din lume căreia i s-a acordat nota 10 într-o competiție oficială. Iar la Forumul din Montreal, în minunate și de neuitat seri cu Nadia Comăneci, gimnasta româna a primit nu una ci 7 note de 10! La cele trei titluri de campioană olimpică cucerite la Montreal s-au adăugat apoi două medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Moscova precum și două titluri de campioană mondială pe care le-a înscris în palmares la Strasbourg (în 1978) și Forth Worth (în 1979) iar in 1981 la Bucuresti la Jocurile Mondiale Universitare Nadia Comăneci a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de cinci ori”. Aceste rânduri au fost scrise de publicistul sportiv Constantin Macovei în mai 1984 la retragerea din activitatea competițională a Nadiei Comăneci, moment emoționant marcat de o manifestare sportivă la Palatul Sporturilor și Culturii din București, la care marii gimnaste i-a fost înmânat “Colanul de argint”, un important ordin olimpic. “Bucurându-se de participarea a numeroși campioni mondiali, medaliați ai unor mari întreceri internationale, mai emoționată ca oricând, lăsând să-i picure o lacrimă, Nadia Comăneci s-a angajat să ramână pe mai departe devotată gimnasticii și sportului”, a mai notat Constantin Macovei, cu sublinierea că ea își va aduce mereu contribuția la dezvoltarea și înfrumusetarea gimnasticii.
În albumul clipelor…
Pe răbojul atâtor performanțe sportive cu care ne-a bucurat Nadia Comăneci, unele secvențe în obținerea succeselor sunt demne de amintit. La Campionatul Mondial de gimnastică din decembrie 1979 Nadia Comăneci a câștigat concursul preliminar dar a fost spitalizată înainte de participarea la concursul pe echipe, în urma unei tăieturi la încheietura mâinii, cauzată de o cataramă din metal. În ciuda recomandării doctorilor, ea a părăsit spitalul și a concurat la bârnă, unde a obținut nota 9.95, performanța sa conferindu-i echipei României prima medalie de aur în concursurile pe echipe. La Jocurile Olimpice de la Moscova, clasându-se pe locul 2 după Elena Davâdova, la individual compus Nadia Comăneci a fost nevoită să aștepte pentru notă până ce gimnasta URSS-ului și-a încheiat exercitiul. La Moscova, în ciuda unui arbitraj “dubios”, Nadia Comăneci și-a păstrat titlul la bârnă și a câștigat o nouă medalie de aur la sol iar împreună cu echipa României a obținut medalia de argint. Nadia Comăneci este prima sportivă romancă inclusă în Enciclopedia “Internațional Gymnastics Hall of Fame”, unde au mai fost înscriși antrenorii Bela sș Marta Karoly, gimnastele Teodora Ungureanu, Daniela Silivaș iar in ultimii ani și antrenorul coordonator al lotului national de gimnastică, Octavian Belu. “O parte importantă a succesului o reprezinta munca și deseori lucrurile nu sunt apreciate la adevarata valoare”, a însemnat Nadia Comăneci în cartea ”Scrisori către o tânără gimnastă”, pe care a publicat-o în anul 2003.
În orașul în care este stabilită în Statele Unite ale Americii, la Oklahoma (un oras cuceritor, cu multe spatii verzi și cu locuri de vizitat și frecventat), unde trăiește împreună cu soțul ei, Bart Conner și fiul său, Dylan, un ziar local a menționat: “Oameni de pe întreg pământul au privit-o pe Nadia Comăneci cum creștea. Lumea ei era strict controlată iar până în anii adolescenței Nadia Comăneci nu a simțit acest lucru. Ea a fost o stea a gimnasticii iar la Olimpiada de la Montreal din 1976 a făcut senzație. Acest lucru a ajutat-o mai târziu, în anii după ce ea a plecat din România”. În noaptea de 27/28 noiembrie 1989 Nadia Comăneci a trecut ilegal granița româno-maghiară, în cele din urmă solicitând azil politic Guvernului SUA. Acest gest dramatic a avut un efect major asupra opiniei publice din Romania, chiar asupra conducătorilor țării, care îi acordaseră Nadiei Comăneci titlul de “Erou al muncii socialiste” după răsunătorul succes olimpic de la Montreal (ea fiind cea mai tânără româncă distinsă cu titlul menționat). “Am realizat că nu pot să îmi continui drumul în România anilor aceia. Simțeam că dacă o să plec îmi trădez familia, o pun în pericol, dar în final cea mai bună decizie a fost să plec!” – a rememorat ea trăirile acelor clipe. Pe pământul american Nadia Comăneci a promovat linii vestimentare pentru gimnastică iar în anul 1994 s-a logodit cu gimnastul Bart Conner (originar din Oklahoma). În același an s-a reîntors în România pentru prima dată după plecarea ei din țară, din 1989. În anul 1999 Nadia Comăneci a fost prima sportivă din lume invitată să vorbească la Organizatia Națiunilor Unite (pentru a lansa anul 2000 ca “An internațional al voluntariatului”). Demn de remarcat este faptul ca împreuna cu soțul său, la Oklahoma, sunt proprietarii unei “Academii de gimnastică” iar în Romania, la Bucuresti, a creat o clinica de caritate pentru a-i ajuta pe copiii orfani.
Reîntorcându-ne la alte mărturisiri ale Nadiei Comăneci din interviul acordat jurnalistei Astrid Popa menționăm răspunsul marei campioane la întrebarea ”care ar fi trei momente din viață, pe care le-ar retrăi, dacă ar exista această posibilitate: “Clipele petrecute cu Dylan și cu soțul meu Bart, participarea la Olimpiada de la Montreal și momentele din sala de gimnastică și din competitii, alături de colegele mele. Mă bucur însă să trăiesc prezentul și să redescoper noi provocari și noi momente de bucurie”. Declarând că “niciodată nu am vrut sa dau unora prilejul să se bucure de lacrimile mele, așa că am strâns din dinți și în cele mai dificile momente”, Nadia Comăneci a aprofundat acest raspuns: “De mică am învățat să fiu puternică și motto-ul meu este «Nu te ruga pentru o viață ușoară! Roagă-te să fii o persoană puternică!» Așa am reușit să trec peste momentele dificile, să-mi regăsesc forța de a lupta, de a o lua de la capăt, de a mă prinde de bara vieții și de a evolua mai departe, mai bine, mai întelept, cu mai multă implicare”. Ca sfaturi pe care trebuie ca să le urmeze o gimnastă pentru a atinge perfecțiunea Nadiei Comăneci, aceasta a menționat: “Să muncească, pentru că este nevoie de foarte multă muncă. Mai este nevoie și de talent precum și de un pic de noroc, însă cea mai importantă este dorința de a face lucrurile cât mai bine!”
Ion Moraru
DARUL ROMÂNIEI LA ANIVERSAREA NADIEI COMĂNECI
