Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești, locul cu atâtea amintiri frumoase! După ce în ziua de  25 februarie AMPRENTA  DE ONEȘTI  a prezentat  ”provocarea” destăinuirii  celor mai frumoase  momente  trăite în preajma  scenei de aici revenim  acum  pentru a aduce un nou buchet cu  amintirile scumpe legate de  această instituție! ”Acolo era biblioteca de unde am citit primele cărți și ce mândră am fost pe la 10 ani că pot citi cărți pe care le citeau adulții! Acolo era și discoteca cu muzica cântată de o orchestră, cu tineri frumoși și fericiți Amintiri de neuitat! Oneștiul meu drag, chiar dacă sunt plecată de mult gândul meu este tot la tine!”, a scris într-o postare doamna Dana Cuhar, în timp ce Aurica Dragu s-a  văzut în fața unui trist regret: ”ce spectacole  erau odată!” Și pe  oneșteanca Doina Mican o leagă de Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești  ”multe amintiri frumoase! Spectacole, activități culturale!” iar Neculai Grigoraș își amintește de faptul că  a urmărit aici ”piesa de teatru  <<Tache, Ianche și Cadâr>> în interpretarea  unor actori celebri” și l-a aplaudat  într-un spectacol pe ”minunatul cântăreț Gil Dobrică”.

Vorbind  de  ”templul” culturii oneștene,  de Casa de Cultură a Sindicatelor, interpreta de muzică ușoară Anda Vaciu (în foto 1, 2 și 3)  ne  dăruiește  una din cele mai sublime mărturii că purtăm mereu în suflet frumoasele amintiri  de  la această scenă din Onești. Ea ne-a declarat: ”Era o zi frumoasă de vară superbă în Oneștiul meu frumos. Nu împlinisem încă 11 ani și o vecină, care mă auzea mereu cântând în casă… m-a luat de mână și mi-a zis : <<tu azi ai să mergi la Casa de Cultură să te audă cineva de acolo, pentru că tu trebuie să cânți pe scenă !>> Eram entuziasmată ! Visam să cânt pe scenă deși pășisem deja pe scena fermecată de la Casa de Cultură, când aveam 7 ani, fiind prezentă în  serbarea  de sfârșit de an școlar la  grădiniță ( cămin se numea pe vremea aceea ). Doamna educatoare Lucreția,  pe care o ador și azi, m-a pus solistă, să cânt  <<Hora moldovenească>>. Mi-a povestit mama prima mea  experiență pe scena Casei de Cultură din Onești ! Am cântat eu  <<Hora moldoveneasca>> cu un public  minunat, care evident a cântat cu mine. Treaba e că… nu mă mai opream… Am cântat iar și iar! Mama imi făcea semne din culise să mă  opresc…  și  eu continuam în  aplauzele spectatorilor, care păreau să nu se fi plictisit  de același  cântec  cântat  de  vreo… cinci ori la rând ! A fost un debut de bun augur, au urmat apoi ani și ani de succese pe această scenă atât de dragă mie! Dar mă întorc la vecina care mă ținea de mână în drum spre  Casa de  Cultură.  Cu cât  ne apropiam… cu atât o strângeam  de mână mai tare. Ajungem și intrăm într-o încăpere în care instrumentele muzicale străluceau în lumina neoanelor iar vocea celui care ne întâmpina  mi s-a părut <<din prima>> extrem de prietenoasă. Era domnul  Eugen Bertea, omul care avea să fie pentru mine atât  de important în  copilăria mea ! Se uita la mine și mă intreabă :

– Cum te cheamă pe tine ?

– Anda, îi răspund. Chiar de la Anda Călugăreanu mi-au pus ai mei numele, să știți ! Când m-a născut mama mea a zis să mă  cheme Anda și cântăreață  să ajung ! Mi-a ursit!

– Daaa ??? Atunci hai să te auzim ce știi tu să cânți Anda!

– <<Morărița>> îi răspund eu ! Și încep să cânt. Mă acompaniază și-i observ în  ochi  bucuria cu care îi alunecau mâinile  pe  clapa Vermona. În timp ce cântam ceva straniu se întâmpla… domnul Bertea trecea dintr-o tonalitate în alta dar eu…mă țineam  <<scai>>  de dumnealui  și cântam  perfect  în  armonie  cu  tonalitățile  pe  care le auzeam. La sfârșitul  cântecului  eram  încruntată. Mă gândeam în sinea mea… <<nici nu știe piesa!>> Și i-am și zis! Îl  văd  râzând  și apoi m-a strâns la piept,  spunându-mi :

– Măi Anduța, tu ai o ureche muzicală  perfectă ! Am schimbat tonalitățile  înadins  să  văd  dacă te ții după  mine. Bravo !

Zic : – Păi… ureche muzicală  am, dar  vocea ? Vocea  cum  e ?

