Eminescu – Grafică   de   Mihai   Catruna

ÎMPĂRAT   FĂRĂ   COROANĂ

 

Împărat fără coroană,

Geniu sfânt al poeziei

Ce-ai cântat din lira muzei,

Frumusețea României.

 

 

 

Tu, ce ai descris izvorul

Cel cu unda, de cleștar,

Unde zâne-n nopți de vară

Se desmiardă iar și iar,

 

 

 

Suflet fără de prihană,

Cum în lume nu mai este

Ce-ai sădit în generații,

Călin file de poveste,

 

 

 

Tu, cu geniul tău Emine,

Iambii  i-ai făcut să sară

Și să cânte sus pe deal,

Fluierul, sară de sară.

 

 

 

Iar din născocirea minții,

Dorm sub galbenele file

Toți eroii prinși în basme,

Săltărețele Dactile.

 

 

 

Citesc versurile tale

Uit necazurile mele,

Și văd ciripind prin ramuri ,

Somnoroase păsărele.

 

 

 

Insomniile se leagă

Mă  prind zorii uneori,

Când din opere complete

Aleg cele cinci scrisori.

 

 

 

Și din lumea asta tristă,

Nu aș vrea chiar azi să mor

Nu știu ce mai am a face,

Dar, mai am un singur dor,

 

 

 

Să mă furișez în noaptea,

Fără lună ca un hoț

Și să mă conving, în fine

Că da, plopii-s fără soț.

 

 

 

Deci somn lin, tu nepereche,

Eu la Domnul mă închin

S-auzi valurile mării,

Somnul dulce, drag Emin!

Versuri de  Ovidiu  Pruteanu, Cartier  Slobozia – Onești, jud. Bacău

 

Onești – Monumentul ”Eminescu”

EMINESCU

 

Pentru mine, Eminescu este-n fiecare zi!

Este, domnul Eminescu, însăși felul de-a trăi,

Este val de lac albastru, e miros de flori de tei,

Când cu gene ostenite, seara, trece pe alei.

 

 

 

Când ascult doina bătrână, parcă îl aud pe el,

Cum adună flori de nufăr. Dorul e al lui de fel.

Și întreaga frământare a acestei lumi nebune,

Parcă tot lui Eminescu pare că îi aparține.

 

 

 

Toate dorurile lumii el în inimă le-a strâns.

Câte gânduri nerostite și atât de nepătruns

S-or fi dus cu el de-odată, niciodată nu vom ști!

Este domnul Eminescu felul nostru de a fi!

 

 

 

Eminescu este zilnic, nu de două ori pe an!

Când iubim, purtăm în suflet și-al poetului alean,

Când oftăm, în plânsul nostru sunt și lacrimile lui,

Este-n valul ce se sparge, este-n frunza plopului,

 

 

Este-n apa de izvoare și în codrul ce ne cheamă,

Eminescu e în toate, este El , de bună seamă!

Când cuprinzi cât vezi cu ochii, cum se-ntinde verde glia,

Eminescu e în toate, Eminescu-i România!

Versuri de  Florentina  Cristea

 

București – Eminescu la Ateneul Român

 

DUMNEZEU ȘI…EMINESCU!

 

 

 

Nu, nu doarme Eminescu! Lumina lui ne veghează!

Fără el, Limba Română n-ar mai fi atât de trează!

Când el a urcat pe scara dinspre ușa veșniciei,

A curs un ocean de lacrimi peste sufletul hârtiei!

 

 

 

Nu, nu doarme Eminescu! E mai treaz decât toți trejii

Printre care se strecoară cei care se cred vitejii,

Cei care dau zi lumină înspre Dânsul cu cenușă!

Nu vă temeți! Pentru ăștia, veșnicia n-are ușă!

 

 

 

…Nu, nu doarme Eminescu! Ochiul lui, cel de Luceafăr,

E mai plâns ca niciodată! În Țară nimic nu-i teafăr!

Chiar și „codrii de aramă” s-au pierdut de rădăcină!

Până și „Scrisoarea-a treia”, auziți-o cum suspină!

 

 

 

Nu, nu doarme Eminescu! Domnilor, păi, cum să doarmă

Când sufletul Țării sale, fără milă se tot sfarmă!

Cine sunt sfărâmătorii? Sunt români de modă tristă,

Care au făcut ca „nația” să încapă-ntr-o batistă!

 

 

 

Nu, nu doarme Eminescu! Scrie! Scrie pentru îngeri,

În timp ce bătrâna țară se hrănește cu înfrângeri!

Eminescule, mă iartă că-ndrăznesc așa a-ți zice;

Du-te Tu la Doamne-Doamne și roagă-L să ne ridice!

 

 

 

Ne-au îngenunchiat străinii pe care-i hrăneam cu pâine!

Să strigăm „trăiască nația”, altfel, ușile lui mâine,

Toate ni se vor închide! Vom ajunge „Cutărescu”!

Mai avem două speranțe: Dumnezeu și… Eminescu!

Versuri  de   Constantin Mosor

Cluj – Proiecția Monumentului ”Eminescu” pe clădirea Teatrului Național