”Viața noastră” este o ”revistă cu apariție variabilă de cultură și viață a Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor <<Elena Cuza>>” Bârlad. Această revistă ”apare când iese de sub tipar”, cum ar zice Caragiale, adăugând ”ieftin și bun”. Nu știm care sunt costurile, dar în privința calității putem da garanții! Valorosul cvartet de scriitori bârlădeni Serghei Coloșenco, Petruș Andrei, Ion Dobrin și Carmen – Emil Mihai își demonstrează abilitatea de a pune la lucru în mod exemplar o trupă de profesori și mai ales profesoare, în pericol să se resemneze cu două preocupări: creșterea nepoților și letargia pe băncile din parc.
Numărul 54 al revistei ”Viața noastră”, apărut în martie 2022, se axează pe două direcții: eternul feminin și sărbătorile pascale. Dar simfonia primăverii captează și tradiționalele obiceiuri Dragobetele, Mărțișorul (împletit de Andreea Nanu, alta decât romanciera noastră de la Bogdănești) sau ”Zilele Babelor” (enumerate de Violeta Drăgan). Despre ”Oul încondeiat – între fragilitate și veșnicie” glosează Lăcrămioara Grigorciuc. Cu o amplă documentare, Alexandrina Pascal evocă figuri feminine celebre, de la Semiramida la Regina Maria a României. Nu sunt uitate nici contemporanele Elena Monu și Livia Andrei primind meritate onoruri.
Dincolo de marcajul evenimentelor sezoniere, publicația bârlădeană își menține binevenitul interes pentru creația literară. Adevărate însămânțări de primăvară grupajele de versuri semnate de Nicolae Chișcaru sau Liliana Goga anunță roade bogate. Admirabile sunt ”Confesiunile” semnate de Mihai Batog – Bujeniță. Delectarea culinară pascală este inventariată în întreaga ei splendoare: ”Gustăm o bucățicădin cașul proaspăt la care merge de minune firul de ceapă verde, crocant / … /, drobul de miel împănat cu ouă de prepeliță ale căror gălbenușuri lucesc precum un soare mic pe fond gri / … /, castronașele cu borș de miel, aromat cu lobodă și leuștean, la care merge de minune un ardei roșu”. Este vorba doar de o rampă de lansare pentru vesele dezbateri care pendulează între sublim (simbolurile biblice și memoria afectivă a comunității) și rizibil (serialele tv) încheiate cu o aromă de pe timpul Medelenilor:”- Cafeluțaa, boieri dumneavoastră! Sufrageria se umple de miresme exotice, perfect corelate cu micile noastre nostalgii…”
Publicistul Ion Moraru – Cașin este prezent cu cu povestirea ”Hora spartă”, căreia îi pune un motto ce dă de gândit: ”Dacă nu recunoaștem întotdeauna adevărul, nu vom ști niciodată de ce ne ferim”. Stilul indirect liber îi permite să se idendifice cu personajul. Descrierea horei atinge virtuțile rebreniene. În context eroul apare însingurat, intrus, o invitație la dans fiindu-i refuzată batjocoritor: ”Nu! Poate aștept pe Făt Frumos!”. Urmează reculul: ”Trist și îngândurat, a plecat purtând în suflet o sfâșietoare melodie. În adierea serii și a brazilor întunecați, simțea cum îl mistuie cuvintele necunoscutei”. Simbioza de euforic și ridicol, bine realizată se armonizează cu mediul. Totuși naratorul manifestă prea mult cinism pentru acest alter ego al său.
Recenzia cărții (Sfântului) Ioan Ianolide, ”Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă”, își depășește condiția, metamorfozându-se în cutremurătoare pledoarie.
Sunt evocate și câteva personalități care au făcut contract cu eternitatea: Veronica Micle (înnobilată de Florian Pricop sub romanticul titlu ”Inspiratoarea”, Ion Creangă (Cristina Păvălescu despre ”dramaturgul deghizat în povestitor”, interesant!), Octav Băncilă (Ghiță Cristian, cu prăfuitul ploretcultist titlu ”pictorul țărănimii oropsite”).
