Întru mulți ani, prieten și confrate, Dan Sandu !

Era prin 1985, la vreo doi ani după ce terminasem romanul „Baladă pentru lacrimi, pâine și vioară” despre care se scrisese în ”Săptămâna” lui Barbu și din care îmi fuseseră publicate câteva capitole prin almanahurile vremii mai puțin cenzurate. Eram tânăr și frecventam Salonul Literar-Artistic „Comentar” în care mă formam,

Preocupat să mă reformulez ca modernist, am născocit un altfel de proză scurtă… Într-o seară de cenaclu am citit „Punctul critic”, prima mea proză „paradoxală”, dar bunii mei prieteni și confrați Radu Cange, Dan Sandu, Alexandru Plopa -, obișnuiți cu poeziile și prozelee mele mai accesibile ca stilistică narativă, m-au criticat dur, m-au mătrășit când au luat cuvântul în partea a doua a întâlnirii colocviale care, pentru mine, devenise dramatică. Și, când tocmai mă muștruluiau sever pentru „mizeria aia de scriitură de neînțeles”, cum au calificat-o vorbitorii, un bărbat între două vârste, necunoscut nouă obișnuiții cenaclului, s-a ridicat de pe scaunul din spatele sălii din demisolul Casei de Cultură a Sectorului Trei și a ”postulat”: – Domnilor, aceasta este proza mileniului trei! Cu aceste câteva cuvinte, necunoscutul a făcut să amuțească sala și mie să mi se resoarbă din ochi o lacrimă ce se pregătise să-mi evadeze printre gene. Nu am mai apucat să îi mulțumesc la sfârșitul ședinței fiindcă, până să îl reperez cu privirile, dispăruse… Am rămas convins că a acela a fost (și este) îngerul meu literar păzitor… (fragment din prefața romanului ”Baladă pentru pâine, lacrimi și vioară”, scris prin 1985 și publicat în 2015)

*

Nu neînsemnată mi-a fost surpriza de a primi poștal, azi 29.09.2021, această carte încântătoare de la confratele poet din tinerețile noastre rătăcitoare, Dan Sandu din Berzunți, Bacău, alături de care am ucenicit în meșteșugul stihurilor în urmă cu peste patru decenii, la umbra falnicilor maeștri și meșteri poeți și scriitori ai vremurilor comuniste în care eram mai frați decât frații, și mai modești, și mai onești decât mimii și epigonii timpurilor postdecembriste.

Și nu lipsită de emoții mi-a fost lecturarea dedicației autorului de pe contrapagină și a paginilor în care îmi regăsesc evocat modestul nume alături de numele titanilor literaturii și ai culturii românești post staliniste, precum și a celorlalte pagini ale acestui sublim fals(!) jurnal poetic de imensă prețiozitate istorico-literară și biografică. Îi mulțumesc și pe această cale.

*

Acum, în ianuarie 2022, în preajma Zilei Naționale a Culturii, asociată Aniversării sublimului Eminescu, am primit cu bucurie și nostalgie câteva fotografii memorialistice din tinerețea care ne-a unit, ne-a definit și ne-a despărțit după 1989, pe noi, cei ”patru mușchetari” ai Cenaclului Comentar: Andi Plopa (plecător prematur dintre noi în 1991), Radu Cange, acum veteran, Dan Sandu (fără cont FB, cum avea să mă informeze la telefon) și însumi, un rătăcitor în trecut. În acele vremuri obișnuiam să le schițez  portretele, grafic și… bahic, dragilor confrați.

 

*

 

dă-i, Doamne, măcar două-trei

duzini de toamne înapoi

nu pentru iama la femei

ci pentru mintea de apoi

 

dă-i, Doamne,-un an și trei decenii

măcar pe cât a risipit

îndormitat sub pânza genii

cât a ucis și-a neiubit

 

dă-i, Doamne, zile cât Te-nduri

din câte-a cheltuit în van

pe rătăciri, pe aventuri

pe vânătoarea-n vânt de ban

 

dă-i, Doamne, îndărăt măcar

un an din vajnicul potop

să fie iar, o clipă doar

spic bărbătos din lan, din snop…

 

dă-i, Doamne, timpul înapoi

cu jumătate de rotire

și fă-ni-l șoim la vremuri noi

să poarte-a slovei potopire…                 Romeo Tarhon, București (însemnări  postate pe  rețeaua  Facebook)