Revista revistelor culturale – ”Viața Noastră”, Bârlad

Revista  revistelor culturale – ”Viața  Noastră”, Bârlad

”Viața  noastră” este o ”revistă cu apariție variabilă de cultură și viață a Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor <<Elena Cuza>>” Bârlad.  Această revistă ”apare când  iese de sub tipar”, cum ar  zice Caragiale, adăugând ”ieftin și bun”. Nu știm care sunt  costurile, dar în privința calității putem da garanții! Valorosul  cvartet de scriitori  bârlădeni Serghei Coloșenco, Petruș Andrei, Ion Dobrin  și  Carmen – Emil Mihai  își demonstrează abilitatea de a pune la lucru în mod exemplar o trupă de profesori și mai ales profesoare, în pericol  să  se resemneze cu două preocupări: creșterea nepoților și letargia pe băncile din parc.

Numărul 54 al revistei ”Viața noastră”, apărut în martie 2022, se axează pe două direcții: eternul feminin și sărbătorile pascale. Dar simfonia primăverii captează și tradiționalele obiceiuri Dragobetele, Mărțișorul (împletit de Andreea Nanu, alta decât romanciera  noastră de la Bogdănești)  sau  ”Zilele  Babelor” (enumerate de Violeta Drăgan). Despre ”Oul încondeiat – între fragilitate și  veșnicie” glosează Lăcrămioara Grigorciuc. Cu o amplă documentare, Alexandrina Pascal evocă  figuri feminine celebre, de la Semiramida la Regina Maria a României. Nu sunt uitate  nici contemporanele Elena Monu și Livia Andrei  primind meritate  onoruri.

Dincolo de marcajul  evenimentelor sezoniere, publicația bârlădeană își menține binevenitul  interes pentru creația literară. Adevărate  însămânțări de primăvară grupajele de versuri  semnate de Nicolae Chișcaru sau Liliana Goga anunță roade bogate. Admirabile sunt ”Confesiunile” semnate de Mihai Batog – Bujeniță. Delectarea culinară pascală  este  inventariată în  întreaga ei splendoare: ”Gustăm  o bucățicădin cașul proaspăt la care merge de minune  firul de ceapă verde, crocant / … /, drobul de miel împănat cu ouă de prepeliță ale căror gălbenușuri lucesc precum  un soare mic pe fond gri / … /, castronașele cu  borș de miel, aromat cu lobodă și leuștean, la care merge de minune un  ardei roșu”. Este  vorba doar de o rampă de lansare pentru  vesele dezbateri care pendulează între sublim (simbolurile biblice și memoria afectivă a comunității) și  rizibil (serialele tv) încheiate  cu o aromă de pe timpul Medelenilor:”- Cafeluțaa, boieri dumneavoastră! Sufrageria se umple de miresme exotice, perfect corelate cu micile noastre nostalgii…”

Publicistul Ion Moraru – Cașin este prezent cu  cu povestirea ”Hora spartă”, căreia îi pune  un motto ce dă de gândit: ”Dacă nu recunoaștem întotdeauna adevărul, nu vom ști  niciodată de ce  ne ferim”. Stilul indirect liber îi permite  să se idendifice cu personajul.  Descrierea horei atinge virtuțile rebreniene. În context eroul apare însingurat, intrus,  o  invitație la dans fiindu-i refuzată  batjocoritor: ”Nu! Poate aștept pe Făt Frumos!”. Urmează  reculul: ”Trist și îngândurat, a plecat purtând în suflet o sfâșietoare melodie. În adierea serii și a brazilor întunecați, simțea cum îl mistuie  cuvintele necunoscutei”. Simbioza de euforic și ridicol, bine realizată se armonizează cu mediul. Totuși naratorul  manifestă prea mult cinism pentru acest alter ego al său.

Recenzia cărții (Sfântului) Ioan Ianolide, ”Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă”, își depășește  condiția, metamorfozându-se în cutremurătoare pledoarie.

Sunt evocate și câteva personalități care au făcut contract cu eternitatea: Veronica Micle (înnobilată de Florian Pricop sub romanticul titlu ”Inspiratoarea”, Ion Creangă (Cristina Păvălescu despre  ”dramaturgul deghizat în povestitor”, interesant!), Octav Băncilă (Ghiță Cristian, cu prăfuitul ploretcultist titlu ”pictorul țărănimii  oropsite”).