Nu putem cuprindce într-o scurtă ochire toate cele 140 de pagini cu atâtea bucurii, de la ”Cartofii, adolescența și laptele” (articol de Carolina Boroș) la epigramele frumos arcuite de Eugen Deutsch. Este de mirare ce doză masivă de tinerețe poate risipi, cu generozitate, o revistă pe a cărei copertă scrie ”Interzis minorilor sub 60 de ani!” Prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Onești
Hora spartă (fragment)
Mai avea Ion în suflet ”o cicatrice”, cu aromă de sărbători de iarnă… Urcase un deal cuprins de petece de zăpadă pentru a ajunge la ”Hora de Crăciun”… Din vârful acelui deal în depărtare se vedea Oneștiul, orașul cu miile sale de lumini, de la blocuri dar și de la platforma industrială din jur… Cerul strălucea iar tulumbele de abur – cum nu le mai vezi de aproape 25 de ani, de când s-au oprit uzinele! – încărcau atmosfera, le aducea parcă norilor o simfonie…
La Buciumi, la Căminul cultural, așezat în marginea unei întinse livezi, era toată suflarea satului la horă! ”Echipa mare”, a colectiviștilor se afla într-un colț și ”nu puteai arunca un ac” de câți copii erau, deopotrivă și oameni bătrâni, neveste tinere… Majoritatea stăteau lângă pereți, pe mai multe rânduri, spre mijlocul căminului fiind fetele de scos la joc și flăcăii, organizatori ai petrecerii! După o horă lungă lăutarii tocmai își trăgeau sufletul, unul dintre ei strigând ” pauză – pauză” și întreaga sală de dans era cuprinsă de un zumzet nedeslușit. După doar câteva minute s-a auzit din nou sunetul taragotului și Ion nu își putea găsi locul în fața atâtor privitori, ce stăteau atât de înghesuiți înghesuiți, toți dorind ca să vadă cât mai bine ringul de dans.
Străin și necunoscut, din cele auzite pe acolo a zărit-o pe ”domnița cea frumoasă” – o tânără domnișoară de care se vorbea că este farmacistă, venită la horă cu încă două prietene ale sale! Doamne, cum o fi chemat-o pe această distinsă domnișoară (”nu era de ici – colea” în vremurile comuniste să ajungi farmacistă, având rădăcinile într-un sat!), care doar la o simpla bătaie pe umăr s-a arătat dispusă ca să danseze, Ion fiind foarte bucuros de un asemenea lucru… Cert este că fiecare clipă în trecerea ei lasă o urmă, ce într-un târziu, se cuibărește în suflet ca o amintire foarte scumpă, pe care o porți mereu oriunde ai merge! Totul a fost ”la fracțiune de secundă”, căci bătrânele femei din spatele acestui ”străin” (cum murmurau ele), pornind de la faptul că nu văd cine dansează, au început să-l ironizeze ! ”Cum de stă ca o statuie în fața lor!” Ba mai mult, o femeie mai șugubeață, găsind lângă ea mătura cu care se făcea curățenie în acea sală a căminului, o luase întinzând-o spre Ion, pentru a avea parteneră de dans! Un hohot de râs din spatele său s-a oprit instantaneu când acesta doar a atins-o pe umăr pe domnișoara farmacistă (aflată cu prietenele ei în fața sa) și ea i-a dat paltonul pentru a-l duce la cuier, fiind gata de a călca în horă! Cum Dumnezeu te ajută în orice moment Ion a reușit să pună paltonul în cuier… cu ajutorul cozii măturii cu care fusese ”onorat” cu câteva secunde mai înainte! Că altfel, nu știm dacă ar fi reușit, cuierul fiind la o înălțime în jur de doi metri și nu numai atât, era înconjurat de mulți privitori la horă, chiar de copiii ce aveau jucării de pluș în mână!