–  CRISTAL ! Așa  mi-a zis domnul Eugen  Bertea. Cristal !!! De acum vii la repetiții și  o să te pun să cânți  în spectacole!

– Da, vin ! Vă  promit că vin în fiecare zi !

Și… așa am făcut ! Au  trecut anii și eu veneam îmbrăcată  în uniforma  de școală, după  5-6 ore  de  cursuri,  poate de multe ori  nici nu mai treceam pe acasă, să mănânc… dar când intram în acea încăpere  fermecată….. când țineam  strâns  microfonul rece în  mâna…, uitam  de  toate problemele și  dădeam frâu harului primit! Erau  poate  cele  mai frumoase  momente  din  copilăria mea !!!

Mi-amintesc o altă  întâmplare  cu  tata  supărat  foc  pe domnul Bertea, că mă tot punea ultima în spectacolele  de  la  Casa  de Cultură. Îl întâlnește și-l întreabă  de  ce-mi face asta. Domnul Bertea calm, zâmbind îi  răspunde : <<pentru că eu îl  pun  pe  cel  mai bun ultimul în  spectacol! Așa se face>>, îi spune! Iar tata a venit acasă, pășind  pe  nori…. era  tare mândru de fetița lui ! Erau spectacole în care il zăream în  sală, avea mereu ochii plini de lacrimi…se  ridica în picioare aplaudându-mă  și spunând :  <<e fata mea ! E fetița mea !!!>>  Mama era extrem de sensibilă și de multe ori rămânea  acasă, avea emoții prea mari pentru mine. Dar dacă  cumva o vedeam pe mama de pe scenă…. nu  mai  puteam cânta ! Realmente ! Doamne… cât de  fericită eram să-i văd așa mândri pe părinții mei, mai ales când veneam  de la festivaluri cu câte un Trofeu…era petrecere în casă ! Nu v-am spus încă, dar vă spun : eu  sunt  solista cu cele mai multe Trofee câștigate în  România la festivalurile de muzică  ușoară, așa cum se  numea atunci muzica aceea  pe care o puteai fredona si-ți dădea o stare de bine. Dar… numai ușoară nu era ! Cântam  la  Casa de Cultură   în fiecare joi, numeam noi  <<Cenaclu>> și în  plus aveam mereu spectacole cu orchestra de muzică ușoară. Mai cântam  și folk cu prietena mea Grigorina. Aveam mare succes cântând amândouă  cu voci de clopotei !  <<Un mic buchet de  ghiocei  am  adunat>>… era  un cântec  de  succes al nostru pe versurile fratelui meu Constantin Vaciu.  La  Casa de Cultură Onești , la  <<Căsoaie>> cum ii mai ziceam noi, dar din dragoste, veneam ca acasă, era de fapt  <<a doua mea casă>>. Domnul director al Casei de Cultură, Teodor Adobricăi atunci avea un grup de umor numit  <<Vox >>! Toată lumea mă  iubea iar eu creșteam înconjurată de oameni minunați, eram un copil  și apoi o tânără  fericită ! Mama Tina, doamna Tina, pe care am iubit-o enorm, doamna bibliotecară, avea mereu ceva într-un pachețel pentru mine…știa că vin înfometată de la școală… Credea în talentul meu și voia să ajung vedetă!

Un gând  pios pentru domnul Eugen Bertea, pentru doamna Tina, pentru Lili…vecina care m-a dus de mână la  Casa de Cultură ! Dumnezeu să vă odihnească în lumină!”

<<Doamne, ce spectacole, cu  sălile pline  ochi!>> Cât de mulți  oameni minunați în orășelul nostru minunat!”

Oneșteanca  Anda Vaciu a mai menționat:”Am numărat la un moment dat cam 250 de spectacole, începând de la …11 ani pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Onești! <<Doamne, ce spectacole, cu  sălile pline  ochi!>> Cât de mulți  oameni minunați în orășelul nostru minunat! Și nu le-am numărat  și pe cele numite <<Omagiale>> sau  <<Cântarea României>>, pe care … vrei nu vrei – le cântai… Mi-am iubit întotdeauna  Țara și pentru  că îmi plăcea să cânt o făceam cu toată inima  și pentru Țară iar ceea ce se numea cântec patriotic mie chiar îmi făcea  <<pielea de găină!>>” Ea a mai adăugat:” Casa de  Cultură  din  Oneștiul meu  drag  rămâne pentru mine un loc special. Ea  are un loc aparte in inima mea și-mi doresc enorm să-și reia rolul de   CASĂ  DE CULTURĂ !!! Am încredere în primarul Oneștiului  că-și va da toată silința  pentru asta!  Vreau să-i îmbrățisez pe oneștenii mei, să vă urez să aveți o primăvară frumoasă  și…să ne revedem în Casa de Cultură  la  spectacole adevărate,  ca pe vremuri !!!”