Nu putem cuprindce  într-o scurtă ochire toate  cele 140 de pagini cu atâtea bucurii, de la ”Cartofii, adolescența și laptele” (articol de Carolina Boroș) la epigramele  frumos  arcuite de Eugen Deutsch. Este de mirare ce doză masivă de tinerețe poate risipi, cu generozitate, o revistă pe a cărei copertă scrie ”Interzis minorilor  sub 60 de ani!”   Prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Onești

 

Hora spartă  (fragment)

 

Mai avea  Ion  în suflet ”o cicatrice”, cu aromă de sărbători de iarnă… Urcase un deal cuprins de petece de zăpadă pentru a ajunge la ”Hora de Crăciun”… Din vârful acelui deal în depărtare se vedea  Oneștiul, orașul cu miile sale de lumini, de la blocuri dar și de la platforma industrială din jur… Cerul strălucea iar tulumbele de abur – cum nu le mai vezi de aproape 25 de ani, de când s-au oprit uzinele! – încărcau atmosfera, le  aducea parcă norilor o simfonie…

La Buciumi, la  Căminul cultural, așezat în marginea unei  întinse livezi, era toată suflarea satului la horă! ”Echipa mare”, a colectiviștilor  se afla într-un colț și ”nu puteai arunca un ac” de câți copii erau, deopotrivă și oameni bătrâni, neveste tinere… Majoritatea  stăteau lângă pereți, pe mai multe rânduri, spre mijlocul căminului fiind fetele de scos la joc și flăcăii, organizatori ai petrecerii! După o horă lungă lăutarii tocmai își trăgeau sufletul, unul dintre ei strigând ” pauză – pauză” și întreaga sală de dans era cuprinsă de un zumzet  nedeslușit. După doar câteva minute s-a auzit din nou  sunetul taragotului și Ion nu își putea găsi locul în fața atâtor privitori, ce stăteau atât de înghesuiți  înghesuiți, toți dorind ca să vadă  cât mai bine  ringul de dans.

Străin și necunoscut, din cele auzite  pe acolo  a zărit-o pe ”domnița cea frumoasă”  – o  tânără domnișoară de care se vorbea că  este  farmacistă, venită la horă cu încă două prietene ale sale! Doamne, cum o fi chemat-o pe  această distinsă domnișoară (”nu era de ici – colea” în vremurile comuniste  să ajungi farmacistă, având rădăcinile  într-un sat!), care  doar la o  simpla bătaie pe umăr s-a arătat dispusă  ca să danseze, Ion fiind foarte  bucuros de  un asemenea lucru… Cert este  că fiecare clipă în trecerea ei lasă o urmă, ce într-un târziu, se cuibărește în suflet ca o amintire  foarte scumpă, pe care o porți mereu oriunde ai merge! Totul a fost ”la fracțiune de secundă”, căci  bătrânele femei  din spatele  acestui ”străin” (cum  murmurau ele), pornind de la faptul că nu văd cine dansează, au început să-l ironizeze ! ”Cum de stă ca o statuie în fața lor!” Ba mai mult, o femeie mai șugubeață,  găsind lângă ea mătura cu care se făcea curățenie în  acea sală  a căminului, o luase întinzând-o spre  Ion, pentru a avea parteneră de dans! Un  hohot  de râs din spatele său s-a oprit instantaneu când acesta  doar a atins-o pe umăr pe  domnișoara farmacistă (aflată cu prietenele ei în fața sa) și ea i-a dat paltonul pentru a-l duce la cuier, fiind gata de a călca în horă! Cum Dumnezeu te ajută în orice moment  Ion a reușit să pună paltonul în cuier… cu ajutorul cozii măturii cu care fusese ”onorat” cu câteva secunde mai înainte!  Că altfel, nu știm dacă ar fi reușit, cuierul fiind la o înălțime  în jur de doi metri și nu numai atât, era înconjurat de  mulți privitori la horă, chiar de copiii ce aveau  jucării de pluș în mână!