Dansul era năvalnic, cu treceri repezi de la un ritm la altul! În vâltoarea jocului tot ce putea Ion să facă era să tempereze mișcările iuți ale ”partenerei” , care avea o mare dispoziție de a dansa! ”Juca să-i iasă și sufletul!” și-a zis Ion, el neștiind ”cum va scoate cămașa!” Privind din acea vâltoare în jur parcă își dădea seama că nici o fată din întreaga sală nu juca mai frumos și mai iute decât ea! Și el sălta și aștepta să se încheia acest rând de sârbe, pentru a respira mai ușor în ritmul unei hore liniștite, dar tropăiturile podelei care se auzeau îi îndârjea pe lăutari să cânte în continuare! În mijlocul sălii de dans nu mai vedeai nimic, doar zâmbete și chipuri îmbujorate, pline de transpirație, care parcă își doreau să se mențină acest ritm ”accelerat” ! Nu puteai trece pe lângă nici o pereche de dansatori căci fiecare ”își câștigase partea sa de loc”, pentru a sări în sus și a se învârti în ritmul muzicii! Începea să fie zadarnică și ”domolirea” pe care și-o dorea Ion, că fata cu care dansa era ”un adevărat argint viu”! Acum ea voia să-i impună ”tempo”-ul de dans! Amândoi se găseau ”în arena leilor”, căci milimetric pe lângă ei se învârteau amețitor celelalte perechi! ”Baiul mare” era că pe mijlocul sălii de dans un rând de stâlpi sprijineau acoperișul acesteia și trebuia ferit fiecare dintre ”impozanții” piloni – în realitate ei fiind amânari din brazi subțiri, aduși din pădure! Muzicanții nu aveau nici un gând să domolească ”ritmul îndrăcit” de acum al dansului, ba, cu un mic artificiu, pornind o sârbă în două părți, doreau altceva! Să învârți fata când pe o parte când pe alta! O fracțiune de secundă dura clipa când îi dădeai drumul din mână, pentru a o prinde din nou! Fetele erau și mai surâzătoare la acest lucru, lumea din sală parcă terminase tot ce avea de spus, pentru că ochii fiecăruia urmărea cât de iscusit era fiecare dansator! De patru – cinci ori a mers ”mișcarea”, deși degetele butucănoase ale lui Ion abia de atingeau și prindeau pentru un scurt moment mâna fină a fetei cu care dansa! Și era în culmea fericirii, atrăgând toate privirile asupra ei! Și muzicanții aveau ochii ațintiți doar spre ea și- ”parcă au mai pus la cale ceva”: să cânte și mai repede, pâmântul ”să geamă” de mai multe bătăi! În ritmul ”înzecit” al sârbei (”Ruseasca”? ”A studenților”, cine știe a cui!), un dansator l-a izbit pe Ion cât pentru ”o îndreptare a gulerului la haină” … dar destul pentru acesta să nu-i mai poată prinde mâna partenerei de dans, aflată când în stânga, când în dreapta! Ce a urmat? Rumoare! Căzută jos, ea s-a ridicat cât a putut de repede și, printre toate perechile de dansatori, s-a îndreptat către cuier! Cei care au văzut-o mai bine, cu haina pe mână se mirau de această neașteptată întâmplare! ”Cum, a și plecat?” Și-n urma ei se mai auzea o întrebare:” oare plângea?”
Străinul a fost compătimit de câțiva ”tomnateci” de-ai locului (cărora Ion nu a dorit nicio clipă să li se alăture, ca să privească tot ce se întâmplă în jur), ei repetând ”nu trebuia să intri în mijlocul sârbei!” Ion Moraru – Cașin
P.S. la articolul ”Fiicele Evei – în evoluția milenară a existenței lor” (de prof. Alexandrina Pascal
Domnilor, concluzia vă aparține! Dacă trăiți ”eterna poveste” și ați găsit ”a vieții cheie”, păstrați-o cu grijă și acordați-i atenția ce i se cuvine. Dar nu uitați nici replica dintr-o comedie a lui I. L. Caragiale:”Femeia – ochi alunecoși, inimă zburdalnică!” precum și un citat celebru: ”De la o femeie modestă primești tot ce vrei, de la o femeie deșteaptă, primești ce meriți!”