Un articol  de   prof. Aristotel  Pilipăuțeanu

Trec adesea pe lângă monumentul oneștean conceput de Eremia Grigorescu pentru a nemuri aura Poetului Național și uneori mă întreb dacă Eminescu fu realitate sau vis. Nu-și începe Marin Sorescu celebrul  său poem cu năucitorul vers ”Eminescu n-a existat”? Dar,abil și subtil, olteanul mustind de talent substituie ulterior entitatea sublimă a spațiului  autohton cu tot ce are mai prețios ființa românească.  Să ne închipuim, prin reducere la cel mai negru absurd, că Eminescu n-ar fi existat cu adevărat. ”Neajungerea limbii” de care se plângea Ion Budai Deleanu, ne-ar fi chinuit și astăzi , stângăciile stilistice ale Văcăreștilor și chiar ale  unor pașoptiști s-ar mai fi perpetuat multă vreme, despre ”ultimul mare romantic” european s-ar fi vorbit în altă țară! Ne-ar fi lipsit singura glosă  autentică  din literatura română, celebrele ”Scrisori”, tezaur de simțire și gândire și capodopera ”Luceafărul”, a cărei absență este la fel de  neconceput ca însăși  lipsa astrului  omonim de pe bolta cerească.

Teiul din Copou  ar fi rămas un arbore oarecare, poate cu ceva rezonanță pentru două – trei perechi de îndrăgostiți și nu simbolul eroticii în sens universal. N-ar mai  fi avut nicio importanță faptul că plopii înșirați pe  strada vreunei   starlete sunt în număr par sau impar. Veronica ar fi rămas o femeie de lume, inteligentă și prudentă, așternând scrisori cuminți către persoane cu efemeră strălucire. Cum ar fi fost sensibilitatea noastră fără Eminescu? Precum  litaniile lui Bacovia fără diluviile autumnale, ca Mateiu Caragiale fără Craii de Curte Veche, ca Romeo fără Julieta.

Istoria literaturii române, chiar și cea ”de la origini până în prezent” ar fi pășit de la Bolintineanu și Alecsandri direct la Macedonski și Bacovia: ”Un gol istoric se întinde / Pe-aceleași vremuri mă găsesc…” Judicioasa constatare cu un meteorit venit din alte lumi, căzut în sărmana noastră literatură de la 1870  (Ibrăileanu) nu și-ar mai fi avut rostul. Poezia începutului de secol XX, ba chiar a întregului secol și ceva în plus, nu ar mai fi stat sub auspiciile  geniului  tutelar (Maiorescu). Seva acestui pământ nu s-ar mai fi ridicat în tija delicată  a unui crin de tăria unor parfumuri celeste (Călinescu).

Din fericire pentru noi, Eminescu a existat!