Dansul era năvalnic, cu treceri  repezi de la un ritm la altul! În vâltoarea jocului tot ce putea Ion să facă era să tempereze mișcările iuți  ale  ”partenerei” , care  avea o mare  dispoziție de a dansa! ”Juca  să-i  iasă și sufletul!” și-a zis Ion,  el neștiind ”cum va scoate cămașa!”  Privind din  acea vâltoare în jur parcă își dădea seama că  nici o fată  din întreaga sală  nu juca mai frumos și mai iute decât ea! Și el sălta și aștepta să se încheia acest rând de sârbe, pentru a respira mai ușor în ritmul unei hore liniștite, dar tropăiturile podelei care se auzeau îi îndârjea pe lăutari  să cânte în continuare! În mijlocul sălii de dans nu mai vedeai nimic, doar zâmbete și chipuri îmbujorate, pline de transpirație, care parcă își doreau să se mențină acest ritm ”accelerat” ! Nu puteai  trece pe lângă nici o pereche de dansatori căci fiecare ”își câștigase partea  sa de loc”, pentru a sări în sus și a se învârti  în ritmul muzicii! Începea să fie zadarnică și ”domolirea” pe care și-o dorea Ion, că  fata cu care dansa era ”un adevărat argint viu”! Acum ea voia să-i impună ”tempo”-ul de dans! Amândoi se găseau ”în arena leilor”, căci milimetric pe lângă ei se învârteau amețitor celelalte perechi! ”Baiul mare” era că pe mijlocul sălii de dans un rând de  stâlpi sprijineau acoperișul acesteia și trebuia ferit fiecare dintre ”impozanții”  piloni – în realitate ei fiind amânari din brazi subțiri, aduși din pădure! Muzicanții nu aveau nici un gând să  domolească  ”ritmul îndrăcit” de acum al dansului, ba, cu un mic artificiu, pornind o sârbă în două părți, doreau altceva! Să învârți fata când pe o parte când pe alta! O fracțiune de secundă dura clipa  când îi dădeai drumul din mână, pentru a o prinde din nou! Fetele erau și mai surâzătoare la acest lucru, lumea din sală parcă terminase tot ce avea de spus, pentru că ochii fiecăruia urmărea cât de  iscusit era fiecare dansator! De patru – cinci ori a mers ”mișcarea”, deși degetele butucănoase ale lui Ion abia de atingeau și prindeau  pentru un scurt moment mâna fină a  fetei cu care dansa! Și era în culmea fericirii, atrăgând  toate privirile asupra ei! Și muzicanții aveau ochii ațintiți doar spre ea și-  ”parcă au mai pus la cale ceva”: să cânte și mai repede, pâmântul ”să geamă” de  mai multe bătăi! În ritmul ”înzecit” al  sârbei (”Ruseasca”? ”A studenților”, cine știe a cui!), un dansator l-a izbit pe Ion cât pentru ”o îndreptare a gulerului la haină” … dar destul pentru acesta să nu-i mai poată prinde  mâna partenerei  de dans, aflată când în stânga, când în dreapta! Ce a urmat? Rumoare! Căzută jos, ea s-a ridicat cât a putut de repede și, printre toate perechile de dansatori, s-a îndreptat către cuier! Cei care  au văzut-o mai bine, cu haina pe mână se mirau de această neașteptată întâmplare! ”Cum,  a și plecat?” Și-n urma ei se mai  auzea o  întrebare:” oare  plângea?”

Străinul a fost compătimit  de câțiva ”tomnateci” de-ai locului (cărora Ion nu  a dorit  nicio clipă să li se alăture, ca să privească tot ce se întâmplă în jur), ei repetând ”nu trebuia să intri în mijlocul sârbei!”                                Ion Moraru – Cașin

 

P.S. la articolul ”Fiicele Evei – în evoluția milenară a existenței lor” (de prof. Alexandrina Pascal

Domnilor, concluzia vă aparține! Dacă trăiți ”eterna poveste” și ați găsit ”a vieții cheie”, păstrați-o cu grijă și acordați-i  atenția ce i se cuvine. Dar nu  uitați nici replica dintr-o comedie a lui I. L. Caragiale:”Femeia – ochi alunecoși, inimă zburdalnică!” precum și un citat celebru: ”De la o femeie  modestă primești tot ce vrei, de la o femeie deșteaptă, primești ce meriți!”

 

 

 

Distribuie articolul!